Top 10 rochii pe care să le achiziționezi acum și să le porți toată primăvara

Este momentul să ne pregătim de un nou sezon, iar asta înseamnă că este timpul să cauți noi rochii pentru primăvara aceasta.

Sezonul cald aduce ca în fiecare an numeroase posibilități de a purta cele mai cool piese vestimentare. Asta înseamnă că este momentul să renunțăm la paltoanele groase și să ne îndreptăm atenția către rochii pe care le-am așteptat atât de mult timp.

Pentru a te ajuta să găsești rochiile perfecte pentru tine ți-am pregătit o galerie cu modelele care ne-au atras atenția.

1. Rochia înflorată

Rochiile înflorate vor fi, surprinzător nu-i așa, perfecte pentru sezonul cald. Primăvara aceasta poartă-le cu teniși și o jachetă din denim sau de piele pentru un look mai stylish. În primele luni de primăvară rochiile lungi sunt cele mai potrivite.

2. Rochiile cu diferite imprimeuri

Chiar dacă imprimeul floral nu poate fi detronat, încearcă să experimentezi și cu alte printuri. Fie ele artsy sau animal print, în magazine vei găsi diferite opțiuni, modelele fiind perfecte pentru această perioadă.

3. Rochii cu umeri bufanți

Dacă îți place să experimentezi, încearcă acest model. O să îți placă cu siguranță aerul ușor retro pe care îl aduce o astfel de rochie. O poți purta cu o jachetă din denim sau din piele, în funcție de imprimeul și materialul rochiei.

4. Rochia albă

Nu, nu trebuie să fie neapărat vară pentru a purta o rochie albă, iar modelele pe care le vei găsi te vor face cu siguranță să aștepți cu nerăbdare să le porți. Fie că le alegi o ținută boho, fie una mai stylish, sigur vei găsi o mulțime de variante în care să porți aceste rochii albe.

5. Rochia sacou

Această rochie este perfectă pentru momentele în care îți dorești o ținută elegantă. Potrivită atât pentru birou, cât și pentru o petrecere, cu o astfel de rochie vei atrage cu siguranță toate privirile. Cel mai important lucru de care trebuie să ții cont este lungimea, mai ales dacă ești mai înaltă.

Citește și:
Ce rochii de seară se poartă în 2019?

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din fashion