Pentru cine ne imbracam?

Pentru placerea noastra proprie? Pentru a fi atragatoare in ochii unui barbat? Pentru a obtine aprecierea prietenelor? Scurta privire asupra felului in care ne alegem hainele si asupra „efectului de oglinda“…

Pentru cine ne imbracam?

In garderoba mea exista asa-numitul „pardesiu de printesa“: din catifea neagra, cu guler inalt, cambrat pe talie si pe urma desfacindu-se ca un gogosar, cu aplicatii din dantela si un sistem de inchidere aproape imposibil, format din circa 30 de copci, pe care bunicile noastre le numeau „mosi si babe“. Imi ia cam un sfert de ora sa ies din casa si imi place sa-l asortez cu „fusta de vrajitoare“, tot neagra, din mai multe straturi suprapuse, asezate in asa fel incit sa se vada toate straturile, ca si cum as avea mai multe jupoane (doica negresa din Pe aripile vintului ar fi fost invidioasa!), plus cizme negre cu toc si camasa alba pe git, stilul rusesc. Echipata in acest fel, reusesc sa stirnesc admiratia tuturor prietenelor, colegelor si, in general, a tuturor persoanelor de sex feminin cu care ma intilnesc, de la manichiurista pina la vinzatoarea de la colt.

Ei, si ce credeti ca-mi spune iubitul meu cind dau sa ies radioasa pe usa imbracata astfel?Nu cumva ti-ai uitat matura acasa?“ sau „Pardesiul asta e mostenire de la stra-strabunica?“. In acelasi timp, observ o usoara retinere din partea tuturor reprezentantilor sexului masculin cu care intru in contact, de parca as fi o aratare ciudata, aterizata dintr-un film pe care ei nu l-au vazut. Nici vorba de complimente sau apreciere, asa cum se obtine, in general, in cazul unui decolteu bine pus in valoare, fara sa conteze prea mult daca rochia cu pricina e sau nu „in tendinte“, are un aer vintage-chic sau mai degraba glam-rock.

Asadar, pentru cine ne imbracam, de fapt?

Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?
In teorie – spun psihologii – o femeie se imbraca pentru a placea. Nu pentru a „agata“, ci pentru a seduce. Nu neaparat pe cineva anume, ci mai degraba pe ea insasi. Iar un compliment din partea unei fete este, din punct de vedere social, un fel de recunoastere a statutului, o confirmare a gustului, elegantei si chiar excentricitatii, intr-o lume in care sintem judecati din ce in ce mai mult dupa aparenta. Verdictul „taberei femi­nine“ in privinta hainelor pe care le purtam poate avea mai multa greutate decit cel al unui barbat. E vorba, in final, de pozitionare in societate si mai ales in cadrul unui grup. Mai mult decit un instrument de seductie, hainele transmit un mesaj, spun ceva despre tine – cine esti, ce faci, cine sint prietenii tai si chiar ce muzica asculti – , iar femeile vor sa fie si­gure ca mesajul ajunge unde trebuie si este corect perceput. „Cealalta fata“, asadar, chiar daca este o potentiala „rivala“, joaca, de fapt, rolul de oglinda.

Am primit de curind un compliment foarte frumos, genul de compliment pe care numai o femeie putea sa mi-l faca: acela ca as semana cu Kate Winslet. Un barbat n-ar observa, de obicei, vreo asemanare, decit poate daca as semana cu Pamela Anderson!“, spune Andreea (29 de ani).

E de ajuns sa ne uitam intr-un magazin, atunci cind fetele se inghesuie la cabina de proba, incercind cu frenezie o duzina de haine, in fata oglinzii. Partenerii le privesc incurcati de pe margine, tragind pe furis cu coada ochiului la ceas, in timp ce sint bombardati cu intrebari: „Iubi, poti sa ceri o masura mai mica?“, „Crezi ca blugii astia ma fac mai slaba?“, „Nu cumva arat palida cu galbenul asta?“, „Bluza cu buline sau rochia baby-doll?“. Raspunsul barbatilor este invariabil „Da, iti sta bine, hai sa mergem la casa sa platim!“, ceea ce uneori provoaca nemultumiri insotite de descarcari lacrimogene. „Pai cum, da’ tu nici macar nu te-ai uitat!“ Raspunsul „esti frumoasa, oricum“ nu mai tine in fata cabinei de proba. Se cere o parere specializata: sa vina prietena cea mai buna.

 

In pielea altei femei
„Nimic nu vinde mai bine o haina decit parerea unei fete!“, spun vinzatoarele. „E de ajuns sa probeze o tipa draguta o rochie in magazin si inca doua ma intreaba imediat de acelasi model!“

De ce aceasta nevoie continua de a face comparatii, chiar de a copia look-ul unei alte femei? La scoala, fata cea mai popu­lara era imediat imitata de cele care aspirau la acest statut: de la felul in care-si prindea parul si-si contura buzele, pina la gesturi si expresii. „Aspirantele“ sperau ca in acest fel se vor apropia de pozitia privilegiata a divei de liceu. In fond, pe asta se bazeaza si campaniile publicitare (Kylie Minogue pentru H&M, Penélope Cruz pentru Mango etc.): prezinta o super-femeie, cu care orice femeie obisnuita si-ar dori sa se identifice; singurul lucru care ne poate aduce mai aproape de ea, de stralucirea din afise sau reclame, este sa cumparam hainele pe care le poarta. A purta aceleasi haine ca femeia pe care o admiri inseamna a aluneca in pielea ei, a avea impresia ca esti la fel de frumoasa, admirata, seducatoare ca si ea.
Poate fi acest efect de oglinda periculos in vreun fel? Vine dintr-un respect fata de sine scazut? Dintr-o dependenta prea mare de parerea celorlalti? Cautam inconstient aprobarea pe care nu am avut-o de la mama? Isi vira codita si snobismul, uneori? Cite putin din toate, in dozaje diferite, in functie de perso­nalitatea si background-ul fiecareia.

Dr. psih. Daniela Luca, psihanalist, explica: Haina este un fel de «invelis psihic», un strat de expunere/ascundere, un fel de amprenta proprie sau masca, prin care ne etalam sau, dimpotriva, ne camuflam instincte, afecte, personalitate, crez, prin care seducem sau inhibam. Este un invelis de impact, care, prin «a fi vazut», transmite si alti semnificanti despre noi insine. Mai mult/mai putin constient, vorbeste despre ceea ce nu lasam vederii, ne reflecta sau nu asa cum sintem, cum sintem perceputi in ochii celorlalti. Nu este deloc simplu, cu atit mai mult cu cit o banala haina are valoare de «obiect tran­zi­tional», ce permite trecerea afectiva de la dependenta la independenta relativa fata de celalalt.“

Competitie intre prietene
In liceu, mai degraba as fi murit decit sa ma dau jos de pe tocurile de 12 centimetri, cu care mergeam la scoala, chiar daca pina si ortopedul s-a chinuit sa ma convinga ca asta nu e un obicei prea sanatos. Nici un pret nu era prea mare pentru a fi „la inaltime“. Evident, daca cineva mi-ar fi spus atunci ca va veni o zi cind vor fi la moda balerinii si ii voi purta cu incintare, as fi pufnit din nas dispretuitor. Tot atunci, m-am certat rau cu cea mai buna prietena pentru ca mi-am luat bocanci la fel ca ai ei. Aveam o scuza: se gaseau la un singur magazin din oras si nu aveam de ales, dar ea n-a vrut sa accepte nici un argument! O vreme am mers amindoua la aceleasi petreceri cu bocancii cu pricina (da, in anii ’90 bocancii purtati cu rochie erau culmea elegantei!), ceea ce ne-a atras denumirea inspirata de „surorile Sisters“.

Intre timp, lucrurile au mai evoluat. Madalina (19 ani) recunoaste ca toate prietenele ei se imbraca in acelasi stil, pentru ca, vorba proverbului, „cine se aseamana se aduna“. In contextul asta, e o adevarata competitie de originalitate in gasca: cine gaseste prima cea mai misto rochie de la Hippie Hippie Shake sau cele mai cool insigne de la Emily the Strange? In adolescenta, cea mai tare chestie este sa fii altfel decit restul. Cea mai buna confirmare ca te-ai imbracat bine este sa vezi privirile scandalizate ale mamei atunci cind te pregatesti sa iesi pe usa.

Si, pentru a complica si mai mult lucrurile, aceeasi haina se poate interpreta in mod diferit, in functie de personajul care o imbraca. Ce spune un tricou cu Mickey Mouse despre po­sesoarea lui? „Sint o fata cool si autoironica!“, daca domni­soara il poarta cu o fusta plisata si colanti colorati sau, dimpotriva, „Sint copilaroasa si imi plac desenele animate!“, daca il poarta cu blugi clasici si pantofi sport. Cine-a spus ca moda e o chestie simpla?

Adina Rosetti

Foto:Fiona Freund
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle