10 filme fantasy criticate, dar pe care merită să le vizionezi

Chiar dacă nu au primit cele mai multe laude, filmele acestea fantasy de mai jos te vor încânta.

Următoarele filme fantasy au atras câteva critici din partea privitorilor, dar, până la urmă, poveștile lor și interpretările actorilor le-au salvat de la un eșec lamentabil. 

1. The Kid Who Would Be King

The Kid Who Would Be King ne arată povestea a mai mulți tineri care își unesc forțele în momentul în care unul dintre ei, pe numele său Alex, găsește o sabie. De aici până la o întreagă aventură mai e un singur pas. Ei pornesc într-o aventură care le amenință mediul în care trăiesc.

2. Hocus Pocus

În filmul Hocus Pocus regizat de Kenny Ortega ne întâlnim cu vrăjitoarele Sanderson care, deși sunt readuse la viață în mod accidental, își ating destul de repede obiectivele. Winifred, Mary și Sarah vor ajunge destul de repede în vizorul localnicilor, mai cu seamă că sunt trei prezențe care nu prea pot trece neobservate. Sarah Jessica Parker, Bette Midler și Kathy Najimy au fost cuceritoare în rolurile principale din Hocus Pocus, iar calitățile lor actoricești au fost puse în valoare.

3. Reign of Fire

Gerard Butler, Christian Bale și Matthew McConaughey s-au numărat printre actorii care au jucat în filmul Reign of Fire. Pelicula prezintă dezastrele pe care le produce un dragon în momentul în care e trezit într-un mod accidental. Cifrele obținute de acest film la box office nu au fost chiar cele mai îmbucurătoare, dar povestea foarte bine închegată, cât și prestațiile actorilor au impresionat publicul. 

4. Labyrinth

În filmul Labyrinth, o tânără în vârstă de 16 ani, pe nume Sarah, pleacă într-o călătorie pentru a-și salva fratele care a fost răpit de către Jareth, regele Goblinilor, interpretat de regretatul David Bowie. Acesta locuiește într-un castel în mijlocul unui labirint. Sarah va fi nevoită să facă tot posibilul să își aducă fratele înapoi înainte de miezul nopții.

5. Legend

Filmul Legend i-a avut în rolurile principale pe Mia Sara și Tom Cruise, în care tema centrală se concentrează pe salvarea Prințesei Lili și împiedicarea Întunericului de a distruge lumea. În ciuda poveștii pe care unii au considerat-o chiar neinspirată, pelicula a fost salvată de la eșec de integrarea efectelor speciale potrivite. 

6. Return to Oz

După ce Dorothy Gale scapă dintr-un sanatoriu, unde i s-a administrat tratament cu șocuri electrice, revine din nou în Oz, dar află curând că tărâmul magic pe care îl știa nu mai este deloc la fel. Iar pentru a readuce la viață ținutul de altădată, ea trebuie să se lupte cu o vrăjitoare și un rege. Filmul Return to Oz a fost criticat tocmai pentru această latură care poate fi descrisă drept întunecată, dar totuși misterioasă și intrigantă. 

7. Willow

Filmul Willow, regizat de Ron Howard, surprinde aventura pe care o acceptă un fermier, având misiunea de a proteja un copil de o regină care îi vrea răul. Povestea peliculei este întâlnită des în filmele fantasy, dar, ceea ce a adus un plus au fost întocmai personajele și construcția lor interesantă. Val Kilmer, Joanne Whalley, Jean Marsh, Billy Barty și Warwick Davis se numără printre actorii care au jucat în Willow. 

8. The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader

Ben Barnes, Skandar Keynes, Will Poulter, Georgie Henley și Gary Sweet au jucat rolurile principale în filmul The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader, regizat de către Michael Apted. Față de primele două pelicule din aceeași franciză, această parte vine cu o altă viziune față de cartea pe care se bazează, viziune care pe alocuri poate nu a fost înțeleasă pe deplin, dar prestațiile actorilor s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.

9. Clash of the Titans

În filmul Clash of the Titans regizat de Desmond Davis, salvarea Prințesei Andromeda devine un motiv de luptă între Perseus, Medusa și Kraken. Publicul a fost deranjat de unele scene care au fost considerate fără prea multă esență, însă interpretările avute de Harry Hamlin, Laurence Olivier, Maggie Smith, Claire Bloom și Ursula Andress au compensat. 

10. The Lord of the Rings

The Lord of the Rings a avut parte și de o versiune adaptată animației, în care William Squire, John Hurt, Dominic Guard, Simon Chandler, Norman Bird și Michael Graham Cox și-au împrumutat vocile pentru personajele principale. Acest film regizat de Ralph Bakshi a primit câteva comentarii critice din cauza faptului că publicul se aștepta la o astfel de explorare a acestui subiect. Cu toate asta, a fost lăudată atmosfera creată. 

Citește și:
10 actori care au refuzat oportunitatea de a juca într-un film cu supereroi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle