Roxana Voloșeniuc: Stai în casă pentru cei care nu pot să stea în casă!

Pe lângă cei care își permit luxul să lucreze de acasă sau să stea, pur și simplu, ca într-o vacanță, o vreme, nu trebuie să uităm că sunt oameni care nu au același privilegiu. Tocmai pentru cei care fac ca viețile noastre să funcționeze în continuare și pentru cei care le salvează, stai acasă!

Roxana Voloșeniuc: Stai în casă pentru cei care nu pot să stea în casă!

Acum vreo lună am citit un interviu cu Angelica Cheung, redactorul-șef Vogue China, pe care am cunoscut-o acum câțiva ani, când era redactor-șef la ELLE China (voia să facă un articol despre mine, cum am ajuns eu, din jucătoare de șah, redactor-șef la ELLE). Cheung povestea calvarul prin care trecuse în carantină la domiciliu și cum a făcut față: povestea că zile întregi a stat în casă și nici la cumpărături nu a mers, a făcut shopping online, proviziile erau lăsate în fața scării, ea cobora, dădea cu spray dezinfectant produsele și abia apoi urca cu ele în casă… La acea vreme mi se părea suprarealist, o poveste venită dintr-o altă lume, dintr-o altă realitate. Doar că realitatea s-a mutat în câteva zile în Italia, adică aproape de casă. Italienii, mai puțin alarmiști, mergeau în continuare la restaurant, în baruri (dar până la ora 18:00, ca și cum virusul ar fi priceput că putea să atace doar după 18:00, cand închideau italienii „localurile”), chiar dacă oamenii începuseră să moară cu zecile, apoi cu sutele. Într-un final s-au luat măsuri de carantină.

Realitatea se mișcă mai departe și ajunge la noi, în România. Deci filmul de la televizor ajunge la ușa noastră și noi, în continuare, ne uităm la televizor, ca și cum „ăia infectați” sunt dintr-o lume paralelă. Mă uit pe geam și văd bunici cu copii care merg în pas zglobiu spre parc… Se comportă ca și cum e vacanță (ghinionul meu că stau lângă parcul Herăstrău) și-mi vine să ies pe balcon și să le strig inconștiența (e o perioadă care va scoate, cu siguranță, tot ce e mai rău din noi; din mine, sunt convinsă). Apoi mă întorc spre copii și le mai explic încă o dată că ei nu pot să meargă în parc, că e periculos, că nu ne punem doar pe noi în pericol, ci și pe ceilalți (de două zile, Ana Zoe se trezește și mă întreabā „când se fac bine chinezii ăia, ca să putem ieși și noi afarā?!”).

Așadar, așa cum am văzut o postare la cineva, distribuită pe Instagram, bunicii noștri erau chemați la luptă, în războaie, noi suntem rugați să stăm în casă, dar și asta ni se pare greu. Cât de egoist trebuie să fii?

OK, nu te interesează propria persoană, dar ai părinți, ai bunici. Ar trebui să te gândești și la cei care NU POT SĂ STEA ÎN CASĂ, pentru că trebuie să iasă… ca să muncească să funcționeze lucrurile în continuare, și mai ales să te salveze pe tine, să te trateze pe tine! TU, ăsta care tocmai te-ai întors de la restaurant sau chiar din parc.

Ei ies afară și pentru că sunt jurnaliști și trebuie să te informeze, ies afară și pentru că trebuie să-ți asigure ție apa, curățenia, curentul electric, Internetul… Așadar, dacă nu stai în casă pentru tine, stai în casă pentru ei. Ei au nevoie ca tu să stai în casă!

Nu le îngreuna munca, e și așa extrem de dificilă!

Citește și:
Dragul meu vecin… O scrisoare de la Roxana Voloșeniuc

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle