Pledoarie pentru plictiseala

Ne e teama, fugim de ea, o evitam cit putem… In zilele noastre, plictiseala e pusa la zid. Totusi, multi psihologi si filozofi sint de parere ca, daca stim sa ne folosim de ea, inactivitatea poate fi extrem de fecunda. Ancheta asupra unui subiect deloc plictisitor.

Pledoarie pentru plictiseala

De cele mai multe ori, plictiseala nu-si arunca buzduganul inainte de a te vizita precum are bunul simt s-o faca zmeul din poveste. Ea te pocneste fara a striga „cade!”. Se strecoara brusc atunci cind starea ta su­fle­teasca ii este propice – in momente de solitudine, in clipele de „va­canta” ale corpului si ale mintii. Vremea si unele locuri ii favo­rizeaza aparitia: zilele ploioase sau mohorite, spatiile unde cuvintul de ordine este „repaos”

Desi nimic nu ne impiedica sa ne plictisim si la soare. Corpul ne e paralizat, mintea se goleste, timpul se opreste. Nimic de facut, nimic la orizont. Cine nu s-a plictisit niciodata in viata? Cu totii avem momente de vid, doar ca pentru unii e mai greu decit pentru altii sa si le asume. Pina la urma, fiecare are dreptul la plictiseala, la acea tristete difuza, la sentimentul de vid. Experienta poate fi insa de-a dreptul inspaimintatoare pentru cei care se tem sa experimenteze sau sa retraiasca diverse amintiri. Si atunci fac totul ca sa se sustraga. Caci a gusta plictiseala e ca atunci cind te afli la marginea unei prapastii: ai vrea sa mergi mai departe, dar ti-e teama de ceea ce se intinde la picioarele tale.

Ce-o sa gasesti acolo, jos? Pe tine insuti, cel mai probabil. Frustrari, mai mult ca sigur, poate si ceva esecuri, ocazia unui bilant, cu si­guranta. Adica lucruri care nu ne fac bine atunci cind avem motive sa fugim de noi sau cind nu vrem sa incercam a vedea clar. Sub forma sa exacerbata, plictiseala tinde spre dispera­re. Se naste sentimentul ca nimic nu mai conteaza, ca nu mai re­prezinti nimic. Si atunci ramii fara repere si fara puterea de a mai lupta. Ma intreb daca nu cumva, cu miasmele ei de melanco­lie, de suferinta, de pierdere a dorintei de a face si de a fi, plictiseala nu se inrudeste, oare, cu depresia. Nu, raspund filozofii.

Depresia este ura de sine, e un cuvint care acuza, rezultatul unui rationa­ment negativ cu radacini in adincul fiintei… Depresia este mai curind o chestiune aflata deasupra noastra, care ne depaseste, pe cind plictiseala e o afacere personala. Plicti­seala ne chestioneaza, depresia ne uraste. Fie ca e de scurta durata sau ne patrunde pina in oase, plictiseala are aceasta caracteristica, de a ne obliga sa ne percepem existenta, de a ne pune fata in fata cu noi insine. Momentele de plictiseala sint acelea in care se pun cel mai adesea intrebari existentiale, de genul: ce vreau de la viata mea, destinul meu e ga­ta trasat sau eu sint cel care mi-l fac, ce se-ntimpla dupa ce mor? S.a.m.d. Plictiseala nu e o problema fizica, ci una metafi­zica. Dar, pentru ca aceste intrebari sa ajunga sa ne bintuie, trebuie sa ne acordam putin timp. Ceea ce pare imposibil azi, cind exista un adevarat cult al lipsei de timp, cind toata lumea e super-ocupata.

Omul zilelor noastre e unul activ. O viata plina inseamna una agitata. Pina acum citeva zeci de ani, leneveala si plictiseala erau semne de apartenenta la o elita. Astazi, a avea agenda plina ochi te face sa te simti important. Distinctia sociala absoluta? Sa fii ocupat. „N-am nici un prinz liber mai devreme de doua saptamini. Daca vreti, ne putem intilni la micul dejun peste sase zile.” Suna cunoscut? Sint ocupat, deci exist. In subtext, „sint fericit”, pentru ca, din punct de vedere social, sint realizat, recunoscut, dorit. Si, de ce nu, invidiat! Reusita sociala si implinirea de sine se masoara in gradul de ocupare al fiecarei secunde din zi. Schopenhauer spunea ca exista doua atitudini in viata, dorinta si plictiseala, si ca trecem mereu, alternativ, de la o stare la alta. Or, in zilele noastre, nu se mai pune problema sa lasi vreun patratel liber, nici in agenda, nici in minte. Nu-i frumos, nu-i bine sa te plictisesti. Cine se plictiseste e un loser! Cine sta se invecheste. Putrezeste. Si, sincer, spun multi, chiar daca am vrea, nu putem sa stam nici o clipa.

Cum sa ne plictisim cind jonglam mereu cu timpul, de parca am avea la dispozitie mii de vieti? N-avem timp si totodata n-avem dreptul sa ne plictisim. Nici in fata noastra, nici in fata copiilor nostri (doar pentru ei facem totul, nu?), chiar cu riscul de a ne simti vinovati fata de ei pentru putinul timp din viata noastra pe care li-l acordam. Dar paradoxul acestui exces de actiune este ca, cu cit fugim mai mult, cu atit sintem mai ocupati. Riscam sa ne pierdem, sa clacam, sa ne prabusim in cine stie ce angoasa, simptom al unei um­pleri abuzive si maladive a timpului. Iar omul mo­dern e un geniu in umplerea timpului. Ne refugiem in „divertisment”, gasim mereu diversiunea capabila sa ne deturneze dinspre noi insine si sa ne directioneze in afara noastra. Ne in­gro­pam in fotolii, in fata televizo­rului si in­ghitim cuminti tot felul de emisiuni si filme timpite, asteptind sa treaca timpul, uitind de noi, pina cind mergem la culcare.

Exista multe feluri de plictiseala. Bineinteles, gindul ma duce automat la acele persona­je din li­te­ratura aflate in vesnica lupta cu ele: burghezii din romanele de Françoise Sagan sau eroii lui Alberto Moravia din Plictiseala, acei tineri pe care bunastarea financiara nu-i scuteste de plictiseala si fac orice pentru a-si distrage atentia de la propriul vid exis­ten­tial. Sau plictiseala provinciala a doamnei Bovary… Nu pot sa nu ma gindesc si la plictiseala mult mai putin romanesca a pustilor „din spatele blocurilor gri” care cauta prin toate excesele lor comportamentale sa uite viata anosta pe care o traiesc. Si-mi mai vin in minte cei care prefera sa se plictiseasca decit sa se confrunte cu existenta si proble­mele lor. Chiar daca sint constienti de ele, se comporta ca si cind n-ar exista.

Dar, intr-o buna zi, am putea hotari sa punem piciorul pe frina si sa oprim pentru citeva clipe cursa nebuneasca in care ne-am obisnuit sa traim. De ce-am face-o? Pai, pentru a ne gindi la noi, de exemplu! Plictiseala poate fi benefica, daca stim sa ne folosim de ea. Ea ne poate oferi acel moment de respiro in care sa aruncam o privire spre noi. Am putea astfel sa aflam cite ceva, sa ne desco­perim dorintele, visele, personalitatea si sa constientizam aparentele inselatoare, perspectivele false. Sa descoperim, in sfirsit, li­bertatea. Libertatea de a ne lupta pentru visele noastre, de a ne lua la intrebari.

Experienta plictiselii la copii este, din acest punct de vedere, edificatoare. Ce asteapta un copil din partea parintelui atunci cind ii spune ca se plictiseste? Aparent, asteapta ca acesta sa decida pentru el, sa-i dicteze dorintele. In realitate, copilul vrea sa fie eliberat de voin­ta parintelui pentru a si-o construi pe a sa proprie. Cam la fel e si la adulti: experimentarea vidului creator pe care ni-l ofera plictiseala poate fi exact acea ocazie de a afla ce vrem in viata si de la viata. In deplina libertate, cu luci­ditate. Dezbracati de spoiala normelor sociale si de presiunile exterioare.

Sa indraznim sa ne plictisim, acordindu-ne astfel sansa unei intilniri intime cu noi insine! N-avem altceva de facut decit sa pro­fitam de vara si de natura de linga noi, care ne permite aceasta scufundare in profunzimile eului nostru: apa, marea, cerul, norii, muntii, gradinile. Tot ceea ce ne indeamna la repaos. Vom descoperi astfel acea plictiseala meditativa, cu adevarat creativa.

Nu va temeti, n-a murit nimeni din asta. „Viata mea a fost dominata de experienta plictiselii“, spunea Cioran. Si totusi, in ciuda multor pronosticuri, Emil Cioran nu s-a sinucis, pentru ca a stiut sa se foloseasca de plicti­seala ca de un adevarat colac de salvare. Cunosc persoane pentru care arta de a se ascunde din cind in cind a devenit o adevarata arta de a trai. Un mod de a medita asupra vietii si de a lua distanta fata de existenta coti­diana. Ei isi extrag astfel vitalitatea, forta de a merge mai departe. Aceasta experienta le permite sa treaca de la eul frus­trat la eul esential, fundamental, interior, pentru a ajunge la sine.

A nu face nimic inseamna, in fapt, o purificare. Ne oferim noua insine o cura de repaos. Facem din plictiseala un aliat, transformind-o intr-un act asumat. Nu spunea Pascal ca nefericirea omului vine din faptul ca e incapabil sa stea 24 de ore intr-o camera fara a face nimic? Si atunci? Sa strigam „traiasca plicti­seala“? De ce nu? Pentru ca ea ne indreapta spre esenta, ne obliga sa gindim, sa visam si, mai ales, pentru ca plictiseala poate fi un semnal ca e timpul sa ne miscam. In fata unui spectacol insipid, in fata unor persoane al caror discurs ne oboseste, plictiseala care pune stapinire pe noi e un semnal ca e timpul sa ne exersam libertatea de a actiona si a reactiona.

Ca e cazul, in sfirsit, de a termina, de a ne ridica, de a pleca. Si ca e timpul sa parasim acel loc, acei oameni, acele legaturi, acel oras, acel job, sa inchidem usa dupa noi. De ce nu, sa rupem le­gaturile intr-un cuplu care nu mai functio­neaza. Apropo: cine poate pretinde ca nu a traversat perioade de plictiseala in viata de cuplu? Uneori e doar o ches­tiune de timp… Dar cind plictiseala devine omniprezenta, cind unul casca atunci cind celalalt vorbeste, cind privirile nu se mai intilnesc, e timpul sa-ti iei picioarele la spinare si sa recunosti cu sinceritate ca celalalt nu mai face parte din visul tau.

La fel, ce semnal mai clar vrei decit plictiseala atunci cind munca ta nu-ti mai ofera nici o satisfactie? Cu conditia, desi­gur, sa ai puterea sa vezi asta si sa accepti acest lucru. Sa accepti, cu alte cuvinte, poate nu pentru prima data, ca visul tau e altul si sa ai curajul de a pleca. Plictiseala poate fi – iata! – fecunda. Oferindu-ne ocazia de a ne confrunta cu noi, ea ne clarifica, ne lumineaza. Impiedicin­du-ne sa refulam ceea ce ne face rau, plictiseala, Maria-Sa, ne conduce spre luciditate. E, pina la urma, o terapie pe care ne-o apli­cam singuri, cu scopul de a evita ca intr-o zi, cine stie, sa ne scufundam in riul depresiei. Astfel, plictiseala ne ajuta sa scoatem la lumina adevarata fiinta care doarme in noi.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle