Amber Heard își mărește familia.
Amber Heard va deveni mamă pentru a doua oară. Purtătorul de cuvânt al actriței în vârstă de 38 de ani a confirmat vestea în exclusivitate pentru PEOPLE, declarând:
„Este încă destul de devreme în sarcină, așa că veți înțelege că nu dorim să intrăm prea mult în detalii în acest moment. Este suficient să spunem că Amber este încântată, atât pentru ea, cât și pentru Oonagh Paige.”
Amber Heard este deja mama unei fetițe de 3 ani și jumătate, Oonagh Paige. Potrivit Page Six, cele două s-au mutat în Spania la doar trei luni după ce actrița a pierdut bătălia juridică intensă de defăimare împotriva fostului ei soț, Johnny Depp.
La momentul mutării, au apărut mai multe știri care afirmau că Heard s-ar fi mutat în Madrid pentru a „renunța” la actorie. Cu toate acestea, ea a negat aceste zvonuri și a continuat să joace în filmul din 2023, Aquaman and the Lost Kingdom.
O sursă apropiată a declarat pentru publicația Daily Mail că actrița preferă să își crească fiica departe de ochii presei.
„Vorbește spaniolă și este fericită acolo, crescându-și fiica departe de toată această agitație.”
Aceasta a adăugat și că Amber Heard și-ar putea relua la un moment cariera de actriță, însă că momentan se bucură de noile schimbări din viața sa.
„Nu cred că se grăbește să se întoarcă la muncă sau la Hollywood, dar probabil că se va întoarce când va fi momentul potrivit, pentru proiectul potrivit”, a explicat sursa.
Oonagh Paige, pe care vedeta de cinema a numit-o după regretata ei mamă, Paige, s-a născut prin intermediul unei mame surogat în aprilie 2021, dar Heard a dezvăluit vestea în luna iulie a aceluiași an.
„În urmă cu patru ani, am decis că vreau să am un copil. Am vrut să o fac în condițiile mele. Acum apreciez cât de radical este pentru noi, femeile, să ne gândim în acest mod la una dintre cele mai fundamentale părți ale destinului nostru. Sper să ajungem la un punct în care să fie normalizat să nu vrei un inel pentru a avea un pătuț. O parte din mine vrea să susțină că viața mea privată nu este treaba nimănui. De asemenea, înțeleg că natura jobului meu mă obligă să preiau controlul asupra acestui aspect”, le-a spus ea urmăritorilor săi la acea vreme.
În decembrie 2022, Amber Heard a anunțat că a semnat un acord ce pune capăt procedurii de recurs din cadrul procesului de defăimare intentat de fostul său soț, Johnny Depp.
„Este important pentru mine să spun că nu am ales niciodată acest lucru”, a scris Heard în declarația sa pe care a postat-o pe Instagram. „Defăimarea cu care m-am confruntat pe rețelele sociale este o versiune amplificată a modurilor în care femeile sunt victimizate atunci când ies în față.
După o îndelungată reflectare, am luat dificila decizie de a încheia un acord. Am luat această decizie după ce mi-am pierdut încrederea în sistemul judiciar american, în cadrul căruia mărturia mea publică a fost utilizată ca o formă de divertisment şi a dat apă la moară reţelelor sociale”, a declarat Amber.
„Între timp am fost expusă la un tip de umilință pe care pur și simplu nu o pot retrăi. Pur și simplu nu pot trece prin asta a treia oară”, a scris Heard, adăugând și că procesul din SUA „s-a dovedit incapabil să mă protejeze pe mine și dreptul meu la liberă exprimare.”
Foto: Arhiva ELLE