ELLE SPECIAL: Tendințe fashion & beauty primăvară-vară 2023

Descoperă noile tendințe fashion & beauty pentru sezonul primăvară-vară 2023!

ELLE SPECIAL: Tendințe fashion & beauty primăvară-vară 2023

Denim dreams

Există atăt de multe interpretări ale denimului, încât acesta poate deveni subiectul unui curs amplu de istorie a modei. Ansamblul semnat Ulla Johnson, rochia mini de la Marine Serre sau corsetul structurat de la Alexander McQuuen ne demonstrează că denimul poate fi considerat materialul secolului și că poate îmbrăca atât de multe forme încât, practic, posibilitățile sunt infinite.

Curvy hips & hot lips


Poate că a sosit momentul ca Marie Antoinette să fie reabilitată! Cel puțin asta cred cei de la Balmain, Loewe sau Dior. Șoldurile exagerate își găsesc locul în tot felul de exerciții stilistice – există variante minimaliste, aproape austere, combinații feminine, în care fundele & dantelele trimit la epoca de glorie a petrecerilor de la Versailles, sau asocieri moderne cu denim sau tricouri de inspirație sport.

Moulin rouge

Lenjeria purtată la vedere, furourile din mătase, corsetele, bustierele și piesele transparente din tul, mătase sau muselină revin în atenția populației generale –Dolce & Gabbana pariază pe dramă, Versace pe seducție, JW Anderson pe minimalism, Tom Ford pe opulență – ține doar de tine cum alegi să porți cea mai sexy rochie transparentă sau cum vrei să accesorizezi o ținută în care vedeta este un sutien din dantelă.

JONESing for GRACE

Ținutele iconice purtate de Grace Jones, multe dintre ele imaginate pentru muza fascinantă a anilor 80 de magicianul Azzedine Alaïa, au ecouri în colecțiile de sezon, de la Saint Laurent la Versace. Rochiile cu glugă pot fi în egală măsură misterioase & seducătoare, și arată cool în diverse combinații stilistice – purtate cu o jachetă biker supradimensionată sau accesorizate cu o pereche de cercei enormi.

Game of pockets

Chiar dacă Anna Sui preferă varianta exagerată iar Chanel pledează pentru aceeași discreție burgheză, buzunarele aplicate sunt o găselniță șic. Arată cool și pe pantalonii cargo, și pe un blazer din tweed, și pe o fustă din piele, dar și pe o vestă utility. Avantajul buzunarelor supradimensionate este acela că pot înlocui clasica borsetă.

Citește continuarea în ELLE FEBRUARIE 2023!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro