Britney face declarații despre controversatul documentar „Framing Britney Spears”

Documentarul Framing Britney Spears s-a lansat luna asta și e singurul lucru despre care vorbesc fanii cântăreței. Iată și părerea ei despre el.

Britney face declarații despre controversatul documentar „Framing Britney Spears”

Rețelele de socializare sunt singurul loc în care se crede că Britney Spears mai comunică real cu exteriorul, așa că toată lumea a fost atentă când Britney a folosit Twitter ca să-și exprime părerea despre unul dintre cele mai așteptate documentare muzicale ale anului, producția FX și New York Times Framing Britney Spears.

Filmul despre super-vedeta pop analizează ieșirea ei din anonimitate încă din copilărie și  ascensiunea ei mondială, și ajunge până în prezent, când se crede că tatăl ei, Jamie Spears, îi controlează viața, de la ce oameni au acces la ea pentru interviuri la milioanele de dolari pe care le face.

Britney, în vârstă de 39 de ani, este sub tutela tatălui ei din 2008, când s-a spus că dădea semne că ar avea probleme de sănătate mintală. Acum, acesta poate lua orice decizii în numele ei, iar ea, mai sigură pe sine și pe ce a devenit, și-ar dori libertatea. Totul ține de un mister total în care e învăluită familia Spears și de niște chichițe judiciare care o fac pe Britney să pară o prizonieră și care au și declanșat, de altfel, în 2019, mișcarea #FreeBritney.

Cert este că vedeta nu vorbește niciodată despre situația ei dificilă și că fanii încearcă să citească printre rândurile postate, speră ei, chiar de ea pe Instagram și Twitter. Așa s-a întâmplat și când a reacționat la documentarul despre viața ei.

„Fiecare persoană are povestea sa și propria abordare despre poveștile altora! Cu toții avem vieți atât de diferite, luminoase, frumoase,” a spus ea.

„Amintiți-vă,” a continuat, „că indiferent ce credem că știm despre viața unei persoane, nu este nimic în comparație cu persoana reală care trăiește în spatele obiectivului.”

Vedeta de 39 de ani a profitat de ocazie pentru a-și aminti de începutul anilor 2000 și de momentele ei speciale în fața publicului. „Îmi va plăcea mereu să fiu pe scenă … dar îmi acord timp să învăț și să fiu o persoană normală … Îmi place pur și simplu să mă bucur de lucrurile de bază ale vieții cotidiene!!!!”

Se spune că Britney a refuzat să mai urce pe scenă atâta timp cât tatăl ei are control asupra oricărei decizii profesionale pe care aceasta o ia. Avocatul ei a declarat în documentar că artista se teme de Jamie Spears.

Filmul face și un portret al universului muzical de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, unul superficial, misogin și nemilos, în care Britney a fost constant expusă în tabloide și obligată să-și trăiască maturizarea și problemele personale în public. Virginitatea ei era subiect de polemică. Depresia ei era motiv de rușine și o dovadă a declinului iminent. Privită uneori ca o caricatură tristă a mașinăriei de vedete, Britney reiese din acest film așa cum puțini au arătat-o: ca o femeie puternică.

Citește și:

Britney Spears vorbește despre sănătatea ei emoțională

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video