Obsesia succesului

A te realiza, a te implini, a folosi la ma­ximum potentialul cu care esti inzestrat... Astazi nu vorbim decit despre asta. De ce e atit de important succesul personal? Si cum ajungem la el?

Obsesia succesului

Care este prioritatea numarul unu a femeii moderne? Intr-un sondaj realizat de reteaua inter­nationala ELLE, cititoarele celor 34 de editii ale revistei, din intreaga lume, au raspuns unui amplu ches­tionar prin care incercam sa le cunoastem mai bine. Ei bine, 41% dintre cititoare au declarat ca principala lor prioritate pentru viitor este cariera, 48% se considera fericite si 89% sint in­dragostite si doresc sa-si imparta viata cu cineva. Cu alte cuvinte, cele mai multe pun pe primul loc viata perso­nala, dorinta de a se realiza. 

Mai bine de jumatate dintre cititoarele din tarile care au participat la acest sondaj au dat la iveala aceeasi atitudine de viata: „eu inainte de toate“. E in spi­ritul timpului. De altfel, rafturile librariilor sint pline de carti care ne invita „sa ne ascultam muzica interioara“ si sa ne cautam fericirea perso­nala. Drumul cel mai scurt spre implinire pare sa treaca astazi prin noi. Prin aceasta obsedanta „realizare de sine“, care a devenit obiectivul ultim de atins, cu orice pret… „pentru ca meritam“, asa cum ne asigu­ra reclamele L’Oréal, care au surprins foarte bine aceasta tendinta. „Cind Dumnezeu esti tu – pentru ca «noi» se afla in criza –, nu-ti ramine decit sa crezi in tine“, am citit nu demult intr-un articol publicat de saptaminalul L’Express despre noua „religie“ a Sinelui. Acest nou credo nu este, insa, o mare surpriza, spun specialistii in stiinte umane. Ei sustin ca oamenii se afla, in prezent, intr-o cautare disperata de repere. Religia, stiinta, politica, toate aceste piloane pe care se sprijinea societatea umana pina mai ieri, incep sa se naruie. Certitudinile dispar. Lipsiti de valori universal valabile, ne trezim singuri fata in fata cu noi, constrinsi sa ne fabricam pro­priile raspunsuri la intrebarile fundamentale.

Globalizarea si-a facut si ea treaba, provocind in multi dintre semenii nostri nasterea unui sentiment de neputinta: de vreme ce radacinile noastre devin din ce in ce mai slab conturate, nu ne ramine decit sa incercam sa le fixam cit mai adinc pe terenul nostru interior, singurul cert, pe care vrem acum sa-l exploram cit mai bine. In acest context, nu-i de mirare ca a inceput sa infloreasca o adevarata „piata a cautarii de noi sensuri“. Carti precum cele ale lui Fukuyama, de exemplu, romanul filozofic Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder (tradus si in romaneste, gratie editurii Univers), sau, ca sa privim si in ograda noastra, cartile lui Horia-Roman Patapievici, Omul recent si Zbor in bataia sagetii, se bucura de un enorm succes tocmai pentru ca raspund acestei dorinte imense a oamenilor de azi de a intelege mersul lumii si, deci, de a se intelege pe ei insisi.

Aceasta cautare este, in fond, destul de ambigua. Cei mai multi dintre semenii nostri o fac intr-un mod mai mult sau mai putin superficial. Mai putini sint cei care fac investigatii de fond asupra subiectului, inscriindu-se intr-o traditie umana si spirituala prin care fiecare tinde sa acceada la propriul adevar. Nu stiu in ce categorie se inscriu cititoarele revistei ELLE care considera „viata personala“ o prioritate majora… Cu siguranta, insa, ele resimt, alaturi de intreaga umanitate, aceeasi urgenta a autodefinirii. Aceasta pasiune subita pentru propria persoana este cu atit mai intensa cu cit ea este potentata si de cursa nebuneasca spre performanta.

Avem datoria sa reusim in viata profesionala, asa cum avem datoria sa fim fericiti. Si cum in timpurile noastre totul este posibil, totul e permis, daca esuam in aceste deziderate e numai vina noastra. V-ati prins, nu? In spatele acestei intense cautari de directie a omului modern se ascund atitea dezamagiri si atitea suferinte! Pentru ca, nu se stie cum, dar in ciuda tuturor posi­bilitatilor care ni se astern la picioare, nu reusim cu totii… Sa nu fim, insa, pesimisti! Specialistii ne asigura ca, desi so­cietatea umana se afla in plin proces de mutatie, la orizont se intrevad sperante. Ei ne asigura ca cele mai noi miscari militante din intreaga lume – de la cele proglobalizare pina la cele ecologiste – au in comun acelasi leitmotiv: transformarea sociala nu este posibila fara transformare personala.

Altfel spus, inainte de a incerca sa schimbam ceva in lumea in care traim, trebuie sa incepem prin a ne schimba pe noi. Probabil ca, in final, tot acest virtej de miscari si deziderate va duce la un nou cod de valori, mai umane, care ne vor apropia unii de altii. De aici, mai departe, drumul spre sine si-l alege fiecare. Dar ce sa insemne, de fapt, realizarea de sine, pentru fiecare in parte? Si de unde vine aceasta nevoie?

A te realiza inseamna, inainte de toate, a face posibila manifestarea talentelor cu care ai fost daruit, indiferent de natura acestora – intelectuala, artistica, manuala, sportiva. Adica sa-ti descoperi, sa-ti cultivi si sa uzezi din plin de pro­priul potential. Dar nu numai atit. Despre nevoia vitala de realizare, psihologii spun ca aceasta se inscrie intr-o necesitate mai ampla, aceea de „actualizare a sinelui“ – un deziderat mai global, mai profund si, in acelasi timp, mai greu de atins decit „simpla“ rea­lizare de sine. Dorinta de a deveni mai bogat sau mai celebru tine mai curind de teama ancestrala de info­metare. Cei mai multi dintre noi aspiram astazi la o plenitudine interi­oara care nu poate fi procurata doar prin acest gen de succese concrete. Preocu­parea oamenilor de azi fata de propriul Sine are, in contextul social actual, o explicatie psihologica destul de cunoscuta: acest fapt se inscrie in ordinea natu­rala a evolutiei ilustrata de faimoasa piramida a necesitatilor umane care a fost definita de psihologul american Abraham Maslow.

Pe scurt, aceasta pira­mida arata cam asa: la baza ei stau nevoile fiziologice primare (aer, apa, mincare etc), ur­mate de nevoia de securitate, de cea de afec­tiune si de cea de recunoastere, respect si auto-respect in cadrul unui grup social. Toate acestea sint necesitati de baza, in lipsa carora omul traieste o senzatie de deficit.

Ultimul nivel al acestei piramide este, insa, putin diferit. Odata ce oamenii si-au satisfacut nevoile primare, adica au destula hrana, se simt in siguranta, au parte de afectiune si de respect, vor tinde spre satisfacerea unor necesitati mai inalte, mai spirituale, cuprinse in termenul de „actualizarea Sinelui“. Cum arata omul din virful piramidei? Maslow spune, printre altele, ca acest individ este extrem de independent si, in acelasi timp, se bucura de compania oamenilor; isi conduce viata dupa propriile principii si, pentru ca depinde intr-o masura mai mica de cei din jur, este mai direct, mai putin anxios si mai putin ostil fata de acestia; are capacitatea de a lega prietenii profunde; acesti oameni isi iubesc mult viata – nu ca ar fi lipsiti de incercarile prin care trecem cu totii, dar sint mai constienti de frumusetea ei. Si, mai ales, nu obosesc niciodata sa traiasca, pentru ca au capacitatea sa se bucure de rasaritul si apusul soarelui, de iubire si de na­tura, iar si iar.

Iata, deci, o schita de por­tret a omului spre care tindem. Bineinteles, aceasta piramida trebuie citita nu doar de jos in sus, ci si ca un tot. Oamenii au nevoie, in acelasi timp, sa manince si sa bea, dar si sa dea un sens vietii lor. Marturie sta faptul ca lucrul pe care il regreta cel mai mult bolnavii incurabili, de exemplu, este acela ca nu si-au trait cu destula intensitate viata interioara. Cel putin asa sustine psihologul Bruno Fortin in cartea sa Gestionarea emotiilor. El este de parere ca, pentru a ne realiza din plin ca oameni, trebuie sa retinem patru verbe: „a avea“, „a fi“, „a face“ si „a apartine“. „A avea un minimum de confort, a fi receptiv la propriile emotii si la propria creativitate, a face ceea ce talentul iti permite si a apartine unei familii, unui grup de prieteni, unei comunitati. In doze mai mari sau mai mici, fiecare dintre noi avem nevoie de toate acestea. Altfel avem asigurata o criza existentiala.“

Fie, dar unii mai circotasi ar putea spune ca, dincolo de aceste consideratii mai mult sau mai putin teoretice, in spatele dorintei de realizare a femeilor care au raspuns chestionarului nostru s-ar putea ascunde o doza destul de consistenta de egoism. Poate ca la o privire superficiala sau rautacioasa asa ar parea sa fie, dar cred ca, de fapt, lucrurile nu sint chiar asa dramatice. Oamenii au ten­dinta de a se concentra mai mult ca altadata asupra acelor aspecte ale vietii care nu ii satisfac pe deplin. Faptul ca „viata personala“ se afla in topul prioritatilor poate fi un semn ca restul e OK. Si chiar daca aceasta optiune inseamna in fapt un vot pentru propria persoana, ce-i rau in asta?

Poate ca ar fi timpul sa nu mai credem ca a veghea asupra noastra si a nevoilor noastre este un lucru egoist. „E timpul reconcilierii cu notiunea de ego“, spune acelasi Bruno Fortin, in cartea citata mai sus. „Un ego bun este o necesitate, pentru ca el inseamna un motor bun pentru viata noastra.“ De altfel, multe voci considera de bun augur schimbarea de prioritati in viata femeilor. Simtul sacrificiului, care era mindria ge­neratiilor anterioare, nu mai apare azi ca un lucru sanatos. Acest sacrificiu constant s-a dovedit, de fapt, generator de frustrari care au otravit nu numai vietile femeilor, ci si – adesea – pe ale celor din jurul acestora (dovada sta, daca vreti, literatura ultimelor doua secole).

Gene­ratii intregi de femei au invatat sa puna nevoile celor din jur inaintea nevoilor personale. Dar cum sa-i faci fericiti pe cei de linga tine daca tu esti nefericita, frustrata, plina de resentimente? E la fel ca principiul mastii de oxigen in avion: in caz de avarie, scriu instructiunile, trebuie sa-ti pui mai intii tu masca de oxigen si apoi o pui pe cea a copilului de linga tine. E logic: cum sa-i ajuti pe cei de linga tine daca tu nu poti respira? Desigur, jocul cu ego-ul are limitele lui. Daca nu bagam de seama, riscam sa ne inecam in propria reflexie. Grija exagerata fata de propria persoana este o forma subtila de narcisism. Analizindu-te mereu si mereu, revizuind permanent cite ceva la tine si apoi luind-o de la capat intr-un efort obsesiv de a atinge noi standarde autoimpuse, vei ajunge sa crezi ca esti buricul pamintului.

Si realizarea personala va deveni atunci o nevoie mereu presanta, care nu-ti va lasa timp sa te bucuri de ceea ce ai. Se cuvine, asadar, sa ne ferim de a deturna de la sensul sau celebra expresie a lui Socrate „cunoaste-te pe tine insuti“. A te cunoaste e un lucru esential, dar scopul acestui demers este acela de a te curata de ceea ce ti-e strain, de a-ti defini dorintele, de a accede la esenta propriului sine, nu de a-ti crea o personalitate umflata, care sa ocupe tot spatiul din jurul tau, in detrimentul celorlalti. A te rea­liza in plan personal nu exclude faptul de a darui din energia ta celor din jur. Sint sigura ca femeile de succes de azi au inteles deja acest lucru. 

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle