Parfumurile de care ne-am îndrăgostit în acest sezon și pe care merită să le încerci

Cele mai noi esențe ale sezonului te ispitesc cu note florale, lemnoase și orientale. Descoperă-le în selecția noastră și alege-ți noul parfum preferat.

Un nou sezon, un nou parfum! Aceasta este deviza noastră și, cu siguranță, ar trebui să o pui și tu în practică. Inspiră-te din selecția noastră și suntem convinse că vei găsi un parfum pe placul tău.

Apă de parfum Sì Passione Intense, Giorgio Armani, 50 ml, 503 lei

Noua apă de parfum Giorgio Armani Sì Passione Intense a fost creată de parfumierul Julie Massé ca o odă adusă feminității, sărbătorind contrastul dintre delicatețea florilor și intensitatea pasiunii. Nota-semnătură a parfumurilor Sì – nectarul de coacăze negre – se combină armonios cu o inimă florală puternică reprezentată de două tipuri de iasomie, amplificată de esența de patchouli și extractul de vanilie.

Apă de parfum Coach Dreams, Coach, 90 ml, 465 lei (în parfumeriile Douglas)

Compoziția lemnoasă strălucitoare debutează cu arome de portocală amăruie și pară. Notele de mijloc sunt de gardenie și floare de cactus, pe o baza lemnosă, în armonie cu notele de ambroxan.

Apă de toaletă Miss Dior Rose N’Roses, DIOR, 50 ml, 413 lei

Pentru Miss Dior Rose N’Roses, François Demachy a creat un trandafir cu o latură florală luminoasă și un caracter puternic. Este un parfum floral efervescent, un buchet uriaș de trandafiri de Grasse împrospătat de un strop de bergamotă și amplificat de intensitatea notei de mosc alb.

Apă de parfum Dolce Shine, Dolce&Gabbana

Dolce&Gabbana Beauty ne ispitește cu o nouă aromă floral-fructată: Dolce Shine. Parfumierul Marie Salamagne a combinat în această apă de parfum note de mango suculent și esență de grepfrut cu iasomie, tuberoză și floare de portocal, pe o bază de lemn alb, lemn de santal australian și mosc alb.

Apă de parfum Explicite, Ex Nihilo, 50 ml, 910 lei (exclusiv în Madison Perfumery)

Explicite este numele noului parfum Ex Nihilo, o aromă senzuală care trezește simțurile și invită la visare. Această aromă oriental-florală se remarcă prin notele de top de piper roz și nucșoară, cele de mijloc, de bujor, crin și praline, pe o bază de vanilie, lemn de santal și ambră.

Apă de parfum Rose Prick, Tom Ford, 50 ml, 1.318 lei

Un parfum Chypre Floral unisex, un buchet sălbatic de trandafiri compus dintr-o trilogie de specii fascinante: Turcesc, Bulgăresc și Rose De Mai.

Apă de parfum So Scandal, Jean Paul Gaultier, 50 ml, 401 lei

Parfumierii Daphné Bugey și Fabrice Pellegrin semnează cea mai recentă creație olfactivă a casei Jean Paul Gaultier: So Scandal! Vorbim despre un parfum floral fructat cu note senzuale de floare de portocal, tonuri opulente de iasomie de Sambac și tuberoză, pe o bază dulce de zmeură și lapte.

Apă de parfum Gucci Guilty Love Edition, Gucci, 90 ml, 615 lei

Un parfum floral oriental, în care notele de narcise sunt accentuate de cele de bergamotă, grapefruit și zmeură, iar violetele și iasomia de Sambac completează calitatea florală a compoziției.

Apă de parfum Mon Guerlain Bloom of Rose, Guerlain, 50 ml, 523 lei

Noua apă de parfum Mon Guerlain Bloom of Rose, creată de maestrul parfumier Thierry Wasser, este o odă aromată adusă feminității. În compoziția floral-fructată se întâlnesc două tipuri de trandafiri: turcesc (senzual, cu note de miere) și bulgăresc (fructat și proaspăt, cu note de migdale), dar și alte ingrediente prețioase precum lavandă, vanilie și note de pere.

Apă de parfum Good Girl Fantastic Pink, Carolina Herrera, 80 ml, 610 lei

O ediție limitată a celebrului parfum Carolina Herrera Good Girl, decorată acum în glitter roz. Notele dominante de iasomie, tuberoză, semințe de tonka sau cacao transformă această aromă într-una irezistibilă.

Apă de parfum L’Ombre des Merveilles, Hermès, 50 ml, 487 lei

Un parfum lemnos și oriental, în care senzualitatea notelor de tonka și tămâie sunt subliniate de profunzimea aromei de ceai negru.

Apă de parfum Boss Alive, Hugo Boss, 50 ml, 429 lei

Nota de top de măr roșu este pusă în evidență de semnătura puternică de lemn, alături de vanilie, pentru un plus de feminitate.

Apă de toaletă CK EVERYONE, Calvin Klein, 100 ml, 255 lei

Un nou parfum îndrăzneț pentru fiecare generație, CK EVERYONE anunță un capitol iconic din povestea CK ONE. Parfumierul și creatorul iconicului CK ONE Alberto Morillas a creat un parfum de gen neutru, care emană o prospețime curată, folosind 79% ingrediente naturale, note de citrice, ulei de portocală organic asociat cu un acord de ceai albastru și o bază vibrantă de cedru.

Apă de toaletă La Nuit Trésor Nude, Lancôme, 50 ml, 395 lei

O apă de toaletă cu o inimă de esență de trandafir, luminată de prospețimea esenței de bergamotă și mângâiată senzual de catifelatele note cremoase ale nucii de cocos și ale vaniliei.

Apă de parfum Mon Paris Intensément, Yves Saint Laurent, 50 ml, 461 lei

Floarea Datura se combină cu nota elegantă și prețioasă a trandafirului Centifolia cu parfum intens, fiind intensificată de o notă senzuală lemnoasă de Cashmeran, o aromă condimentat-balsamică de vanilie, precum și un iz distinct de conifer și fructe.

Apă de parfum Fleuve Tendre, Liquides Imaginaires, 50 ml, 579 lei (disponibilă în Beautik Haute Parfumerie)

O compoziție unisex, realizată de către Sonia Constant. Notele acestui parfum mosc-floral-lemnos includ piper negru, cardamom, coriandru, chimen, șofran, trandafir, mușcată, petalia, tonka, vetiver, patchouli, tămâie, civette, muscarome și aldron (molecule Givaudan).

Apă de toaletă Fleur Musc For Her Florale, Narciso Rodriguez, 100 ml, 535 lei

O apă de toaletă energizantă în care notele de trandafir se combină armonios cu inima de mosc și vibrantele note lemnoase.

Apă de parfum Le Parfum Essentiel de Elie Saab, Elie Saab

Parfumierul Maia Lernout a reinventat combinația-semnătură de note din parfumurile Elie Saab – floare de portocal și patchouli – pentru a ne aduce o nouă aromă florală, chypre. Le Parfum Essentiel de Elie Saab debutează cu tonuri de mandarine proaspete, evoluează floral, cu gardenie dulce, iar notele de bază sunt reprezentate de acordurile de lemn de cedru.

Apă de parfum Accento Overdose, V Collection, Xerjoff, 100 ml, 1.419 lei (în parfumeriile Douglas)

Pentru crearea acestei esențe, a fost utilizată o moleculă care amplifică notele olfactive sporind caracterul fructat al compoziției cu un amestec de note verzi și balsamice. Iasomia Sambac, trandafirul bulgăresc și lăcrămioarele sporesc intensitatea parfumului.

Apă de parfum The Muse, Zarkoperfume, 100 ml, 599 lei (în parfumeriile Douglas)

Cu o structură moleculară bazată pe note curate, calde si catifelate de oud alb, bumbac și mosc alb, această apă de parfum rezistă pe piele întreaga zi, pentru un plus de senzualitate.

Citește și:
TOP 15 cele mai bune serumuri, care vor face minuni pentru tenul tău

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty