10 filme populare care merită timpul tău

De-a lungul timpului ai citit probabil o mulțime de recomandări de filme, însă sigur ți s-a întâmplat ca acestea să nu te impresioneze cu adevărat.

În mod evident, nimeni nu poate spune cu sigurață ce film îți place, deoarece vorbim și de gusturi diferite, însă dacă îți dorești să vezi filme populare, dar nu știi care ar merita timpul tău, ți-am pregătit o listă cu 10 pelicule care au atras atenția în ultimele decenii.

1. Titanic

Filmul ne prezintă o poveste de dragoste tristă, care continuă să impresioneze și în zilele noastre. În timpul unei călătorii pe cel mai mare vas din acea perioadă, o tânără aristocrată se îndrăgostește de un tânăr cu un alt stat social, iar cei doi încep o relație interzisă. Vasul lovește un iceberg, iar viața pasagerilor este pusă în pericol. Filmul a impresionat de la lansare atât pentru povestea tragică, cât și pentru efectele audio-vizuale.

2. Forrest Gump

Filmul urmărește cele mai importante evenimente din secolul XX (din perioada 1950-1980), aici fiind vorba despre scandalurile politice, război și tragediile din acea perioadă. Dincolo de contextul complex în care se desfășoară acțiunea, personajul interpretat de Tom Hanks este cel care ne-a impresionat, actorul primind și un premiu Oscar pentru rolul său.

3. The Lion King

Probabil nu te-ai aștepta ca pe această listă să se afle și un film de animație, însă ecranizarea din 1994 este una care ne-a impresionat până la lacrimi. Deși anul acesta a apărut un remake, tot povestea originală este cea care te va impresiona cu siguranță. De la lupta pentru putere până la preluarea conducerii de către Simba, filmul are atât momente dramatice, cât și scene care te vor amuza. Poate fi considerat un film impresionant despre viață, potrivit însă și pentru copii.

4. The Breakfast Club

Cinci adolescenți se află în detenție din diferite motive, iar aceștia trebuie să petreacă întreaga după-amiază împreună. Deși nu pare nimic impresionant în această situație, fiecare din cei cinci tineri reprezintă un anumit stereotip din acea perioadă și petrecând timp împreună ei vor afla mai multe informații despre viața fiecăruia, reușind astfel să creeze anumite legături.

5. One Flew Over the Cuckoos Nest

Un bărbat încearcă să scape din închisoare și decide să-i facă pe cei din jur să creadă că are o afecțiune mintală. El ajunge într-un spital pentru boli psihic, însă acolo învață mai multe despre propria persoană și realizează că șederea lui în acest loc va fi mai dificilă decât credea inițial. Astfel, el decide să schimbe viața celorlalți pacienți, iar faptele lui îi iau pe toți prin surprindere.

6. Into the Wild

Un tânăr decide să renunțe la viața simplă, tradițională și lasă totul în urmă pentru a porni o călătorie în natură. Acesta își abondonează toate bunurile, donează economiile unor asociații caritabile și pleacă în Alaska. În timpul călătoriei sale, Christopher, personajul principal, va întâlni mai multe persoane care îi vor influența viața, făcând ca acest film să fie unul plin de sfaturi.

7. Amadeus

În film sunt prezentate momente importante din viața lui Wolfgang Amadeus Mozart, fiind surprins modul în care el se raporta la societate și geniul său incredibil care l-a transformat într-un compozitor de renume. Dincolo de prezentarea vieții acestuia, în film apare și rivalul acestuia. Dacă ești pasionată de muzica clasică și nu numai, trebuie să vezi acest film.

8. Gladiator

Dacă îți plac filmele de acțiune, care au o mică legătură cu istoria, atunci ar trebui să vezi Gladiator. În acest lungmetraj este prezentată povestea unui general roman care este trădat, iar familia lui este ucisă. Acesta pornește într-o căutare a tuturor celor responsabili de acest lucru, scopul lui fiind să se răzbune.

9. Ferris Buellers Day Off

Un adolescent vrea să rămână acasă într-o zi, așa că decide să le zică părinților lui că este bolnav. În acea zi însă, el, alături de iubita sa și un prieten, încearcă să învețe cât mai multe din fiecare situație din care trebuie să scape. Acest film nu este o poveste obișnuită despre adolescenți, ci vine și cu câteva lecții de viață.

10. Pan’s Labyrinth

Filmul prezintă povestea unei fete pasionate de citit, care trebuie să se obișnuiască cu noua ei familie, având un tată vitreg care deține funcția de ofițer în armată. Aceasta încearcă să evadeze din viața reală și intră într-o lume fantastică, inspirată de poveștile citite.

Citește și:
8 destinații din întreaga lume care au fost o sursă de inspirație pentru cele mai cunoscute filme Disney

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din video