Puterea machiajului

Uneori te face să te simți mai frumoasă. Alteori, lipsa lui îți dă o senzație de libertate. De multe ori însă, uităm de ce alegem să îl purtăm. E un mod de exprimare, e o mască sub care ne ascundem nesiguranțele? Pentru tine ce înseamnă machiajul?

Puterea machiajului

De vreo 13 ani încoace sunt într-o relație cu machiajul. În tot acest timp sentimentele mele față de el au fost un adevărat carusel: zile în care credeam că nu pot să trăiesc fără el și momente în care îl uitam cu desăvârșire, aruncat undeva prin sertare. În adolescență mi-a fost cel mai bun prieten și singurul care mă știa cu adevărat. Apoi, cu timpul, am învățat să rup legătura asta care devenise toxică. Nu o văzusem niciodată pe mama mea purtând machiaj, așa că în copilărie nu am fost ispitită de texturile rujurilor sau de nuanțele fardurilor de ochi. Uneori însă, imaginea pe care o aveam despre femei era perturbată de prietenele mamei care aveau buzele vișinii și ochii conturați în culori pastelate. Dar cum întâlnirile noastre erau destul de rare, reușeam să le uit rapid și să nu le dau prea mare atenție.

De-abia când am ajuns la liceu și am văzut că celelalte fete de vârsta mea arătau altfel, aveau genele lungi, negre și bine conturate, tenul de porțelan (în ciuda tuturor schimbărilor hormonale), mi-am dat seama de magia pe care o făcea machiajul. Așa că am început să îl port în fiecare zi. Nu concepeam ca cineva să mă mai vadă fără să am fața acoperită de un strat generos de fond de ten sau fără dermatograf în jurul ochilor. Am resimțit o presiune, din dorința de a mă integra, de a arăta la fel, de a nu fi rățușca cea urâtă într-un grup de Blonde de la Drept (familia Kardashian încă nu era faimoasă). Îmi dădea un soi de putere, de încredere în mine, mă făcea să mă simt frumoasă. Seara însă, când discheta demachiantă ștergea orice urmă de produs, lua cu ea și toate aceste caracteristici. Îmi vedeam din nou ochii prea mici, tenul plin de imperfecțiuni, sprâncenele neconturate și buzele palide.

Cum putea un simplu machiaj să îmi schimbe atât de dramatic starea de spirit? Să mă facă să cred că, dacă nu îl port, nu sunt suficient de bună, că nu merit să fiu plăcută în absența lui și să îmi știrbească încrederea în mine atât de tare? Toate imaginile pe care le vedeam în reviste, în reclame, prezentau femei fără cusur, cu un ten perfect, și eram convinsă că trebuie să fac orice pentru a arăta la fel.

Cu trecerea timpului însă, am descoperit o mulțime de femei care nu purtau nici măcar o urmă de machiaj și care nu erau frumoase în sensul convențional al cuvântului. Însă aveau șarm, erau puternice, încrezătoare, pline de umor și aveau mereu ceva de spus. Eram fascinată de cum se puteau simți bine în pielea lor fără să apeleze la vreun artificiu. De cum întorceau toate privirile când intrau într-o încăpere fără un ruj roșu aprins sau gene dese de un negru intens. Atunci am început să reanalizez puțin întreaga mea idilă cu machiajul. Chiar aveam nevoie de el? Nu eram aceeași și când nu aveam fața acoperită de o mulțime de produse? Îmi dispărea inteligența când nu aveam mascara? Mă părăsea ironia când nu purtam ruj? Nu eram la fel de încăpățânată și când pudra nu îmi acoperea nasul? De ce îl lăsasem atâția ani să îmi controleze existența?

Uitasem că e doar un truc care trebuia să îmi accentueze trăsăturile naturale și îl transformasem într-un obiect care – oricât de dramatic ar suna – îmi dicta starea de spirit. Așa că am început să ne reconstruim relația, de data asta însă bazată pe niște principii sănătoase. Am convenit că în continuare am o pasiune mare pentru el și că probabil nu o să dispară vreodată. Dar am impus și reguli stricte. Îl foloseam fiindcă voiam, nu fiindcă eram obligată să mă încadrez în niște tipare. Nu trebuia să îl aplic zilnic pentru a mă simți bine în pielea mea. Rolurile se schimbaseră, de data aceasta eu eram cea care îl controla, nu invers. Evident însă că au fost și zilele în care nu purtam machiaj și nu-mi doream să mă întâlnesc cu vreun cunoscut, dar asta dintr-o cochetărie feminină, dintr-un soi de vanitate, nicidecum fiindcă aș crede că principala mea calitate e dată de o dungă de tuș.

Astăzi, mai mult ca niciodată, machiajul (sau lipsa lui) a devenit un subiect foarte controversat. Să nu uităm cât de dezbătut a fost make-up-ul purtat de Meghan Markle la nunta sa cu Prințul Harry, considerat de mulți ca prea puțin, prea natural, prea nepotrivit. Sau când, în 2016, Alicia Keys a încetat să mai poarte machiaj, indiferent că mergea la cumpărături sau că apărea pe covorul roșu. Și asta nu fiindcă îl detesta, chiar ea afirmând: „Îmi iubesc gloss-ul, blush-ul și eyeliner-ul. În același timp, nu vreau să mă simt obligată să le port. Nu vreau să mă mai acopăr. Nici fața, nici gândurile, nici sufletul. Nimic.” La polul opus avem altă mișcare, care îmbrățișează un machiaj elaborat, fără cusur, unde linia eyeliner-ului este trasată perfect, sprâncenele par pictate, iar porii, ridurile sau acneea sunt ascunse cu dibăcie sub straturi de fond de ten și pudră. E acel machiaj pe care îl vedem la fiecare scroll dat pe Instagram, pe care Kim Kardashian l-a făcut celebru când a prezentat lumii conceptul de contouring.

Însă, fie că e realizat cu minuțiozitate și aproape că se transformă într-o operă de artă, fie că de-abia e prezent, machiajul este o metodă de exprimare. Așadar, de ce a ajuns să fie atât de polarizant? De ce s-a produs o segregare atât de abruptă, când de cele mai multe ori nu facem parte în mod exclusiv dintr-o anumită tabără? Sunt zile în care ne simțim frumoase doar cu o cremă hidratantă, și altele când ne petrecem o oră în fața oglinzii pentru a obține un ten luminos. Și nici una dintre variante nu este greșită.

Pentru a înțelege mai bine puterea machiajului asupra vieților noastre azi, cum reușește să ne influențeze, cum s-a transformat într-o modalitate de exprimare, am stat de vorbă cu cinci persoane asupra cărora make-up-ul și-a pus amprenta în moduri distincte.

Alexander White, drag queen

„A fi drag queen în România e la fel cu a fi gay în România. La fel cu a fi femeie în România. La fel cu a fi antreprenor. La fel cu a fi absolut orice om care își dorește mai mult de la această țară. E cu suișuri și coborâșuri, dar le facem noi față cumva.”

Nu mă simt neapărat mai frumos când mă machiez, ci mai puternic. Nu îmi afectează încrederea în sine, ci îmi sporește încrederea în legătură cu cine sunt. Faptul că am curajul să mă expun exact așa cum sunt – într-o lume al cărei sport preferat e judecatul – mă face să mă simt extraordinar. Când port machiaj mă simt minunat. Mă simt eu. Mă simt creativ. E un mod de exprimare, mă ajută să spun lumii cine sunt, cum mă simt și să transmit mult mai mult decât aș putea doar prin îmbrăcăminte. Pentru mine machiajul este o formă de exprimare și nu un simplu mecanism de a masca ceea ce alții consideră ca fiind imperfecțiuni. Și asta face parte din mesajul meu, că încrederea în tine nu ar trebui să depindă de nimeni și de nimic. E păcat ca senzația aia faină să se ducă odată cu dischetele demachiante.

Pentru foarte multă lume, machiajul e un fel de mască, un pansament pentru insecurități. Dar nu ar trebui să fie – absolut orice stare a  pielii noastre e normală, de la acnee la riduri, la roșeață, la pori. Plus că scopul nostru pe lumea asta nu e să fim frumoși. Așa că mi-ar plăcea ca mai multă lume să folosească machiajul ca pe un mod de exprimare mai mult decât ca pe un mod de a te ascunde.

Alina Ceușan, online content creator

„Theres no one way to be a woman.”

Port machiaj aproape în fiecare zi, de multe ori datorită job-ului, însă trebuie să recunosc, make-up-ul este pentru mine o formă de a mă exprima, de a crea un personaj, ceea ce e foarte util când ești online content creator. Cu toate astea însă, am postat multe fotografii/stories nemachiată în campania #filterdetox și cred că e important să subliniem faptul că suntem frumoase și fără machiaj (contrar opiniei unora). Mi-am dorit să expun și această parte a mea pentru a spulbera acest mit al tenului perfect care circulă în online. Avem și noi imperfecțiuni, însă ele ne fac să fim ceea ce suntem, e uman, e normal. Am trecut de mult peste orice tip de critică la adresa mea. Încrederea vine din ceea ce ești, machiată sau nemachiată. Cu toate astea, însă, machiajul îți poate oferi un boost în unele zile în care nu te simți în formă maximă. Nu mă simt inconfortabil să apar în public fără machiaj, însă de cele mai multe ori simt că eticheta cere să ai un look îngrijit.

Dana Argeșan, make-up artist

„Machiajul e o formă de comunicare destul de convingătoare și explicită, care poate chiar manipula sau transforma. O apariție ușor provocatoare sau teatrală reprezintă un mod versatil de exprimare.”

Relația mea cu make-up-ul se bazează pe criterii sănătoase, în sensul în care „consum” cu moderație machiaj și doar ce conține ingrediente benefice. Machiajul nu are un rol exclusiv estetic, ci îmi plac formulele care se transformă în tratamente care acționează pe toată durata purtării acestuia. Cât despre puterea lui tranformațională, prefer să nu o exploatez, pentru că îmi place să cred că în acest secol putem controla prin puterea științei, a descoperirilor medicale, aspectul unui ten radios, proaspăt și luminos, astfel încât make-up-ul să nu necesite o metamorfozare radicală. Mă folosesc de machiaj mai degrabă pentru a forma o extensie a frumuseții native. Nu încerc să modific trăsăturile, ci doar să le înfrumusețez. Pentru mine are în primul rând o putere terapeutică. Reușesc să aprofundez o stare de creație foarte plăcută. Apoi intervine și rezultatul estetic, care contribuie instantaneu la aceasta. Alteori mă joc și intru în pielea unui personaj. Totul depinde de dispoziție, de inspirație și de capacitatea de a crea. Însă pot recunoaște că sunt dependendentă de machiaj și că mă simt stingheră dacă mă expun fără make-up.

Noemi Meilman, PR și influencer

„Folosesc machiajul doar dintr-o necesitate cochetă: nu îmi place să îmi lucească fruntea și nasul, vreau să am buzele hidratate (un serum bun face minuni). Doar dacă arăt odihnită mă simt mai bine.”

La mine machiajul ține de sezonalitate. Vara mă fardez doar la evenimente speciale. În rest, folosesc doar o cremă hidratantă cu protecție și un serum pentru buze. Iar seara adaug o pudră lejeră. Am observat că în ultimul timp există un machiaj matriță, dar nu mă deranjează. Mă gândesc ce spuneau cei care au prins La Belle Époque despre The Flapper Girls, cu machiajul lor elaborat. Fiecare perioadă are machiajele sale trase la indigo și cel mai frumos este atunci când apare diversitatea. Îmi place când am un machiaj făcut bine. Iar pentru mine, „bine” înseamnă aproape natural. Îmi place să am ochii conturați atunci când mă fardez. Folosesc ruj roșu atunci când port negru sau cămașă albă și costum negru. Deși sună a clișeu, îmi place contrastul ăsta. Însă nu mă simt inconfortabil să apar fără machiaj și mă simt la fel de frumoasă și fără machiaj, când fața mea „respiră”. O prietenă bună chiar mi-a făcut un compliment, mi-a zis că îi place my Tilda Swinton look. Toți prietenii mei îmi zic „surfer girl” vara, când machiajul înseamnă creme ușoare și pistrui.

Raluca Bădulescu, jurat Bravo, ai stil!

„Este o chestiune de opțiune personală, fie că ne machiem mai puțin sau mai strident, atâta timp cât te simți bine în pielea ta, este ok.”

Am auzit de foarte multe ori păreri cum că m-aș farda excesiv. Regula de aur este să nu te machiezi cu negru la ochi și roșu pe buze. Nu o respect, pentru că îmi stă bine și eu mă plac așa. Așa cum hainele pe care le port transmit un mesaj, în concordanță cu personalitatea mea puternică, așa se întâmplă și cu machiajul pe care aleg să îl aplic. Este foarte important să fim bine noi cu noi înșine, indiferent de părerea celor din jur. Când merg dimineața la filmări, ajung nefardată. În momentul în care începe să se așeze fondul de ten pe față, blush-ul, rujul, parcă sunt eu, parcă prind viață, îmi dă o stare de bine. De fiecare dată când am fost văzută fără make-up, am avut parte de reacții pozitive. Am un ten foarte curat. Trebuie însă să vă fac o precizare: fie că sunt machiată sau nu, tot timpul am gene aplicate. Nu spun că arăt rău sau bine nemachiată, dar parcă nu sunt eu dacă nu aplic puțin fard. De ce să nu aleg imaginea care îmi place mie cel mai mult?! Cred că make-up-ul ne ajută să ne simțim mai bine, mai frumoase. Orice instrument care ne este la îndemână și care ne face să ne simțim mai bine în pielea noastră trebuie folosit.

A apărea fără machiaj în public era considerat de multe ori un act de curaj. „Ai văzut-o? Cum a putut să vină așa?”, se auzea adeseori pe la colțuri. Așa cum? – ar fi întrebarea mea. Cum arătăm toate dimineața? De ce a te expune într-o stare naturală și normală este considerată o dovadă de rebeliune? Când o să înțelegem că, pentru unele femei, un machiaj excesiv este modul lor de a se simți bine în pielea lor, că pentru altele lipsa lui este o metodă a-și exprima puterea, iar că altora machiajul nu le stârnește nici cea mai mică emoție. În oricare dintre aceste variante ne-am regăsi, important este să știm cine suntem cu adevărat, dincolo de aceste artificii, să știm că suntem frumoase, să ne păstrăm încrederea și să ne simțim bine în pielea noastră, acoperită sau nu de machiaj.

Citește și:
7 secrete de îngrijire pe care le respectă modelele

Foto: Guliver

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din beauty