Idei preconcepute despre aplicațiile de dating pe care nu trebuie să le crezi

Există o serie de idei despre aplicațiile de dating, care te sabotează în găsirea partenerului de cuplu potrivit.

Idei preconcepute despre aplicațiile de dating pe care nu trebuie să le crezi

Aplicațiile de dating sunt foarte folosite în ziua de astăzi. Reprezintă o opțiune la îndemână, mai ales atunci când șansele de a cunoaște pe cineva nou sunt aproape de 0. Îi știi bine deja pe toți prietenii prietenilor tăi, la serviciu nu este nimeni interesant sau nici nu te gândești să ai o relație cu cineva de la job, iar în drum spre pâine sau birou nu te-a abordat nimeni. Așadar există o șansă online, dar și aici pot apărea piedici autoimpuse chiar de felul în care gândești.

Sunt numai pentru sex

Da, există destul de mulți bărbați care caută aventuri, mulți anunță chiar din descriere asta. Inclusiv faptul că sunt însurați și nu vor bătăi de cap, ci o… tranzacție erotică cât mai simplă. Alții vor să își demonstreze că mai pot suci mințile femeilor sau să își aline orgoliile rănite în relații de cuplu care nu le mai plac, dar la care nu renunță. Pe lângă toți aceștia sunt și bărbați deschiși să cunoască o femeie alături de care să aibă o relație.

Găsesc pe cineva rapid

În tot peisajul de dating online prezentat mai sus este nevoie de un dram de noroc să găsești în câteva zile un bărbat atractiv, inteligent și disponibil. Chiar dacă tu ți-ai pus poze frumoase, dar decente, nu stai la discuții cu cei care te invită direct în pat sau au un limbaj licențios, nu glisezi la dreapta profilele ce transmit că vor doar sex, sau din poze e destul de clar cu cine ai putea sta de vorbă. E necesar un grad de răbdare, perseverență, și cu cât elimini mai rapid broscoii, cu atât câștigi timp și te apropii de prinț.

E pentru tineret

Dacă ai 30 sau 40+ asta nu înseamnă că te-ai încuiat în casă și ai aruncat cheia. Persoanele de 20+ poate că merg la mai multe petreceri, socializează mai mult, facultatea oferă oportunități similare, deci, în teorie, ar avea mai multe șanse să își găsească pe cineva în offline. Din ecuație rezultă că perspectiva online-ului e mai ofertantă pentru vârstele mai mari, pentru care plaja seducției s-a cam îngustat. Ba chiar există aplicații specializate și pentru 50+.

O persoană ok nu și-ar face cont

Serios? Păi tu ești o persoană foarte ok și te-ai gândit să îți faci cont sau deja l-ai creat, nu? De ce nu ar fi valabil și pentru un bărbat ok, singur? Căruia nu îi bate Ileana Cosânzeana la ușă, cum nici ție Făt-Frumos. Pentru a găsi o persoană de calitate alături de care să vezi dacă poți construi o viață, e nevoie de implicare activă. Pe vremuri existau doamne numite pețitoare, a căror meserie era exact asta. Să găsească partenerul sau partenera potrivită, să îi pună pe cei doi în contact. Astăzi serviciul este digitalizat. Orice pădure are uscăturile sale, dar și arbori frumoși, sănătoși.

Toată lumea minte

De unde știi că tipul întâlnit la cafenea ți-a zis adevărul despre el? E ușor să te ascunzi în spatele unui ecran și să construiești o poveste fantasmagorică. Dar asta se poate întâmpla și față în față. Ca atare păstrează activ un grad de rezervă și fii mai degrabă curioasă decât polițist.

Citește și:
De ce să fii singură timp îndelungat te ajută să faci alegeri mult mai bune în ceea ce privește bărbații

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle