Deși trăim vremuri în care se vorbește mai mult ca oricând despre dragoste și, mai ales, despre sex, aceste subiecte se află mereu la granița între clișeu și tabu.
Tocmai de aceea dedicăm acestor subiecte diferite, dar conectate, un dosar special care vorbește despre multe, dar nu toate perspectivele din care pot fi privite dragostea și sexul. Și sperăm că îți va lămuri niște nedumeriri sau cel puțin te va face curioasă să întrebi mai multe, să explorezi și să experimentezi. E vremea să regândim modul în care ne raportăm la sexualitățile noastre, așa că te invităm să o faci și tu.
Poate că sexul, în ziua de azi, nu mai este cel mai mare tabu. Dar unul dintre aspectele sale, debutul vieții sexuale, e încărcat încă de prejudecăți, informații false și mituri.
„Au fost împreună patru ani, și-a bătut joc de ea și acum s-au despărțit”, sunt cuvintele cu care îmi relatează o femeie de 38 de ani cea mai puternică amintire din copilărie legată de conceptul de virginitate. Vorbele îi aparțin bunicii sale, care îi povestea despre disoluția unui cuplu din care, după patru ani de relație, femeia nu s-a ales decât cu bătaia de joc. Sau, în termenii pe care îi folosește acum partenera mea de conversație, pierderea virginității. Care, în cazul ei, nu a fost cea mai fericită experiență. Îmi spune că a sângerat în mai multe rânduri, a avut dureri și crede azi că deflorarea s-a produs în etape, pe parcursul mai multor săptămâni. Dar, dincolo de amintirea fizică, ce pare să o nemulțumească e impresia că a fost cumva forțată – nu pentru că nu și-ar fi dorit actul cu partenerul respectiv, ci pentru că nu era pregătită la momentul acela, dar a cedat după prea multe insistențe.
Am vorbit despre subiectul acesta cu zeci de femei în ultima perioadă, dar cum nu am reușit să adun ceea ce s-ar putea chema un eșantion reprezentativ, spusele lor sunt doar povești personale despre cum și-au trăit virginitatea, ce au crezut despre ea, cum au scăpat de ea și, mai ales, ce au simțit după aceea și cum le-a influențat un prim contact viața sexuală de mai târziu. „Virginitatea nu poate fi atât de importantă, pentru că e firească”, îmi relatează cu convingere o altă femeie, de vârstă similară. „Și nu contează ce zice lumea.” Însă tot ea spune că a avut dintotdeauna impresia că primul ei act sexual trebuie să fie într-un fel special, semnificativ, și mai ales alături de un partener care i-ar fi plăcut suficient de tare. A așteptat până spre 25 de ani și în cele din urmă s-a încumetat să o facă, cu o persoană pe care nu o plăcea în vreun fel aparte, temându-se că nu îi va plăcea niciodată suficient de mult, după standardele ei, de cineva.
O altă femeie, care a așteptat până la căsătorie, spune că de atunci trăiește cu regretul de a nu fi cunoscut și altceva, de a nu fi avut și alte experiențe, convinsă că soțul ei va fi unicul partener ei de sex, pentru tot restul vieții. În schimb, o tânără de 22 de ani îmi povestește cum pentru cercul ei de prietene nu au existat niciodată presiuni, din partea părinților, legate de „bătaia de joc” pe care o presupune dezvirginarea. Au fost toate conștiente de solemnitatea momentului, s-au pregătit una pe alta pentru asta prin nesfârșite discuții și, când în cele din urmă s-a întâmplat pentru fiecare dintre ele, au fost mirate să constate că nu arătau altfel când se uitau în oglindă, că lumea nu se oprise în loc și că nu li se părea că erau, în vreun fel, schimbate.
O alta îmi povestește însă cum, în liceu, în clasa ei exista practica de a verifica fetele dacă mai sunt virgine – nu știe dacă vreuna dintre colegele ei chiar a trecut printr-un test de virginitate sau a fost doar amenințată de părinți, și nici una dintre femeile pe care și le amintește vorbind despre asta nu vrea să dezbată subiectul cu mine. Însă aflu, de la o profesoară de liceu care se întâmplă să fie și dirigintă, că tipul acesta de amenințare e primit, din partea părinților, și de elevele ei. Nu știe nici ea, cu certitudine, de vreun caz în care testul să fi fost îndeplinit, dar în anii de când e profesoară i-a ajuns la urechi în mai multe rânduri.
În 2020, când vorbim mai mult ca oricând despre drepturi egale între femei și bărbați, astfel de discuții sunt cel puțin surprinzătoare. Însă mitul virginității feminine își duce încă lunga și liniștita existență fără să fie prea tulburat de mentalitățile în schimbare, sau chiar de știință.
Spre exemplu, în Statele Unite, PEPFAR, inițiativa guvernului de a combate HIV/SIDA la nivel global, se bazează pe ideea educației sexuale care promovează abstinența ca singura și cea mai importantă modalitate de a te feri de infecții cu transmitere sexuală și de sarcini nedorite – și chiar dacă vei zice că asta nu ne afectează pe noi, în fapt programul acesta, derulat de decenii în 22 de țări din lume, întreține ideea căsătoriei drept unica împrejurare în care sexul se poate practica în siguranță și fără vinovăție – și odată cu asta mentalități care valorizează virginitatea feminină mai mult decât ar trebui. Până acum, peste un miliard de dolari cheltuiți în Africa Subsahariană în acest scop nu au dat roade în ce privește prevenția. Dar au fost bine utilizați în a întreține mentalități. În așa măsură contează astfel de măsuri încât, cu niște ani în urmă, a existat o adevărată isterie a inelelor purității, un trend la care a aderat printre primele și foarte public Miley Cyrus, cunoscută azi drept una dintre cele mai vocale persoane publice când vine vorba despre eliberarea sexuală a femeilor.