Dezvăluiri inedite făcute de foștii colegi de facultate despre relația Prințului William cu Kate Middleton

Ducii de Cambridge au avut o conexiune remarcabilă chiar de la începuturile relației – mai ales în ochii celor apropiați la acel moment: colegii lor de facultate!

Dezvăluiri inedite făcute de foștii colegi de facultate despre relația Prințului William cu Kate Middleton

Într-o ediție specială a publicației People, dedicată aniversării a 10 ani de la nunta Ducilor de Cambridge, reporterii au reușit să strângă mai multe mărturisiri chiar de la colegii de facultate ai celor doi – cu alte cuvinte, printre primii martori ai viitorului cuplu real.

Kate Middleton și Prințul William s-au cunoscut în timpul facultații, încă din 2001, ca studenți ai Universității St. Andrews din Scoția. „Cu siguranță aveau o chimie”, remarcă Laura Warshauer, studentă și ea la aceeași universitate și colegă de apartament cu cei doi.

„De fiecare dată când Kate era în cameră, Will era atent la ea, evident”, continuă Warshauer. „Când stăteam la prânz în sala de mese și ei doi vorbeau, era minunat să vezi cât de natural venea totul, cum aveau atât de multe să își spună. Acum că îmi amintesc, erau toate momentele astea mărunte – chiar anumite momente în care îmi spuneam, ‘Uau, asta chiar ar putea fi ceva’.”

Și chiar așa a fost – din al doilea an de facultate, cei doi s-au mutat împreună cu alți doi prieteni, într-un apartament cu 4 camere, și erau adeseori văzuți venind la cursuri împreună.

Kate și William au vorbit de asemenea despre primele momente ale relației lor. „Cred că m-am înroșit toată când te-am întâlnit prima dată, eram foarte timidă și emoționată că urmează să te cunosc”, a recunoscut Kate Middleton, spre soțul ei. „Ne-a luat ceva timp să ajungem să ne cunoaștem, dar am devenit totuși prieteni apropiați, chiar destul de devreme.”

„Ne-am mutat împreună ca prieteni. Locuiam și cu alți colegi, de asemenea, și cumva de acolo a înflorit totul”, a adăugat și Prințul William. „Pur și simplu ne vedeam mai mult și stăteam mai mult unul cu celălalt.”

Naturalețea Ducilor de Cambridge se observă ușor și în teaser-ul adorabil pentru noul canal de Youtube al acestora, lansat săptămâna trecută. Kate (39 de ani) și William (38 de ani) își dezvăluie și latura jucăușă. O secvență îi arată filmându-și salutul de ziua Sfântului Patrick, în 2021. Kate își corectează soțul, stângaci în irlandeză: „Nu e nevoie să-ți rostogolești r-urile”. „Nu trebuie rostogolite?”, răspunde William, la care Kate clatină din cap și spune: „Nu”. „Legat de asta, ai grijă ce spui acum fiindcă băieții aștia filmează totul”, a glumit Prințul William, arătând spre cameră. „Știu!” a răspuns Kate râzând.

Împlinind 10 ani de căsnicie, Kate Middleton și Prințul William au profitat de ocazie pentru a le oferi fanilor acces în culisele vieții regale și ale relației lor – ei au făcut publice pe Instagram și imagini rare cu viața de acasă, alături de cei trei copii ai lor, Prințul George (7), Prințesa Charlotte (6) și Prințul Louis (3), dar și două fotografii romantice făcute de britanicul Chris Floyd la Palatul Kensington.

Kate și William și-au actualizat contul Instagram, renunțând la numele @KensingtonRoyal în favoarea lui @DukeandDuchessofCambridge. Odată cu schimbarea a venit și o nouă fotografie de profil, care a fost folosită și pentru YouTube: un portret informal al perechii, în care cei doi sunt surprinși chicotind în timpul vizitei lor din 2020 în Irlanda.

Lansarea canalului lor de YouTube a fost anunțată și pe Instagram, printr-o postare autopersiflantă: „Mai bine mai târziu decât niciodată – de-acum, suntem și pe YouTube.”

Citește și:
Ce decizie au luat Prințul Harry și Prințul William cu privire la statuia Prințesei Diana

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video