ELLE OCTOMBRIE 2024

ELLE îți amintește, în octombrie, să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi și să mergi la o mamografie împreună cu mama ta. Plus: cum se vede noul sezon de modă & conversații despre sustenabilitate, literatură și film.

ELLE OCTOMBRIE 2024

ELLE FASHION – Total look: piele. Pielea este textura preferată a designerilor în acest sezon. De la case precum Balenciaga și designeri precum Gabriela Hearst, toată lumea a propus styling-uri inedite și spectaculoase, uneori foarte elegante. Domnica Mărgescu îți sugerează ideile pe care le poți aplica în ținutele tale.

ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL: PR manager-ul Andreea Pincu își definește stilul ca fiind un mix cool și actual între clasic și casual, cu un twist de sustenabilitate. Aruncă o privire și inspiră-te din garderoba ei.

ELLE AGENDA – PORTRET DE AGENDĂ: Ioana Ulmeanu a stat de vorbă cu membrii grupului de artiști francezi Collectif Scale, care vor fi prezenți cu două lucrări, între 4 și 6 octombrie, la festivalul multidisciplinar de new media art RADAR. Află ce au avut de spus despre natură, inspirație și modul în care tehnologia produce noi forme de exprimare.

ELLE AGENDA – Expozițiile, filmele, serialele și cărțile despre care să știi, ca să fii la curent cu tot ce mai mișcă pe scena culturală de la noi.

ELLE FILM – Nicoleta Hâncu: „Actoria pornește de la adevăr”. Iulia Alexandra Brăslașu în conversație cu actrița din Anul nou care n-a fost, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mureșanu, care s-a întors cu patru trofee de la Festivalul Internațional de Film de la Veneția.

ELLE FASHION: Tommy Hilfiger & momente la New York. Înainte de prezentarea celei mai recente colecții pentru brand-ul său, Tommy Hilfiger a vorbit cu Roxana Voloșeniuc despre modul în care trecutul propriu, dar și muzica, tehnologia, datele și celebritățile online inspiră viitorul modei.

ELLE INTERVIU – Istoriile, eroinele și obsesiile Ioanei Bâldea Constantinescu. Colaboratoare frecventă a revistei ELLE, scriitoare, realizatoare de radio și, recent, de podcast, Ioana Bâldea Constantinescu a publicat anul acesta Castelul din orașul meu, o carte în care propriile-i emoții și obsesii converg într-o poveste tulburătoare despre timp, timpuri și urmele pe care le lasă în viețile oamenilor.

ELLE INTERVIU – Despre modă, mediu și activism cu Chris Desai. Antreprenor și filantrop, fondatorul The Vayyu Foundation și al brand-ului sustenabil de lux Vayyu, Desai vine la București la Climate Change Summit, între 15 și 17 octombrie. Acesta a împărtășit cu ELLE proiectele sale ambițioase de mediu, dar a vorbit și despre cum se împacă sustenabilitatea cu moda.

ELLE INTERVIU – Marylin Fitoussi, despre costumele fabuloase din Emily in Paris. Ținutele din serialul-fenomen au stârnit de-a lungul celor patru sezoane discuții diverse, de la aprecieri entuziaste la critici dure. Designerul de costume al producției a dezvăluit pentru ELLE inspirația din spatele celor mai extravagante outfit-uri.

ELLE COVER STORY: #CuMamaLaMamo. A.I. mai mult timp. Campania lansată de rețeaua de sănătate Regina Maria, prin care îi poți dona mamei tale o mamografie, ne reamintește cât este de important să avem grijă de sănătatea noastră și a mamelor noastre. Printr-o simplă mamografie, avem șansa să depistăm la timp potențiale probleme și să putem interveni, astfel încât șansele de a-i avea aproape pe cei dragi cât mai mult să crească. Această investigație de rutină nu este doar un pas spre prevenție, ci o oportunitate de a-ți proiecta viitorul într-un mod cât mai sănătos și conștient.

ELLE FASHION: Tea for two. Imprimeurile, detaliile și accesoriile grafice sau quirky funcționează fabulos într-o atmosferă clean. Ca într-o reinterpretare a poveștii Alice în Țara Minunilor, dar într-o cheie minimalistă, protagoniștii editorialului semnat de Veronica Nojac și Christian Tudose poartă look-uri elegante, numai bune pentru un tea party imaginar.

ELLE BEAUTY – Get the look: Demure make-up. Știi bine că machiajul tău arată impecabil. Dar nu l-ai creat pentru a atrage atenția, ci pentru a-ți exprima stilul personal și creativitatea. Iar asta e cu adevărat demure, cum ar spune Jools Lebron, creatoarea de conținut care a creat o expresie virală.

ELLE BEAUTY – Beauty secrets: Eva Timush. Află cum are grijă artista de tenul său atunci când călătorește, ce produs nu îi lipsește din trusa de îngrijire, dar și care este trucul la care apelează pentru a-și îngriji părul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro