Nu ai ce-i reproșa partenerului, dar cu toate astea te simți tristă? Ce e de făcut

Ești tristă destul de des și pur și simplu nu înțelegi de ce. Este esențială o analiză onestă a vieții tale exterioare și interioare.

În primul rând e important să elimini etichetarea. Tu nu ești tristă, ești… (introdu aici prenumele tău sau prescurtarea lui care este des folosită). Deci nu ești o emoție, ci simți acea emoție în anumite momente când ea te vizitează. Iar tristețea pare că bate des la ușa ta emoțională, o inviți să intre și apoi ce faci în relație cu ea? O ignori? O acoperi cu mâncare, dulciuri, muncă, stat mult pe telefon sau alte diverse distrageri? Sau vrei să vezi ce mesaj îți transmite? Apariția ei o poți lega de anumiți factori declanșatori? Spui că nu are legătură cu cuplul, dar atunci cu ce?

Radiografia cuplului

Nimeni nu este perfect. Nici tu, nici partenerul, nici relația. Deci afirmația că aveți o relație perfectă e necesar să fie investigată adecvat. Nu ai ce să îi reproșezi partenerului deoarece aveți o foarte bună organizare a responsabilităților? Ceea ce te deranjează la el nu e atât de pregnant și poți trăi cu asta? Ori nu îi reproșezi nimic deoarece în relație cu el ești mult într-un mod de a face față de capitulare? În care lași la o parte ce vrei, ce simți, ce gândești, nu îi ceri nimic, nu îi pui limite, spui da la orice doar ca să nu se supere, să nu te critice, să nu te respingă? Și tristețea vine ca o consecință a acestei înstrăinări de tine și de nevoile tale? Ești tristă deoarece nu te vezi pe tine, nu ești luată în considerare, gradul tău de satisfacție în cuplu e de fapt unul destul de scăzut?

Evaluarea așteptărilor

Da, chiar e bine între voi. E liniște, echilibru, prea multă liniște pe care o numești plictiseală, rutină. Oare ai așteptarea ca acum când aveți copii să trăiți o viață de oameni lipsiți de responsabilități, cu multă aventură și spontaneitate? Sunteți împreună de câțiva ani și te aștepți să ai aceleași trăiri intense de la începutul relației voastre? Vrei o viață ca pe social media și a ta de la mii de kilometri distanță de acest concept? Visezi la un trai care nu se potrivește financiar cu cât câștigați voi? Deși nu e rău stilul vostru de viață, nu te uiți la ce ai, ci la ceea ce nu ai. Practic ceea ce te rănește, dezamăgește și aduce un val de tristețe e tocmai cumulul acesta de așteptări nerealiste.

Ce faci tu pentru tine?

Multă vreme te-ai concentrat pe carieră, apoi pe cuplu, ulterior pe familie dacă ați construit una. Dar pentru tine, ca om, individ, femeie, ce faci? Nu, manichiura și coaforul nu sunt suficiente. Nici a te asigura financiar cu economii substanțiale. Uneori un comportament foarte responsabil, care aparent te securizează, poate să te îndepărteze de nevoile tale, să te depriveze emoțional. Sigur, nici rebeliunea sau zero responsabilități nu reprezintă o soluție, ci să găsești zona de mijloc în care să te vezi și pe tine. Iată deci o altă variantă de neglijare de sine, diferită de capitularea menționată anterior.

Cât de critică ești?

Tristețea aceasta poate să vină și pe baza a ceea ce îți spui legat de practic orice. Cum gestionezi problemele la serviciu, succesul tău profesional, poziția pe care o ai, cum te comporți cu părinții, copiii, chiar cu partenerul. Un dialog interior agresiv, umilitor, în care te descurajezi și jignești e o formă de bullying.