Cui i-e frica de casatorie?

Bombardata de aluzii cu privire la mirajul mariajului, Alina Baisan se intreaba cit va mai „rezista“ pe baricadele celibatului, in fata asaltului familistilor.

Cui i-e frica de casatorie?

Am 28 de ani, o relatie stabila si nici o cerere in casatorie la activ. E drept ca in trecut suma acestor parametri ar fi facut sa pluteasca deasupra mea o pancarta pe care sa scrie cu majuscule „Fata batrina – semnul exclamarii”! Adevarul e insa ca nici astazi nu te poti bucura de celibat in voie, mai ales daca esti implicata intr-o relatie care se intinde pe mai multi ani. O fi institutia casatoriei in declin, dar nu si in cercul meu de prieteni si de rude.

E de ajuns sa arunc o privire pe Facebook, unde majoritatea fetelor din generatia mea au trecut deja de faza in care postau poze de la propria nunta la cea in care umplu pina la refuz spatiul virtual cu „pitici, gargarite sau bondarei”, ca sa pricep ca am ramas in urma cu evenimen­tele. Oricum, slava Domnului, nu am mers pina acolo unde a ajuns prietena mea Roxana, care, cu o luna inainte de nunta, a acceptat un job pe un vas de croaziera, abandonind toate planurile de casatorie. Desi job-ul s-a dovedit un fiasco si s-a intors dupa o saptamina, la timp pentru a nu rata nunta, aceasta nu a mai avut loc… Era evident pentru toata lumea, inclusiv pentru mire, de unde izvora spontaneitatea gestului ei: din teama de maritis. Cei mai mari dusmani ai celibatului sint, de departe, parintii.

Cind am fost prima data in vizita la „ai lui”, a fost suficient un moment de neatentie la plecare pentru ca „mama soacra” sa ma prinda singura si sa ma intrebe parinteste: „Daca va intelegeti asa de bine, de ce nu va luati si voi?”. Am indrugat un „Dar ne cunoastem de trei saptamini!!!” si l-am amenintat pe prietenul meu ca, daca ma mai lasa vreodata singura cu ea, nu mai calc pe acolo. De atunci nu s-a mai adus vorba de casatorie.

De altfel, pentru ca nu vor sa te supere, parintii nu pronunta niciodata cuvintul „nunta” in preaj­ma ta, desi vorbesc incontinuu despre asta. De cele mai multe ori totul este ambalat induiosator in suspine precum „Copiii astia nu au nici un gind” sau „Punem bani deo­parte… poate ne fac copiii vreo surpriza”. Si chiar daca, dupa un timp, pina si ei obosesc sa mai bata apropouri si isi cana­lizeaza economiile spre alte activitati mai eficiente, precum renovarea apartamentului sau achizitia unei centrale termice, exista intotdeauna o armata de rude si de prieteni gata sa intervina, ingrijorati cu totii de faptul ca imbatrinesc si nu vor mai putea dansa la nunta!

Presiuni vin in egala masura si de la familistii mai tineri, care profita de orice ocazie pentru a-ti plasa un sugar in brate, gest urmat invariabil de exclamatia „Vai, ce bine te prinde!”. Nu pot numi cu exactitate ce anume ma sperie mai tare la ideea de mariaj. Are de-a face cu expresia „pentru tot restul vietii” si cu pierderea libertatii de a alege intre „ramin” sau „plec”.

Gary Chapman are 35 de ani de experienta in consilierea matrimoniala. El a constatat ca marea majoritate a cuplurilor care locuiesc multi ani impreuna nu se mai ca­satoresc sau, daca ajung sa o faca, in cele din urma, de multe ori divorteaza. „Atunci cind doi oameni locuiesc impreuna, stiu ca, daca vor, miine pot pleca de linga celalalt. Daca ea ii spune lui «Trebuie sa faci asta pentru mine», el raspunde «Nu-mi spune mie ce sa fac, doar nu esti nevasta-mea!». El stie ca e o diferenta intre a locui impreuna si a fi casatoriti. Asta se intimpla pentru ca nu poti simula casatoria. Iti spui ca locuiti impreuna, deci e ca si cum ati fi casatoriti. Dar nu e asa. Casatoria este un angajament in care sotul si sotia spun ca isi vor fi alaturi la bine si la rau pina la sfirsitul vietii. E un juramint facut in fata familiei si a prietenilor, in fata lui Dumnezeu. Nu cred ca hir­tia in sine face diferenta intre un cuplu ca­sa­torit si unul care doar locuieste impreuna. Juramintul e cel care face diferenta.”

Asadar, lucrurile se schimba odata cu casatoria. Mi-au spus-o si mie prietenele maritate. Pentru unele, lucrurile se schimba in bine, ele gasind in statutul de sotie siguranta de care au avut nevoie in momente dificile, precum aparitia unui copil. „Asa am crezut si eu, ca o hirtie nu face diferenta. Insa cind am fost insarcinata, din cauza modificarilor hormonale, am trecut prin niste stari emotionale extreme si faptul ca eram casatorita mi-a dat siguranta ca nu sint singura”, imi povesteste Raluca.

O alta amica, divortata la scurt timp dupa nunta, mi-a marturisit ca mariajul a schimbat totul in relatia ei, ajungind sa se plictiseasca teribil alaturi de cel care parea sa fie alesul. Nu mai e o noutate pentru nimeni ca dra­gostea dureaza trei ani. „Dureaza, de fapt, cam doi ani”, ne lamureste dr. Chapman.

Tot el scrie, in celebra sa carte Cele cinci limbaje ale iubirii, ca „din pacate, experienta vesnicei indragostiri este fictiune pura. Dura­ta medie a unei obsesii romantice este de doi ani. In cazul in care este vorba de o idila tainica, poate dura ceva mai mult. |In final insa, cu totii coborim iarasi cu picioarele pe pamint. Ni se deschid ochii si descoperim lipsurile celuilalt. Tot ceea ce facem unul pentru celalalt inainte de casatorie nu e un indiciu pentru ceea ce vom face dupa ce ne vom casatori. Inainte de casatorie sintem purtati de obsesia indragostirii. Dupa nunta redevenim cei care am fost inainte de a ne indragosti. Actiunile noastre sint influentate de modelul parintilor, de propria noastra personalitate, de felul in care percepem iubirea, de emotiile, nevoile si dorintele noastre. Un singur lucru este sigur in privinta comportamentului. Nu va fi acelasi pe care l-am manifestat cit am fost inlantuiti de «iubire»”.

Asa se explica probabil si faptul ca majo­ritatea celor pe care i-am intrebat de ce s-au casatorit mi-au dat niste raspunsuri pe care dati-mi voie sa le numesc blazate: „Am zis sa o facem si pe asta” sau „Parea miscarea fireasca” sau „Ce sa mai astep­tam atita?”. Unde sint fluturasii din stomac, artificiile si declaratiile siropoase din jurul ideii de ca­sa­torie?! Se pare ca doar in scenariile come­diilor romantice de la Holly­wood!

Daca iubirea dureaza doar doi ani, asta in­seam­na ca, la fiecare interval de citiva ani, trebuie sa ne cautam un partener, asa cum fac starurile americane?! „Vedetele de la Hollywood au preluat reteta din filmele in care joaca, unde protagonistii sint mereu indragostiti. Insa reteta aceasta nu functioneaza, dovada ca ma­joritatea starurilor merg din divort in divort, ajungind in cele din urma sa fie singure si falite”, constata dr. Chapman. Tot el sustine ca solutia nu e sa locuim impreuna inainte, ci sa ne cunoastem mai bine inainte de ca­sa­torie. „Dupa ce ne-am casatorit, eu si sotia mea am trecut prin perioade foarte dificile. As fi vrut sa stiu ca a fi indragostit nu e suficient pentru a avea o casnicie durabila. Credeam ca asta ne va duce inainte: faptul ca ne leaga atitea sentimente unul de altul. Nu stiam ca durata medie a acestor sentimente este de doi ani si ca in cele din urma cu totii revenim cu picioarele pe pamint. As fi vrut, de asemenea, sa stiu ca vechea zicala «Aschia nu sare departe de trunchi» e adevarata. Daca te uiti la tatal celui cu care ai o relatie, ai in fata portretul iubitului tau peste 10-15 ani. Nu e nevoie sa repetam toate lucrurile negative de la parintii nostri, dar daca nu facem nimic, e foarte probabil ca le vom repeta.

Se poate ca teama de casatorie sa ne fie indusa si de ceea ce am observat in co­pi­larie, in propria familie? Psihologul Mihaela Costea ne asigura ca da. „Casatoria pa­rintilor joaca, bineinteles, un rol esential. In fa­milie observam si memoram date despre ca­satorie: despre obligatiile ei, despre dezavantaje, limitari, dar si despre coope­rare, aju­tor reciproc, toleranta, deschidere, iubire, respect. Depinde de dozajul in care cuplul parental amesteca aceste ingrediente. Nu inseamna insa in mod automat ca un cuplu marital disfunctional il va influenta pe copil in asemenea maniera incit acesta sa refuze sa se mai casatoreasca.

Ce conteaza cel mai mult este acea the most memorable observation, adica ce retine copilul din fami­lia lui si alege sa urmeze identic sau sa faca exact invers. De exemplu, copilul observa la parintii lui ca sint extrem de critici unul cu celalalt si decide sa nu fie niciodata critic fata de partenerul de viata. Cei care se tem de casatorie sint de obicei cei care au vazut in familia lor de origi­ne un model negativ: au crescut alaturi de niste parinti posesivi, agresivi, critici. Pe de alta parte, in ultimele decenii, cultura incurajeaza concepte precum libertatea individului, independenta, posibilitatea de a experimenta orice, fara limite si fara consecinte prea peri­culoase, sexualitatea fara frontiere – or toate lucrurile acestea atenteaza la principiul familiei, asa cum l-am in­vatat noi de la parintii nostri si asa cum ne-a fost transmis din generatie in generatie.”

Cu toata aceasta presiune in jur, ca­satoria a ajuns un subiect tabu in cuplul nostru. Nu vorbim despre ea, dar cu siguranta ne gin­dim la asta. Am inceput sa ma intreb daca faptul ca imi petrec citeva ore pe zi studiind blog-urile de weddings si site-urile fotogra­filor din domeniu – sub pretextul ca vreau sa imi deschid o afacere cu amenajari de nunta – inseamna ca imi doresc sa ma marit! Dar faptul ca imi imaginez cum ar arata nunta mea inseamna cu ade­varat ca vreau sa ma casatoresc? Ade­varul e ca petrecem extrem de mult timp proiectind in fel si chip ziua casatoriei, nu si zilele, lunile sau anii care urmeaza dupa aceea. Vorba unei prietene: „Toata lumea te intreaba daca te vezi cu el la altar. Eu ma vad cu el la altar, dar nu si dupa!”. La citeva zile dupa aceasta conversatie, l-a parasit. Way to go, girl!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle