Top 5 cele mai instabile emoțional zodii

Toți avem zile bune, dar și zile nefaste. Însă atunci când cineva arată simptome ale instabilității emoționale, aceste oscilări între senzația de bine și cea de rău pot fi extreme.

Top 5 cele mai instabile emoțional zodii

A fi instabil emoțional nu este ceva cu care ar trebui să îți fie rușine, este doar foarte important să recunoști că aceste lucruri ți se întâmplă.

Astrologia îți poate oferi câteva indicii cu privire la care sunt acele zodii care își pot controla mai bine emoțiile, dar și acele care au probleme cu instabilitatea emoțională.

Dacă ești un semn de Pământ (Taur, Fecioară sau Capricorn), atunci ești cunoscută ca fiind unul dintre cele mai stabile semne zodiacale. Însă nu la fel stau lucrurile în cazul zodiilor de mai jos.

Rac

Racul este un semn zodiacal guvernat de Lună, iar dispoziția celor născuți în această zodie este direct afectată de fazele Lunii. Racii sunt semne de Apă, ceea ce înseamnă că până și cea mai mică pietricică le poate afecta starea emoțională.

Nativii Rac trec de la râsete și distracție la tristețe și plâns în numai câteva minute și fără a fi cu adevărat provocați. Deși această schimbare bruscă de dispoziție poate fi îngrijorătoare pentru unele persoane din jurul nativilor Rac, trebuie să ții cont de faptul că ei nu reacționează așa cu din răutate. Pur și simplu simt lucrurile mult mai intens decât orice alt nativ. Timpul petrecut de unul singur îl ajută pe nativul Rac să se regăsească, să se calmeze și să își stabilizeze emoțiile.

Balanță

Așa cum era de așteptat, echilibrul este esențial pentru nativii născuți în această zodie. Însă pentru a-și păstra acest echilibru este nevoie de multă energie, concentrare și exercițiu. Uneori, nativii Balanță vor cauza intenționat dezechilibru în viețile lor cu scopul de a duce la bun sfârșit ceea ce și-au propus.

Atunci când se întâmplă însă acest lucru, starea lor emoțională va fi complet dată peste cap. Însă, cum sunt genul de oameni care caută mereu să își trăiască viața într-o armonie perfectă, vor face tot ceea ce pot pentru a se implica în mod egal în toate aspectele vieții, de la carieră până la relații.

Scorpion

Scorpionul este un semn zodiacal fix, ceea ce în teorie ar însemna că este stabil emoțional. Să nu uităm însă că vorbim de un semn de Apă. Dacă nu își controlează emoțiile, vor simți totul precum un uragan, un cutremur și o alunecare de pământ puse toate la un loc, fără abilitatea de a le opri sau capacitatea de a se descurca în aceste situații.

Emoțiile îi pot acapara complet și se vor manifesta sub forma de supărare, dorință de razbunare, ieșiri nervoase, uneori și violente. Însă lucrurile nu sunt atât de rele precu par. Unul dintre simbolurile Scorpionului este pasărea Phoenix ridicându-se din cenușă. Uneori, ei trebuie să ajungă la cel mai jos nivel pentru a reveni la stadiul normal de stabilitate emoțională.

Săgetător

În mod normal, nativii Săgetători nu sunt cunoscuți ca fiind instabili emoțional. Însă pot avea schimbări de dispoziție. Într-o zi vor reacționa la o surpriză cu bucurie și exaltare, iar în următoarea zi vor privi lucurile cu supărare, nedumerire sau dezinteres. În cazul Săgetătorilor, totul ține de starea de spirit. Dacă sunt distrați sau preocupați de anumite lucruri, acest aspect va influența radical modul în care vor reacționa și cum se vor comporta.

Pești

Nativii Pești sunt cunoscuți pentru firea lor visătoare, dar și pentru emoțiile puternice care se schimbă de la un moment la altul. Este semnul zodiacal care adoră să se retragă în propria lui lume unde se simte fericit și împlinit căci detestă sentimentul de a fi restricționat de ceva sau cineva.

Toate acestea îl transformă pe nativul Pești într-o persoană imprevizibilă. Pentru a naviga prin energia lor tumultuoasă, Peștii trebuie să se concentreze mai mult pe ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor, și nu la visele lor atât de frumoase și perfecte.

Citește și:
Provocările care îți marchează viața, în funcție de zodia în care te-ai născut

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din astrologie