Vedete care își protejează intimitatea și sunt recunoscute pentru discreția lor

Celebritatea vine la pachet și cu o serie de dezavantaje, iar unele vedete nu se simt tocmai confortabil cu acest nivel de faimă.

Să fii celebru în întreaga lume poate fi flatant și aduce cu sine o mulțime de beneficii, dar și provocări și o luptă continuă de a-ți ține viața personală cât mai privată. Iată care sunt vedetele recunoscute pentru discreția lor. 

1. Rooney Mara și Joaquin Phoenix

Joaquin Phoenix și Rooney Mara formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood. Cei doi s-au cunoscut în 2012 pe platourile de filmare de la Her. La distanță de câțiva ani, au jucat împreună în filmul Mary Magdalene. În mai 2017, cu ocazia Festivalului de Film de la Cannes, și-au făcut prima apariție în calitate de cuplu. În 2019 s-au logodit și sunt părinții a doi copii, cărora încearcă să le protejeze intimitatea.

2. Javier Bardem și Penélope Cruz

Penélope Cruz și Javier Bardem sunt împreună din 2007. Cei doi s-au căsătorit în secret în 2011 în Bahamas, având alături câțiva prieteni. Au jucat împreună și în câteva filme, cum ar fi în comedia spaniolă Jamón din 1992 și în pelicula Vicky Cristina Barcelona 2008. După ce s-au căsătorit, au mai jucat în The Counselor și Everybody Knows. Au împreună doi copii, pe Leo Encinas Cruz și Luna Encinas Cruz, pe care îi feresc de atenția publică. Nu sunt foarte dese ocaziile în care împărtășesc detalii despre viața lor de familie.

3. Kate Winslet

Kate Winslet este una dintre actrițele de succes și de fiecare dată împărtășește detalii surprinzătoare despre cariera ei, proiectele importante care și-au pus amprenta asupra ei, dar și filmele sau serialele la care lucrează. Cu viața ei personală mereu a fost rezervată. În 1998, s-a căsătorit cu pictorul și regizorul Jim Threapleton, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare de la Hideous Kinky, în care ea a avut rolul principal și pentru care el a lucrat în calitate de asistent de regie. În 2001 s-au despărțit și au împreună o fiică, pe Mia Threapleton. Din 2003 și până în 2011 a fost căsătorită cu Sam Mendes, alături de care un fiu, pe Joe Mendes. În decembrie 2012 s-a căsătorit cu omul de afaceri Edward Abel Smith și au un copil, Bear Blaze Winslet.

4. Julia Roberts

Pe Julia Roberts ai văzut-o în Pretty Woman, Erin Brockovich, Closer, Secret in Their Eyes, Osage County și Mother’s Day, fiind câteva dintre cele mai cunoscute filme în care a jucat, dar viața personală a păstrat-o departe de ochii publicului. În 2000, l-a întâlnit pe cameramanul Daniel Moder pe platourile de filmare ale peliculei The Mexican. La acel moment, erau implicați în alte relații. După despărțirea de persoanele cu care formau un cuplu, și-au început relația. S-au căsătorit în 2002 și au împreună trei copii: Henry Daniel și gemenii Hazel Patricia și Phinnaeus „Finn” Walter.

5. Saoirse Ronan și Jack Lowden

Saoirse Ronan și Jack Lowden s-au cunoscut în 2018, atunci când au jucat împreună în filmul Mary Queen of Scots. Cei doi au devenit un cuplu în decembrie 2018, însă au preferat să își țină relația departe de lumina reflectoarelor. Actrița și actorul au împreună o companie de producție alături de producătorul Dominic Norris. Cei doi au apărut pe covorul roșu pentru prima dată în calitate de cuplu cu ocazia decernării premiilor Emmy din septembrie 2024.

6. Daniel Craig și Rachel Weisz

Filmul Dream House i-a adus împreună pe Daniel Craig și Rachel Weisz. La vremea respectivă, nu au confirmat relația, pentru că actrița abia se despărțise de regizorul Darren Aronofsky, cu care fusese împreună timp de nouă ani, iar actorul trecea prin separarea de logodnica lui, Satsuki Mitchell, cu care a format un cuplu șapte ani. În 2011, Daniel Craig și Rachel Weisz s-au căsătorit la New York, iar în 2018 actrița a născut o fetiță. Cei doi sunt atenți ca în interviuri să nu dezvăluie prea multe detalii personale.

7. Robert Pattinson și Suki Waterhouse

Robert Pattinson și Suki Waterhouse sunt împreună încă din iulie 2018, atunci când ei au fost surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări în Londra. În decembrie 2022, și-au făcut debutul pe covorul roșu la Giza, Egipt, în timp ce participau la prezentarea de modă Dior. În 2024, au devenit părinții unei fetițe. În interviuri, atunci când se aduce în discuție viața lor personale, preferă să facă declarații succinte.

8. Rachel McAdams

Mean Girls, The Vow și The Notebook sunt filmele emblematice în care a jucat Rachel McAdams. În cel din urmă a fost în distribuție alături de Ryan Gosling. Cei doi nu s-au înțeles deloc pe platourile de filmare, însă lucrurile s-au schimbat radical după ce au terminat să lucreze la The Notebook, pentru că între 2005 și 2007 au fost într-o relație. Actrița fomează un cuplu cu scenaristul Jamie Linden din aprilie 2016 și au fost rezervați în declarații.

9. Adam Driver și Joanne Tucker

Adam Driver și Joanne Tucker s-au cunoscut în timp ce studiau la Julliard. Au jucat împreună în serialul The Report și s-au căsătorit în 2013 în Bermuda. Cei doi au o viață în lumina reflectoarelor, însă obișnuiesc să fie discreți și sunt rare ocaziile în care vorbesc despre viața de cuplu sau de familia lor. Au împreună doi copii.

10. Margot Robbie

Despre Margot Robbie se știe deja că este o actriță lăudată, iar Barbie, I, Tonya, Babylon, Bombshell și Amsterdam se numără printre proiectele ei de succes. Datorită filmului Suite Française l-a cunoscut pe producătorul de film Tom Ackerley. În 2017 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii restrânse ce a avut loc în Australia. În 2024 au devenit părinții unui băiețel și sunt rezervați în ceea ce privește aparițiile lor împreună.

Citește și:
Actori care au primit sume fabuloase pentru un singur episod dintr-un serial

Foto: Profimedia, Hepta, Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle