Cele mai cool accesorii pentru păr ale sezonului

Dacă nu ești adepta schimbărilor radicale în ceea ce privește coafura, atunci accesorizează-ți părul pentru a avea de fiecare dată un look fresh. Descoperă propunerile noastre și lasă-te inspirată pentru o toamnă stylish.

Accesoriile pot transforma chiar și cel mai banal look într-unul stylish și cu personalitate. Dacă atunci când te gândești la accesorii primele lucruri care îți vin în minte sunt cercei sau coliere, ei bine, în acest sezon, mulți designeri au pus accentul pe decorarea părului. De la bentițe din piele, lanțuri sau flori supradimensionate, află care sunt cele mai cool accesorii ale toamnei!

Cozi înfășurate

Unul dintre look-urile extrem de prezente pe podiumuri în această toamnă este cel cu părul strâns la spate, într-o coadă joasă. Un soi de ponytail, doar că de data aceasta într-o manieră mai relaxată. Însă relaxat nu înseamnă plictisitor, așa că această coafură poate fi ușor scoasă din banal dacă înfășori o parte din coadă în elastice. Poți opta pentru fâșii de material, pe care să le răsucești de-a lungul părului, care vor da structura și o notă chic coafurii tale.

Lanțuri

În acest sezon multe case de modă au optat pentru lanțuri folosite pe post de accesorii de păr. De la Christian Siriano, la Balmain, lanțurile sunt folosite pentru a da fie un aspect glam, fie unul extrem de grunge. La Balmain vedem un lanț supradimensionat, folosit pe post de bentiță, care oferă o notă dramatică și grunge coafurii minimaliste.

Funde

Fundele sunt un accesoriu care reușesc să dea o tentă feminină oricărei ținute. În această toamna dă-ți frâu liber imaginației și folosește funde de orice dimensiuni, din orice material sau de orice culoare. Așa cum am văzut în prezentările Oscar de la Renta sau Chanel, sunt folosite pentru a prinde partea de sus a părului, restul fiind lăsat pe spate. În schimb, Dolce & Gabbana mizează pe principiul more is more, așa că dacă vrei o apariție care să întoarcă toate privirile, nu trebuie să te rezumi la o singură fundă.

Agrafe strălucitoare

Dacă până acum agrafele aveau mai degrabă un scop pur util, acum capătă mai mult o valoare estetică. Fie că sunt decorate cu pietre sau cu perle, că sunt supradimensionate sau de dimensiuni normale, sunt de departe unele dintre cele mai folosite accesorii pentru păr din acest sezon. Partea bună este că pot fi purtate cu succes atât pe timpul zilei, cât și seara, pentru a da o notă de eleganță look-ului tău.

Bentițe

Deja prezente de câteva sezoane, în această toamnă, bentițele au devenit un accesoriu indispensabil. De la Prada la Rocha, bentițele vin în variante reinterpretate. Fie că sunt tricotate, din satin, piele sau pietre strălucitoare, reușesc să dea un touch stylish oricărui outfit.

Accesorii prețioase

Pentru ocazii speciale, uită de accesoriile discrete. Sezonul acesta ne arată că nimic nu e too much, așa că, trebuie doar să îndrăznești. Strânge-ți părul și decorează-l  cu cristale, așa cum am văzut în prezentarea Area și vei obține nu doar o apariție elegantă, dar și extrem de feminină.

Accesorii florale

Cine a spus că florile sunt potrivite doar vara? Prezentările din acest sezon ne arată că designerii clar nu sunt de acord cu asta. De la agrafe, la bentițe sau tiare, sunt prezente în colecțiile Chanel, Dolce & Gabbana sau Oscar de la Renta.

Agrafe simple

Dacă nu ești adepta florilor supradimensionate sau a bentițelor strălucitoare, acest trend ți se va potrivi de minune. Poți purta părul desfăcut, cu o cărare pe mijloc, delimitată foarte bine de agrafe, dând astfel luminozitate chipului tău. Sau te poți inspira din prezentarea Lela Rose, prinzându-ți părul lejer într-o coadă și adăugând două sau trei agrafe simple.

Logo-uri

Mania logo-urilor este peste tot în acest sezon. De la tricouri cu diferite inscripții, la agrafe de păr cu numele brandurilor, așa cum vedem la GCDS. Poți opta pentru diverse mesaje, Ashley Williams propune de la nume de orașe precum Tokyo sau London la diferite stări sau atitudini Bad sau Dream.

Eșarfe

Nu numai că sunt chic, dar îți vor ține și de cald în această toamnă. Poți alege o eșarfă din tricot, sau dacă ești mai curajoasă, alege să porți baticul într-o formă neobișnuită à la Vivienne Westwood.

Citește și:
Cum să obții un păr strălucitor într-un mod natural

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din beauty