Guvernul a luat o nouă decizie cu privire la cum putem face plajă de acum încolo

În urma unei ședințe, Guvernul a anunțat cum se va desfășura modul în care vom putea face plajă pe litoralul românesc în viitorul apropiat.

Guvernul a luat o nouă decizie cu privire la cum putem face plajă de acum încolo

Dacă în alți ani, mulți dintre noi am fi fost deja la mare în această perioadă, pandemia de coronavirus ne-a dat toate planurile peste cap, inclusiv vacanțele. Pe măsură ce numărul zilnic de noi cazuri scade și autoritățile încep să relaxeze restricțiile pe care le-au impus până acum. Una dintre ele, intrată în vigoare de la 1 iunie, este redeschiderea teraselor și a plajelor.

Dar dacă inițial era vorba că turiștii vor putea sta pe plajă doar în cazul în care stau pe șezlong, Guvernul a revenit asupra deciziei și a făcut noi precizări. Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a declarat pentru Mediafax următoarele: „Să fie permis accesul pe plajă şi persoanelor care nu sunt, practic, în cadrul plajelor amenajate cu şezlonguri. Popular spus, pentru cei care doresc să facă plajă la marginea mării, fără şezlonguri. Aceste persoane vor trebui să respecte aceleași reguli ca și cele care fac plajă pe șezlonguri.”

Ionel Dancă a mai vorbit și despre obligația ca persoanele care se întorc în țară din anumite țări să intre în izolare la domiciliu. Acesta a precizat că aceasta ar putea fi eliminată în cazul în care situația epidemiologică își va menține trendul descendent. Primele țări despre care s-a discutat acest lucru ar fi Bulgaria și Grecia, care au număr redus de bolnavi de Covid-19 și au renunțat deja la o serie de restricții.

„Se pot institui excepţii pentru persoanele care vor fi obligate să respecte măsura izolării la domiciliu. Se deschide posibilitatea ca, în cazurile în care se pot relaxa aceste condiţii, pentru unele ţări de provenienţă, cetăţenii care se întorc în România să nu mai fie obligaţi la măsura izolării la domiciliu”, a mai declarat șeful Cancelariei premierului.

Citește și:
Alexandru Rafila, despre persoanele asimptomatice: „Unii dintre ei rămân pozitivi chiar o perioadă îndelungată de timp'

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video