Worst dressed la Emmy 2021: cele mai neinspirate ținute purtate de vedete

Sincere să fim, nu am avut parte cu adevărat de worst dressed la Emmy. Chiar dacă s-au străduit, însă, nu toate vedetele au reușit să strălucească.

Propriu-zis nu a fost nimeni worst dressed la Emmy 2021. Ceremonia care recompensează producțiile de televiziune s-a desfășurat anul acesta cu un număr limitat de participanți, cu măsuri de precauție suplimentare (invitații au trebuit să prezinte atât dovada vaccinării, dar și să facă un text), așadar atmosfera a fost mai degrabă sobră și fără mari extravaganțe, potrivită împrejurărilor.

Așa că, atunci când vine vorba de worst dressed la Emmy 2021, vorbim mai degrabă despre alegeri mai puțin inspirate, despre un croi care nu e impecabil sau de rochii care nu sunt urâte, ci terne, fără zvâc.

De exemplu, dacă în mod normal am aplauda alegerea unui smoking pentru astfel de evenimente, cele două apariții notabile în costume, Rita Wilson și Samira Wiley au ajuns pe lista de worst dressed la Emmy pentru că ținutele pe care le-au purtat au părut, cel puțin din imaginile care au ajuns la noi, șifonate și lipsite de acel ceva care face ca un smoking să impresioneze.

Similar, rochia roșie purtată de Mandy Moore, semnată Carolina Herrera, nu păcătuiește prin nimic altceva decât prin faptul că e prea roșie și uneori pare că se confundă, de-a dreptul, cu covorul – cu toate astea, și Sarah Paulson a purtat o rochie roșie, de la același venerabil brand american, dar cu succes.

Nici lui Cecily Strong, Hannah Einbinder (în Prada) sau Jurnee Smollett (în Dior Haute Couture) nu le putem reproșa prea multe lucruri, în afara lipsei acelui glamour pe care ar trebui să-l aibă rochiile demne de covorul roșu.

Însă sunt unele ținute care au ajuns pe lista noastră de worst dressed la Emmy pe bună dreptate – Amy Poehler a ales un blazer și o rochie complet nepotrivite între ele, astfel încât rochia părea mai lungă decât era cazul, dezechilibrând complet ținuta. Și Issa Rae a avut o ținută nepotrivită – și nu pentru că rochia ei Aliette ar fi fost prea transparentă. Până la urmă, ne-am obișnuit cu așa ceva. Dar pentru că pare neterminată, fără să aibă acele detalii finale care transformă o încercare într-o ținută de succes.

Citește și:
Emmy 2021: staruri pe covorul roșu (galerie foto)

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people