Filme de neratat în luna decembrie 2022 în cinematografe

Care sunt noutățile cinematografice pe care abia așteptăm să le vedem luna aceasta la cinema? Ți-am pregătit o mică selecție.

Iată ce filme poți vedea în luna decembrie 2022 în cinematografe.

Avatar: The Way of Water

Cu siguranță James Cameron nu a avut deloc o sarcină ușoară atunci când a decis să facă un sequel pentru Avatar, unul dintre cele mai de succes filme din istoria cinematografiei, căci pretențiile fanilor au crescut de-a lungul anilor. Producția lui Avatar 2 a început în urmă cu o decadă și o tehnologie specială a fost inventată pentru a ajuta la filmările subacvatice. Filmul îi readuce pe Sam Worthington în rolul lui Jake și Zoe Saldana în rolul Neytiri care trebuie să își protejeze familia de o nouă invazie a unui clan de extratereștri necunoscuți care își spun „venusieni” și vor face asta printr-o alianță cu tribul acvatic Metkayina.

Premiera: 16 decembrie 2022

Call Jane

Acțiunea filmului are loc în Chicago, în 1968. Joy este casnică şi are parte de o confortabilă viaţă de suburbie alături de soţ şi fiică. Dar o sarcină nedorită riscă să-i pună viaţa în pericol şi Joy îşi dă seama că sistemul medical este incapabil să o ajute. Pentru a ieși din această situaţie imposibilă, ea apelează la The Janes, o organizaţie clandestină formată exclusiv de femei care i-ar putea oferi o alternativă mai puţin riscantă. Din distribuție fac parte Elizabeth Banks, Sigourney Weaver, Chris Messina, Wunmi Mosaku, Kate Mara.

Premiera: 9 decembrie 2022

I Wanna Dance with Somebody

Naomi Ackie o interpretează pe Whitney Houston în acest film biografic cu adevărat emoționant. Vom asista la comemorarea voioasă, dar și sfâșietoare, a vieții și carierei mult iubitei Whitney Houston, cea mai puternică voce din muzica pop și R&B din toate timpurile. Filmul îi urmărește parcursul de la începutul obscur, la statutul de legendă și până la moartea sa prematură din 2012.

Premiera: 23 decembrie 2022

Puss in Boots: The Last Wish

A trecut mai bine de un deceniu de când nu am mai avut parte de aventuri animate din universul Shrek. Poate din acest motiv ne încântă atât de mult noile aventuri ale Motanului Încălțat, pe care le vom putea urmări luna aceasta în cinematografe. Nominalizatul la Premiul Oscar, Antonio Banderas, revine cu vocea celebrului Motan încălțat, în timp ce pornește într-o călătorie epică în Pădurea Neagră pentru a găsi legendara Ultima Dorință și a-și restabili viețile pierdute. Dar cu o singură viață rămasă, Motanul va trebui să se umilească și să ceară ajutor fostei lui partenere și dușmance: captivanta Kitty Soft Paws (voce Salma Hayek). În căutarea lor, Motanul și Kitty vor fi ajutați de un ticălos, vorbăreț și necruțător de vesel, Perro, și vor trebui să rămână cu un pas înaintea lui Goldilocks (voce Florence Pugh), a familiei Three Bears Crime, și un terifiant vânător de recompense, Lupul cel mare și rău.

Premiera: 9 decembrie 2022

Violent Night

Nu e chiar genul de film tradițional de Crăciun, însă poate nu strică să ne schimbăm un pic perspectiva. David Harbour, John Leguizamo, Cam Gigandet, Beverly D’Angelo și Alex Hassell joacă în acest thriller care te va ține cu sufletul la gură. Ce se poate întâmpla atunci când un grup de mercenari atacă domeniul unei familii înstărite chiar în timpul sărbătorilor de iarnă? Ei bine, Moș Crăciun face pasul în față pentru a salva situația.

Premiera: 2 decembrie 2022

Lyle, Lyle, Crocodile

Avand la bază cartea pentru copii cu același nume, lungmetrajul semnat de Josh Gordon și Will Speck spune povestea lui Lilu, un crocodil neobișnuit care trăiește în marele New York și care… nu mușcă. Din distribuția filmului fac parte Javier Bardem, Constance Wu, Brett Gelman, Shawn Mendes, Scoot McNairy

Premiera: 23 decembrie 2022

Tori and Lokita

O emoționantă poveste despre prietenia invincibilă dintre o adolescentă și un băiețel african care emigrează în Belgia. Filmul a fost distins cu trofeul aniversar Cannes 2022 și nu trebuie ratat.

Premiera: 16 decembrie 2022

Corsage

Acțiunea filmului are loc în 1877 când Împărăteasa Elisabeta a Austriei, „Sissi”, admirată pentru frumusețea ei și un stil unic ce declanșează adevărate frenezii în modă, împlinește 40 de ani. Forțată să se conformeze unei imagini publice care o încorsetează din ce în ce mai strâns și nemulțumită că existența ei se reduce la un rol strict reprezentativ la curtea imperială, împărăteasa se revoltă împotriva propriei imagini hiperbolizate și croiește un plan prin care să-și exprime adevărata identitate.

Premiera: 2 decembrie 2022

Citește și:
Celebrități care au dezvăluit că au folosit aplicații de dating online

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle