Politică la feminin – 5 politiciene de la noi vorbesc despre rolul și locul femeilor în viața politică românească

Cinci politiciene vorbesc despre reprezentarea femeilor în societatea românească și ne spun de ce asta ar trebui să ne intereseze pe toți.

Politică la feminin – 5 politiciene de la noi vorbesc despre rolul și locul femeilor în viața politică românească

Anul trecut, fotografiile cu Jacinda Ardern, prim-ministra Noii Zeelande, jucându-se cu fiica de trei luni înainte de a ține primul ei discurs în fața Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, făceau înconjurul lumii. La 38 de ani, Ardern este nu numai cea mai tânără, dar și a doua șefă de stat din lume care a născut în timpul mandatului. Dar atunci, în septembrie, în amfiteatrul imens al Națiunilor Unite, urma să mai scrie încă o dată istorie: în cei 73 de ani existență ai organizației, era prima femeie lider care își aducea copilul la Adunarea Generală ONU. „Am posibilitatea de a-mi aduce copilul la muncă, nu sunt foarte multe locuri unde poți să faci asta, declara ea atunci. De curând, Ardern a impus opiniei publice un nou model de leadership, empatic și decis, răspunzând tragediei atacului terorist de la Christchurch așa cum nimeni nu o mai făcuse în istoria recentă. În locul „rugăciunilor și gândurilor bune pentru zecile de victime și familiile lor, cu care ne-au obișnuit politicienii, Ardern a arătat compasiune autentică și a interzis armele semi-automate din țară la doar șase zile de la atac, arătând cum înțelegerea poate fi mai puternică decât orice declarație de război.

La ultimele alegeri din Statele Unite, midterms, un număr record de femei au fost alese în Congres. Alexandria Ocasio-Cortez, cea mai tânără politiciană aleasă la acest nivel, s-a făcut remarcată prin politicile sale progresiste și printr-un discurs pătimaș care a transformat-o instantaneu în cea mai nouă vedetă a vieții politice americane. Mai aproape de noi, Zuzana Čaputová câștiga la începutul lunii trecute alegerile prezidențiale din Slovacia, devenind prima femeie șefă de stat din Europa Centrală. În campanie, Čaputová nu a pornit atacuri murdare la adresa oponenților săi, alegând în schimb să se axeze pe lupta împotriva corupției la nivel înalt. În același timp, noua președintă al Slovaciei este, printre altele, activistă de mediu și susținătoare a căsătoriilor între persoanele de același sex.

De ce sunt aceste exemple și premiere relevante? Pentru că în ultimii ani vocile femeile încep să se facă auzite la nivel decizional, mai ales în problematici care le privesc direct. Însă, în ciuda dezbaterilor despre egalitatea de gen, reprezentarea femeilor în politică este foarte scăzută nu numai în România, ci în întreaga lume, iar exemplele de mai sus sunt doar asta – exemple. La ultimele alegeri parlamentare de la noi, femeile au ocupat doar 90 de mandate, adică sub 20% din totalul aleșilor în funcții. Nici media europeană de 36,4% nu sună mult mai promițător. Domeniul reprezentării publice a fost dintotdeauna dominat de bărbați și orice schimbare a status quo-ului nu putea fi primită cu brațele deschise. Nancy Astor, cea care în 1919 devenea prima femeie aleasă în Parlamentul Marii Britanii, a rezumat asta într-un mod care sună la fel de valabil și azi: „cei din Camera Comunelor ar fi preferat să aibă un șarpe cu clopoței acolo, în locul meu.

Local, chiar în această lună electorală merită menționat faptul că la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost depusă o sesizare privind nerespectarea legislației referitoare la egalitatea de șanse între femei și bărbați – adică partidele care participă la alegerile europarlamentare nu au pus un număr suficient de femei pe listele de candidați sau, dacă au făcut-o, nu le-au acordat locuri eligibile.

Iar dacă ne gândim și la atacurile mitocănești din Parlamentul României la adresa politicienelor (sunt notorii ieșirile grobiene ale unor Șerban Nicolae sau Nicolae Bacalbașa), nu e de mirare că situația nu e alta. Într-o democrație recentă, în care femeile au ajuns destul de târziu în poziții de conducere, prezența lor e încă văzută ca o „ciudățenie . În context, faptul că prim-ministra este o femeie și că portofoliile ministeriale sunt împărțite aproape egal între bărbați și femei nu e neapărat relevant pentru spațiul politic din România. Și, desigur, nici femeile care ocupă aceste posturi nu sunt neapărat interesate de teme care să privească femeile.

Ce înseamnă să fii femeie în politica românească

„Politica are o reputație proastă, spune Florina Presadă, senatoare USR și una dintre cele cinci politiciene de la noi cu care am vorbit pentru a afla mai multe despre ce înseamnă să faci politică în România când ești femeie și de ce e important să existe un raport echilibrat de gen acolo unde se iau decizii. „Dincolo de faptul că e văzută ca o chestiune murdară, politica a fost întotdeauna un spațiu violent, al injuriilor, iar de când femeile au drepturi egale de a vota și de a fi alese, este și un spațiu al remarcilor sexiste. Din păcate nu sunt o noutate, puteți consulta publicațiile din perioada în care sufragetele militau pentru extinderea dreptului de vot la femei, sau de când Titu Maiorescu încerca să susțină că femeile au nevoie de autoritatea tutelară a bărbaților pentru că au creierul mai mic.

Éva-Andrea Csép, deputată UDMR, crede că „se observă un anumit grad de atenție acordată femeilor. Câteodată pozitivă, dar de multe ori negativă. Ideea egalității începe să fie din ce în ce mai prezentă până la un anumit moment, după care lupta politică spulberă orice barieră. Tratamentul diferit poate fi de mai multe feluri. Din propria experiență pot să zic că am avut parte de mai multe ocazii în care, fiind femeie, la un eveniment politic mi s-a oferit posibilitatea să iau cuvântul înaintea colegilor mei bărbați, indiferent de ierarhia lor în partid. Pe de altă parte, am primit și remarci care mă trimiteau la cratiță, ori îmi sugerau că nu pot să duc la bun sfârșit unele proiecte pentru că «sunt femeie», ceea ce mă făcea și mai motivată să-mi demonstrez determinarea.

Deputată și vice-președintă a partidului Pro România, Aurelia Cristea povestește un moment din activitatea ei în Parlament: „Nu de puține ori, am simțit o atitudine de superioritate din partea unora dintre colegi, mai ales cu ocazia eforturilor pe care le-am depus pentru adoptarea legii anti-fumat. Cred că nu are rost să menționez că atitudinea lor a fost total nejustificată, punându-mă în situații în care am fost ironizată, apostrofată, chiar umilită de o parte dintre colegii mei de atunci din Parlament, atât de la putere, cât și din opoziție. Pentru a-și afișa această superioritate, unii chiar mi-au suflat fumul de țigară în față.

Mara Calista, deputată PNL, își aduce aminte un exemplu concret pe când discuta „un proiect privind combaterea fenomenului de violență în familie în Comisia de egalitate de șanse și, un reprezentant al instituției publice din România ne explica că nu are timp de astfel de discuții, că acestea sunt non-probleme, că noi, femeile, tindem să fim atente la aceste detalii, dar o palmă peste față nu a omorât pe nimeni. Susțineau că nu au personal destul să rezolve astfel de situații pentru care nici nu ar trebui să fie deranjați.

Ana-Claudia Țapardel, europarlamentară PSD, crede că există în continuare un gentlemens club în interiorul structurilor politice și a partidelor, în interiorul căruia e mai greu să răzbați ca femeie: „În ceea ce privește adversarii politici, sunt două categorii – unii care poate sunt mai eleganți cu tine tocmai pentru că ești femeie, dar și unii care sunt mult mai agresivi, au o atitudine de superioritate și uneori chiar de lipsă de respect. Depinde și de educație și de modul în care alegi să faci politică. În Parlamentul European lucrez într-o comisie special destinată bărbaților, la Comisia de Transporturi și Turism, iar când mi-am început activitatea, am simțit că m-au privit cu o ușoară îngăduință. S-au gândit că nu am suficientă expertiză și suficiente cunoștințe profesionale pentru a face față unei comisii destul de complicate.

Ce așteptări are electoratul din partea candidatelor femei?

Faptul că nu există mai multe femei în politică duce și la o evaluare diferită din partea electoratului. Pentru a fi considerate credibile și deci demne de a fi votate, acestora li se cere să întruchipeze stereotipuri masculine, asociate implicit cu o funcție de conducere, precum un anumit grad de agresivitate și de afișare a încrederii de sine. În același timp, chiar și în aceste condiții, sobrietatea femeilor este taxată. Când ați auzit ultima dată pe cineva criticându-l pe Trump că „nu zâmbește destul sau că nu este likeable, așa cum i s-a reproșat contracandidatei directe de la prezidențiale, Hillary Clinton? Conform unui studiu al Harvard Kennedy School (care a intervievat atât bărbați, cât și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 79 de ani), atunci când o femeie dorește să ajungă într-o poziție de putere, va fi privită cu milă, dezgust și chiar furie, spre deosebire de un bărbat, care în aceleași condiții va fi considerat puternic și ambițios.

Despre nevoia de a evita comportamente catalogate drept „feminine pentru a câștiga respectul colegilor bărbați în România spune mai multe tot Florina Presadă: „La un moment dat, în viața mea, am început să port mai mult pantaloni și mai puțin fuste. Decisesem acest lucru pentru că avusesem o serie de incidente de hărțuire sexuală la locul de muncă – despre care am și povestit în cadrul campaniei #MeToo. Nu doar că nu mă simțeam respectată, dar mă temeam să atrag atenția asupra mea și asociam fusta cu o vulnerabilitate. Ca atâtea victime ale acestui tip de violență, în mintea mea, ținuta mă făcea responsabilă de comportamentul agresiv al altcuiva. Acum nu mai cred asta și de când am intrat în politică nu am mai făcut nici o concesie nimănui.

Ana-Claudia Țapardel explică de ce, din punctul ei de vedere, o atitudine feminină poate fi o opțiune viabilă: „În ceea ce privește comportamentul, se întâmplă de foarte multe ori să renunț la feminitate, sunt momente când ești mai incisivă decât ți-ai dori, mai agresivă decât ai fi în mod normal, dar au fost și momente când tocmai atitudinea «feminină» m-a ajutat poate să rezolv anumite situații, încercând să găsesc un echilibru în conflicte.

Dacă în ultima vreme au fost inițiate sau schimbate legi care privesc direct populația feminină, cum sunt cea privind hărțuirea, prevenirea și combaterea violenței în familie sau cea referitoare la egalitate de șanse, asta se datorează tot unor politiciene. E limpede că pentru problemele cu care se confruntă femeile este nevoie de un set de soluții reale, adaptate necesităților cu ele se confruntă, și care, în majoritatea cazurilor, nu vin decât de la femei.

„Dacă pentru marea majoritate a bărbaților din Parlament problemele precum reprezentarea de gen, combaterea violenței în familie, creșterea natalității sau incluziunea persoanelor cu dizabilități sunt teme «mai puțin bărbătești» și au fost tratate cu superficialitate până acum, veți vedea că, în acest mandat, acestea au fost tratate cu mare seriozitate de femeile alese pe listele electorale din 2016. În aceste subiecte, pare că femeile au făcut o «alianță transpartinică» tocmai pentru că au realizat importanța și impactul pe care aceste probleme îl au în societatea noastră., spune Mara Calista. Andrea Csép adaugă că „referitor la subiectele specifice femeilor și familiilor se simte o solidaritate extraordinară. În ultimii doi ani am dat dovadă de mai multe ori că putem iniția chiar împreună acte normative care pot fi promovate cu succes. Eu sper că și în viitor să putem gândi împreună, să avem inițiative și acțiuni de succes ca să demonstrăm că solidaritatea feminină există în politică și poate fi un element de balanță de care toți decidenții trebuie să țină cont.

În același timp, însă, Aurelia Cristea este de părere că solidaritatea feminină este mai puțin consolidată decât ar fi cazul: „De aici pornesc aproape toate problemele, pentru că uneori simt că noi ne subminăm pe noi, uneori cu o ambiție care o rivalizează pe cea a unora dintre bărbați. Ba chiar uneori sunt bărbați care se solidarizează mai ușor cu dezideratele femeilor din politică decât unele femei. Încă prea multe doamne încearcă sa fie pe placul bărbaților, să fie cât mai ascultătoare și să nu iasă din vorba lor. Cultura care celebrează bărbatul ca pe un pater familias e încă destul de puternică.

Pe 21 martie 2017, la o zi după începerea mandatului lui Donald Trump la Casa Albă, Womens March a adunat aproximativ patru milioane de persoane (majoritar femei) care au militat pentru drepturile femeilor, în ceea ce a devenit cel mai mare protest de o zi din istoria Statelor Unite. 2017 a fost și anul în care promotoarele mișcării #MeToo au fost declarate Person of the Year de către revista Time. O parte dintre abuzatorii care păreau de neatins au început să fie priviți de opinia publică drept ceea ce sunt. Însă asta nu înseamnă că nu mai un drum lung și anevoios de parcurs până la obținerea egalității de șanse într-o societate.

În sensul acesta, Aurelia Cristea chiar menționează că „noi avem un drum mai lung de parcurs decât alte țări, însă subliniază optimistă și că „implicarea femeilor în politică e o tendință europeană care mă îndoiesc că mai poate fi inversată. Florina Presadă nu pierde ocazia să menționeze un simptom întâlnit la nivel general, care spune multe despre lucrurile cu care se confruntă femeile care aleg să intre în politică. „Dacă o femeie exprimă o idee în cadrul unei ședințe, iar ulterior aceeași idee este verbalizată de către un bărbat, ceilalți participanți la discuție, bărbați, vor cita bărbatul ca fiind emițătorul ideii respective. Andrea Csép crede că mai avem mult până ce proporția femeilor din societate va fi reprezentată și în Parlament, dar că, atunci când va fi atinsă, „va aduce un plus de valoare deciziilor luate în politică. În vreme ce Mara Calista spune: „Cred cu tărie că problemele sau situațiile cu care se confruntă femeile pot fi mai bine înțelese și pot fi mai bine rezolvate de către o femeie. Din păcate, de foarte mult ori, în probleme ce țin de sexul feminin, prea mulți bărbați au decis, iar istoria ne arată că de multe ori nu au decis bine.

Pentru toate aceste lucruri, și cu un suflu proaspăt de femei în politică, poate că a veni cu copilul nou-născut la Adunarea Generală ONU va deveni în curând cel mai normal lucru din lume. Poate că ăsta e doar începutul.

Citește și:
Cum se scapă de-un viol, domnilor judecători?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle