Cât consumă o mașină de spălat modernă

Cât consumă o mașină de spălat modernă

O mașină de spălat rufe modernă consumă mult mai puțin decât o mașină de spălat clasică. Consumul redus de energie se poate datora mai multor factori, dar cele mai importante caracteristici care contribuie la un consum de energie minim sunt: clasă energetică și tehnologiile moderne ca motorul cu invertor. 

Masina de spalat rufe modernă – cât consumă și ce influențează consumul de energie?

O masina de spalat rufe moderna, dacă are o clasă energetică A și are o bază tehnologia Inverter, atunci consumă mult mai puțin decât o mașină de spălat tradițională care nu are această tehnologie. Pentru a afla cât consumă mai exact mașina ta de spălat rufe, trebuie mai întâi să consulți eticheta energetică, obligatorie din decembrie 2011 pentru mașinile de spălat pentru uz casnic, apoi  să înmulțești puterea în wați cu orele de utilizare. 

Rezultatul trebuie înmulțit cu costul mediu al energiei. Aceste calcule oferă o estimare a costului mașinii de spălat pe factură. Câți wați va consuma mașina ta de spălat mai depinde și de numărul de spălări/săptămână, clasă energetică, program de spălare ales. De exemplu: 

  • mașină de spălat rufe din clasa A+++ consumă undeva la 500-700 wați de putere în timpul unui ciclu de spălare
  • mașină de spălat rufe clasa A sau A+ consumă aproximativ 600-900 wați
  • mașină de spălat rufe de clasă C sau mai mică, aproximativ 900-1200W wați

Sigur că aceste valori sunt estimative și pot crește în timpul fazei de încălzire a apei sau a ciclului de centrifugare.

Dacă este să convertim totul în kWh, consumul de energie electrică poate varia de la aproximativ 154 kWh pe an pentru o mașină de spălat modernă de dimensiuni medii, până la  413 kWh  pe an pentru o mașină de spălat cu eficiență energetică redusă. Luăm câteva situații pentru a înțelege mai bine cat consumă o masina de spalat rufe modernă, în funcție de diverse criterii.

Cât consumă o mașină de spălat rufe pe oră?

În medie, o mașină de spălat rufe modernă consumă 0.7 kWh pentru un ciclu de 1 oră, dar consumul depinde și de temperatura aleasă. O mașină de spălat cu eficiență ridicată, de exemplu, poate înregistra un consum de doar 0.3 – 0.6 kWh pe oră pentru un ciclu la 40 °C

Dacă vorbim, în schimb, despre un ciclu complet de spălare la 30°C, consumul mașinii va scădea și va fi de aproximativ 0.2 – 0.4 kWh. După cum am menționat, tipul de spălare și clasa aparatului influențează direct consumul, ca urmarea acestea sunt doar niște estimări, pentru a-ți putea face o idee despre consum.

Cât consumă o mașină de spălat rufe pe zi?

Consumul zilnic variază în funcție de numărul de cicluri de spălare efectuate și de programul ales. Dacă speli haine de două ori pe zi și alegi un program la 40°C și unul la 60°C, consumul ar putea fi de 0.7 kWh pentru ciclul la 40°C și de 1 kWh pentru ciclul la 60°C, rezultând un total de 1.7 kWh pe zi.

Cât consumă o mașină de spălat rufe la 30°C?

Odată cu reducerea gradelor, reduce și consumul de energie electrică. Un ciclu la 30°C ar putea însemna un consum de doar 0.2–0.4 kWh, dacă  masina de spalat rufe este o mașină cu clasă energetică bună. Dacă mașina are clasă energetică A, consumul pe care aceasta îl va înregistra va fi de aproximativ 0.3-0.4 kWh. Această temperatură este potrivită în special pentru hainele delicate, din fibre sintetice sau hainele care nu sunt deosebit de murdare.

Cât consumă o mașină de spălat la 60°C și 90°C?

În cazul unui ciclu de spălare pentru care ai ales o temperatură de 60°C, o mașină de spălat rufe poate consuma până la 1.5 –2 kWh per ciclu de spălare.

În ceea ce privește temperatura de 90°C, această temperatură a ciclului de spălare este printre cele care atrag cel mai mare consum de energie electrică. Cu cât apa trebuie să fie mai fierbinte, cu atât va fi necesară mai multă energie electrică pentru a o încălzi. De exemplu, o mașină de spălat clasa energetică A, atunci când utilizează un ciclu de spălare la 90°C, poate consuma aproximativ 2–2.5 kWh per ciclu de spălare.

Cât consumă o mașină de spălat rufe în funcție de clasa energetică?

Să comparăm acum mașinile de spălat din diferite clase energetice pentru a înțelege cât de important este să nu uiți de eticheta energetică la achiziționare, mai ales dacă dorești să economisiți bani. Considerând un ciclu standard la 40 °C pentru o mașină de spălat cu o capacitate de 7 kg, avem aceste consumuri:

  • Clasa A: aproximativ 0.6–0.8 kWh/ciclu de spălare
  • Clasa B: 0.8-1.2 kWh/ciclu de spălare
  • Clasa C: 1-1.2 kWh/ciclu de spălare
  • Clasa D: 1.2–1.5 kWh/ciclu de spălare

Prin urmare, se poate deduce că mașina de spălat care consumă cel mai puțin este cea cu clasă energetică A, adică cea cu cea mai mare și mai eficientă clasă energetică.

Cât consumă o mașină de spălat rufe când folosește doar apă rece?

Programele care folosesc exclusiv apă rece sunt ideale pentru spălat articole delicate precum lâna și mătasea, pentru haine care au nevoie doar de o reîmprospătare sau pentru a proteja articolele închise la culoare. Un astfel de program este perfect pentru a economisi energie, dar nu este foarte eficient dacă trebuie să îndepărtezi petele încăpățânate de pe țesături sau să igienizezi rufele.

Dacă luăm în considerare o mașină de spălat cu clasa energetică A, consumul poate fi redus la aproximativ 0.2-0.3 kWh per ciclu de spălare. Această estimare poate varia ușor în funcție de model și de durata ciclului.

Câtă energie consumă o mașină de spălat rufe când este oprită și în standby?

Toate aparatele electrocasnice, chiar dacă sunt în standby sau oprite, consumă energie. Recomandarea noastră este să folosești o priză cu întrerupător pentru a putea opri mașina de spălat atunci când nu este utilizată. Este mai convenabil decât să o tot scoți din priză după fiecare utilizare sau la final de zi, când nu mai ai nevoie de ea.

O mașină de spălat în modul standby poate consuma între 1 și 3 W de energie, deoarece display-ul digital, luminile LED, senzorii sau circuitele de control sunt încă pornite. La final de an, o masina de spalat rufe dacă este oprită, însă se află în modul Standby poate atrage după ea un consum suplimentar de până la 16.79 kWh.

Sursă foto – freepik.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial