Cum își arată o femeie aprecierea față de partener, în funcție de zodie

Se spune că gesturile mici fac diferența, însă, oare chiar așa să fie situația și în relațiile amoroase?

Cum își arată o femeie aprecierea față de partener, în funcție de zodie

Cele mai multe dintre noi avem tendința de a fi extrem de generoase cu partenerul nostru, chiar dacă el nu este așa, din dorința de a-i arăta cât de intense sunt sentimentele noastre pentru el. Și cu toate astea, să fie oare de ajuns? Să avem nevoie de alte gesturi pentru a ne arăta aprecierea pe care o avem față de el?

În mod cert, vorbele nu au valoare dacă nu sunt susținute și de acțiuni pe măsură. Înainte să îi faci un gest partenerului prin care să îi arăți aprecierea, încearcă să te gândești de două ori. În cele mai multe dintre cazuri, facem asemenea lucruri doar din obligație, fără să ne gândim cu adevărat la sentimentele noastre și la semnificația lor. 

Așa că, venim în ajutorul tău și îți spunem cum se manifestă aprecierea, în funcție de zodia care ești:

1. Berbec

Femeia Berbec este hotărâtă din fire, astfel că nu va sta să aștepte să facă un gest din iubire, ci doar va acționa. Chiar dacă este nerăbdătoare, își va surprinde partenerul mergând la un concert, poate într-o călătorie surpriză sau va închiria un restaurant pentru a lua cina doar ei doi.

2. Taur

Pentru femeia Taur, modalitatea prin care își arată aprecierea față de partener este gătitul. Se pricepe de minune la acest lucru și încearcă să își pună în evidență această calitate cu fiecare ocazie. Este atentă la detalii, astfel că îi va pregăti partenerului doar preparate de care se simte mândră.

3. Gemeni

Femeile Gemeni au mereu vorbele la ele, astfel că își vor surprinde partenerii spunând o vorbă bună, la momentul potrivit. Iar când vine vorba de asta, vor apela și la scris, poate chiar vor scrie o poezie de dragoste, dacă firea lor este mai romantică.

4. Rac

Femeia Rac știe ce anume să facă pentru a-și atinge obiectivele, iar din acest motiv, își va încuraja și partenerul să facă același lucru. Însă, chiar și în acest sens, își va sprijini partenerul în orice își dorește și va fi acolo lângă el în orice moment.

5. Leu

Pentru femeia Leu, modalitatea prin care își arată aprecierea față de partener este cumpărând diferite cadouri. Este extrem de generoasă și nu îi va fi greu să cumpere un lucru pe care partenerul și-l dorește de foarte mult timp.

6. Fecioară

Femeia Fecioară își va oferi ajutorul în orice situație. Dacă este vreun lucru de care partenerul să aibă nevoie, atunci ea va fi acolo lângă el. Fie că vorbim de gesturi mărunte, precum cumpărături sau curățenie, prin aceste gesturi va crește în ochii partenerului.

7. Balanță

Pentru femeia Balanță, contează ca partenerul să se simtă bine în permanență, astfel că modul prin care va face asta va fi prin intermediul diferitelor petreceri la care vor merge împreună. Și nu doar că vor merge, ci și se va oferi să le organizeze deoarece vrea ca partenerul să aibă o părere cât mai bună despre ea.

8. Scorpion

Femeia Scorpion își va arăta aprecierea față de partener susținându-l din punct de vedere moral. Pentru ea, contează ca partenerul să ia cele mai bune decizii și să îi fie alături, chiar și în momentele grele.

9. Săgetător

Femeia Săgetător încearcă să petreacă timp de calitate cu partenerul său. Obișnuiește să iasă împreună cu el, fie la masă, la cinema, la cumpărături sau la o simplă plimbare în parc. De asemenea, își va muta și programul doar pentru a fi alături de el.

10. Capricorn

Chair dacă femeia Capricorn este mai mereu ocupată, va reuși să își facă timp pentru a se vedea cu partenerul, dar și să îi pregătească diferite suprize romantice. Își dorește ca toate lucrurile să iasă bine, așa că nu vor lăsa niciodată niciun detaliu pe ultima sută de metri.

11. Vărsător

Pentru femeia Vărsător, este important să îi acorde partenerului spațiul de care are nevoie, astfel că își va arăta aprecierea chiar prin acest mod. Este extrem de independentă și se va folosi de acest lucru pentru a-i insufla și partenerului asta.

12. Pești

Femeia Pești este extrem de creativă, astfel că nu îi va fi greu să găsească mereu câte ceva prin care să își surprindă partenerul și să își arate aprecierea. Va vrea ca lucrul pe care îl face să fie unic, astfel încât partenerul să rămână cu o amintire plăcută.

Citește și:
De ce te vei căsători cu un bărbat nepotrivit, conform zodiei tale

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din astrologie