Cuplul Will Smith & Jada Pinkett Smith, în mijlocul unui scandal de infidelitate

Cuplul format din actorii Will Smith & Jada Pinkett Smith se află de câteva zile în mijlocul unui scandal de infidelitate.

Cuplul Will Smith & Jada Pinkett Smith, în mijlocul unui scandal de infidelitate

Cântărețul August Alsina a declarat într-un interviu la emisiunea radio The Breakfast Club radio show with Angela Yee că a avut o relație de mai mulți ani cu actrița Jada Pinkett Smith. Mai mult decât atât, el susține că soțul acesteia, actorul Will Smith, a știut de această aventură și chiar și-a dat acordul.

August Alsina, în vârstă de 27 de ani, susține că a cunoscut-o pe actrița Jada Pinkett Smith prin intermediul fiului ei, Jaden Smith, în 2015, și chiar a fost într-o vacanță cu celebrul cuplu în 2016, în Hawaii, dar au și participat împreună la decernarea BET Awards 2017.

„Chiar am stat de vorbă cu Will și am avut o discuție pe tema transformării căsătoriei lor într-un parteneriat.. el mi-a dat binecuvântarea lui pentru această relație”, a mai spus Alsina, precizând că, pe toată durata relației cu actrița, el s-a îndrăgostit de aceasta.

„M-am dăruit complet acestei relații, ani buni din viața mea, și am numai multă, multă dragoste pentru ea și o iubesc în continuare la nebunie. M-am dedicat acestei relații, am dat tot ce am mai bun, atât de mult încât, dacă ar fi să mor acum, ar fi ok pentru că știu că m-am dăruit complet unei persoane”, a declarat cântărețul.

După ce aceste declarații au ajuns în presă, reprezentantul oficial al actriței Jada Pinkett Smith a oferit o declarație publicației Page Six, spunând doar că toate afirmațiile făcute de Alsina sunt „absolut mincinoase”.

Deși a dat naștere unui întreg scandal, Alsina susține că familia Smith va rămâne întotdeauna specială pentru el. „Îi iubesc pe oamenii aceștia, exact cum îmi iubesc familia. Nu am de ce să spun lucruri rele despre ei. Sunt niște oameni minunați”.

Will Smith și Jada Pinkett Smith s-au căsătorit pe 31 decembrie 1997 și au împreună doi copii, Jaden și Willow Smith.

Citește și:
De ce Will Smith și Jada Pinkett Smith nu sărbătoresc niciodată aniversarea căsătoriei

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video