Mădălina Ghenea a luat o decizie majoră. Ce planuri are actrița?

Mădălina Ghenea a luat o decizie importantă pentru viața sa profesională, pe care a anunțat-o cu mândrie fanilor pe contul său de Instagram.

Mădălina Ghenea a luat o decizie majoră. Ce planuri are actrița?

Mădălina Ghenea a luat o decizie majoră pentru viața sa, atât profesională, cât și personală. Vedeta de origine română, care locuiește de mulți ani în Italia, unde și-a și consolidat cariera ca actriță, se întoarce la școală. Aceasta a dezvăluit totul fanilor care o urmăresc pe contul de Instagram. Mai întâi, Ghenea a anunțat că merge la o întâlnire „care îmi va schimba viața”, pentru ca, ceva mai târziu, să declare că trăiește un moment foarte important. „Este o zi foarte specială pentru mine. Înapoi la Universitate!”

Mădălina Ghenea a luat decizia de a se întoarce la școală și a spus: „Nu am mai fost atât de fericită de foarte multă vreme. Sunt atât de entuziasmată pentru această călătorie. Începând de astăzi sunt studentă la Universita Stranieri Perugia.” Ceva mai târziu, Ghenea și-a exprimat și recunoștința pentru Patrizia Biancamano, cea care a fost alături de ea în acest moment special. „Pat a mea, îți mulțumesc pentru că ești alături de mine și pentru acest pas atât de important.”

Universitatea la care va studia Mădălina Ghenea este una dintre cele mai vechi și mai prestigioase din Italia, specializată în predarea și cercetarea limbii și culturii italiene. Fondată la 1920, instituția de învățământ se promovează drept un simbol al deschiderii, toleranței și un loc de întâlnire pentru oameni și culturi, încă de la începuturi. Din anii ’90, universitatea oferă și cursuri post universitare.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Deși este celebră în întreaga lume, cel mai recent jucând în proiectul House of Gucci, regizat de Ridley Scott, din a cărui distribuție fac parte Lady Gaga, Adam Driver, Salma Hayek, Jared Leto și Al Pacino, Mădălina Ghenea a luat decizia de a-și continua studiile, la 34 de ani. Actrița nu a anunțat în ce domeniu se va specializa la facultate.

Citește și:
Nunta anului: cele mai frumoase imagini cu Simona Halep și Toni Iuruc din ziua în care au devenit soți

Foto: Instagram, arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video