Emoții puternice care te împiedică să ai o relație de cuplu sau să acorzi oricui cea mai mică șansă

Există o serie de emoții care te sabotează. Spui că datorită lor nu te poți implica într-o relație cu cineva. În realitate, lucrurile sunt mai complexe.

Emoții puternice care te împiedică să ai o relație de cuplu sau să acorzi oricui cea mai mică șansă

Sunt o serie de emoții care efectiv te blochează. Însă lanțul slăbiciunilor presupune o secvențialitate mai complexă: gândești ceva, simți emoția indusă de gând, iar apoi te comporți într-un fel. Iar atunci când vrei să iei distanță de un bărbat care îți place sau este interesat de tine e necesar să privești atent la toată această schemă și la experiențele trecute ce o induc.

Teamă

Mă va răni și el, așa cum au făcut-o și alții în trecutul meu. Un gând ce induce teamă, iar din nevoia de a te proteja de suferință respingi întâlniri, îi cauți defecte, ori eviți contexte în care să cunoști pe cineva nou. Ești cu drobul de sare deasupra capului și ca atare foarte vigilentă, concentrându-te pe negativ, nu pe pozitiv.

Regret

Regreți că în trecut ai făcut o mulțime de gesturi frumoase care nu au fost apreciate. Celălalt a avut un comportament îndreptățit, nu a oferit înapoi nici 10% cât a primit, ori a râs de tine și implicarea ta. Așa că acum ai trecut la polul opus, în care ești inactivă, vrei ca numai celălalt să se agite. O poate face o vreme, până când el nu se simte apreciat și renunță. Sau regreți o fostă relație. Încă nu ești vindecată și ca atare indisponibilă emoțional pentru a construi o nouă relație de cuplu.

Vinovăție

Ai greșit cu ceva, mai mult sau mai puțin scandalos. Ai fost infidelă, ai prioritizat prietenii, distracția, job-ul în locul fostei relații, ai fost în război deschis cu familia lui. Indiferent care a fost fapta ta, deși nu îl mai iubești și nu îl mai vrei înapoi, te simți foarte vinovată. Iar refuzul de a intra într-o nouă relație sau sabotarea tuturor începuturilor de relație reprezintă pedeapsa pe care ți-o aplici în serie.

Dezamăgire

Ai în minte un construct care nu se potrivește neapărat cu realitatea. E mai degrabă alimentat de cărți, de filme, și s-a creat o poveste idilică pe care îți dorești ca celălalt să o urmeze pas cu pas. Nu face ce consideri tu că trebuie? Te retragi din relație și cauți perfecțiunea în altă parte. Nu ești dispusă să vezi că nu există doar calea ta, ci și a lui, iar propria rigiditate e o capcană în care cazi singură.

Nesiguranță

Nu crezi despre tine că ești valoroasă, bună, că ai ce oferi. Nu ai încredere în tine și stima de sine e destul de joasă. Ești nesigură, iar asta se vede de la o poștă, ceea ce atrage parteneri care vor să folosească în favoarea lor această nesiguranță. Ori din nesiguranță devii critică, geloasă, îl controlezi, ceea ce la un moment dat e insuportabil pentru partener.

Citește și:
Cum să te controlezi când ești foarte furioasă și nu vrei să răbufnești asupra partenerului de cuplu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle