Sursa foto: https://unsplash.com/photos/RZc39x_CVjw
Pentru a acoperi suprafețele interioare sau exterioare ale pereților, dar și pentru a le proteja pe acestea, vopseaua lavabilă este unul dintre cele mai bune materiale. Vopseaua lavabilă este deja un material cunoscut pentru constructori și beneficiari, iar avantajele pe care le oferă aceasta nu trec neobservate. Iată care sunt avantajele vopselei lavabile care te-ar putea determina să alegi acest material pentru finisarea suprafețelor de perete.
Atunci când alegi un material pentru amenajări interioare, unul dintre aspectele la care trebuie să fii atent este puterea de acoperire. Acest lucru face referire la capacitatea materialului de a acoperi suprafețele, atât la nivel de prim strat, cât și la nivel de strat final. Dacă vrei să folosești un material cu putere mare de acoperire, atunci te vei bucura să afli că cei de la Mathaus au și vopsele lavabile, iar acestea au o capacitate foarte bună de a acoperi și proteja suprafețele, indiferent de substratul acestora.
Aspectul substratului este deosebit de important, deoarece vopseaua lavabilă necesită amorsare, iar acest lucru ajută la aplicarea cu ușurință a produsului atât pe beton, cât și pe zidărie sau BCA.
Pentru că am menționat amorsarea, este necesar ca aceasta să fie avută în vedere pentru că joacă un rol foarte important. Amorsa pregătește substratul în vederea aplicării vopselei lavabile și fixează particulele de praf de pe suprafața acestuia.
În mod normal, substratul trebuie curățat, reparat și desprăfuit înainte de vopseaua lavabilă, iar pentru a pregăti suprafețe pentru aplicarea vopselei este aplicată mai apoi amorsa. Prin fixarea particulelor de praf minuscule, cu ajutorul amorsei, este îmbunătățită aderența la substrat a vopselei lavabile. Astfel ea nu va mai crăpa și nici nu se va mai umfla, ci va oferi un aspect deosebit la nivelul suprafețelor.
Pentru că vopseaua lavabilă lasă pereții să respire, în acest fel nu se produce condensul și nu există pericolul de apariție al mucegaiului. Suprafețele pe care este aplicată vopseaua lavabilă sunt astfel protejate și mereu estetice datorită materialului.
Unele tipuri de vopsea sunt realizate având la bază tehnologia cu ioni de argint, iar acest lucru înseamnă că suprafețele sunt protejate împotriva dezvoltării microbilor. În acest fel camerele amenajate cu vopsea lavabilă sunt spații sigure pentru sănătatea ocupanților acestora.
Atunci când vorbim despre suprafețe acoperite cu vopsea lavabilă, caracterul curățării facile iese în evidență. Vopseaua lavabilă se curăță ușor, fără a fi nevoie de soluții speciale sau de utilaje care să insiste în vederea curățării murdăriei. În general prin folosirea unei lavete umede se pot îndepărta impuritățile de pe suprafață, fără ca această etapă de curățare să interfereze cu acoperirea vopselei lavabile.
Vopseaua lavabilă poate fi aplicată într-o gamă amplă de culori, în funcție de cerințele fiecărui beneficiar. Desigur, în calcul intră și stilul de amenajare al locuinței, deoarece acesta dictează nuanțele ce pot fi folosite. Vopseaua lavabilă poate fi însă realizată indiferent de culoare, deoarece de cele mai multe ori ea este creată prin amestecarea pigmentului cu vopseaua în nuanțe de alb.
O găleată de vopsea poate acoperi în general suprafețe ample, chiar și în ipoteza aplicării în două straturi a materialului. Este nevoie să știi că vopseaua se diluează cu apă, pentru o lucrabilitate mai mare. Sub nicio formă nu se amestecă vopseaua cu amorsa.
Vopseaua lavabilă are multe avantaje, iar pentru aceasta ea este unul dintre cele mai apreciate materiale pentru amenajări interioare. Poți alege acest material dacă îți dorești să realizezi finisaje deosebite, durabile și benefice pentru locuința ta, la costuri care să nu depășească bugetul propus.