Amy Macdonald – ochi albastri si accent celtic

Daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge pe locul 1 in topuri, detronind artisti precum Take That sau Radiohead, probabil as fi izbucnit in ris', spune Amy Macdonald. Pe de alta parte, daca n-ar fi existat Pete Doherty si, mai ales, trupa Travis, poate ca Amy n-ar fi ajuns pe locul 1 in topuri, ci ar fi ramas o adolescenta oarecare din Glasgow, stu­diind stiintele sociale si mergind cu prietenii pe la festivaluri rock, cum ar fi „T in the Park.

Dar, pentru a vedea cum s-au inlantuit lucrurile care au adus-o pe Amy in topuri inainte de a implini virsta legala la care poate bea alcool…, sa ne intoarcem putin in timp, pe vremea cind avea doar 12 ani. Cu banii primiti de la bunica ei, pe care altii la aceasta virsta s-ar fi grabit sa-i cheltuiasca pe inghetata, Amy si-a cumparat primul ei CD: The Man Who, al celor de la Travis. O alegere care avea sa-i schimbe viata… Sub influenta muzicii pe care tocmai o ascultase, Amy a luat una dintre chitarile pe care tatal ei le tinea prin casa si s-a apucat de cintat. A invatat sa cinte singura, fara lectii, fara profesori, pina cind s-a simtit suficient de sigura incit sa-si ia chitara intr-o vineri la Starbucks si sa performeze in cadrul unui „open mic night'. A avut succes si a mers mai departe, imprie­tenindu-se cu alti tineri muzicieni si continuind sa cinte in alte locuri din Glasgow, precum Barfly.

Acum e momentul in care intra in scena – fara voia lui – Pete Doherty, un artist cunoscut mai ales datorita problemelor cu drogurile si idilei cu Kate Moss decit datorita celor doua formatii cool in care a cintat: The Libertines si Babyshambles. „Am fost la primul show al lui Doherty in Glasgow, dupa ce parasise trupa The Libertines', isi aminteste Amy. „A fost extraordinar! Dupa concert, eu si prietenii mei am mers acasa la unul dintre noi si ne-am apucat de cintat. A doua zi de dimineata, am compus melodia «This is the Life».'

Pentru albumul ei de debut, This Is the Life, lansat in 2007, cintareata a obtinut doua discuri de platina, dupa ce s-a mentinut timp de cinci saptamini in Top Ten UK Official Charts. Dar pina a ajunge aici, Amy a inregistrat un demo continind 8 piese, in propriul ei dormitor, pe care l-a trimis caselor de productie. A semnat un contract de inregis­trari cu Vertigo, cei care se ocupa si de Razorlight si The Killers. Presa muzicala a comparat-o imediat cu Katie Melua sau cu Kate Nash, datorita stilului ei folk si vocii clare, patrunzatoare, cu puternic accent celtic.

Amy Macdonald a cintat la inceput singura pe scena, in traditia „trubadurilor' specifica muzicii folk, neavind decit o chitara pentru a-i acompania vocea rezonanta. Dar, pe masura ce succesul a inceput sa vina (si odata cu el, a crescut si bugetul), a inceput sa cinte insotita de trei backing-vocals. Melo­diile sale sint inspirate din viata de zi cu zi, din problemele si visurile adolescentei, din lucrurile pe care le observa in jurul ei; cum ar fi, de exemplu… nevestele de fotbalisti („Ce talente au ele? Nu fac nimic pentru nimeni si totusi cistiga milioane de lire. Cred ca este o parte din obsesia britanica pentru celebritate cu orice pret'), carora le-a dedicat melodia „Footballers Wife, in timp ce febletei sale, Pete Doherty, i-a dedicat „Poison Prince. De altfel, pe Doherty a ajuns sa-l si cunoasca la o emisiune TV, unde au fost amindoi invitati. E ceva sa-ti intilnesti ido­lul in carne si oase si sa constati ca iti cunoaste melodiile! Ce ar mai fi de stiut despre Amy Macdonald este ca participa la concertele de cari­tate organizate de Teenage Cancer Trust (alaturi de nume sonore precum The Who) si ca are un jurnal online in care povesteste, cu sinceritate, intimplari din culisele concertelor (blog.myspace.com/amymacdonald).

Adina Rosetti

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK