Flashmob – noua distractie urbana

Sa ne tinem de mina la mall

Intr-o oarecare duminica de ianuarie, la ora 16, in fata cafenelei Starbucks din mall se strinsesera vreo zece tineri care nu venisera acolo nici pentru vreun film la multiplex, nici pentru a profita de reducerile de la Zara. M-am apropiat de ei si i-am spus unui tip care-si ascundea coditele sub o caciula neagra numele cu care ma inscrisesem, cu citeva zile inainte, pe site-ul iflashmob.net. Am mentionat, timid, ca n-am mai fost niciodata la „chestii din astea'. El a zimbit si mi-a bifat numele de pe lista. Apoi am iesit cu totii afara, in parcare, „ca sa nu atragem atentia'. Acesta este unul dintre lucrurile de baza in „filosofia flashmob-urilor': sa nu atragi atentia asupra ta inainte de actiune. Alte reguli suna cam asa: daca esti intrebat ce faci sau ce se petrece acolo, poti sa raspunzi orice, numai sa nu aiba legatura cu ceea ce urmeaza sa se intimple (exemplu: „Ma duc sa-mi iau fetita de la gradinita'), sa nu vii cu aparate foto sau video si, bineinteles, sa nu dai nici un fel de informatii presei. Dar, de fapt, despre ce fel de actiuni vorbim, daca secretul lor trebuie pastrat cu asemenea sfintenie? Sa ne intoarcem in acea duminica de ianuarie, la ora 16, in parcarea unui mall. Ne strinseseram cam treizeci de oameni, majoritatea in ultimii ani de liceu sau studenti, unii fumau cite o tigara, altii rideau, strinsi in „bisericute', altii se jucau cu telefoanele, pina cind o fata tunsa scurt, care parea a fi „organizatoarea', a scos din buzunar o foaie de hirtie si a inceput sa explice ce urmeaza sa facem: sa ne tinem cu totii de miini pe scarile rulante dintre etajul 1 si 2, formind un fel de lant uman, timp de citeva minute, iar la sfirsit sa batem palmele unii cu altii. Apoi sa ne despartim (in limbajul flashmobber-ilor, „sa ne dispersam'), ca si cind niciodata nu ne-am fi intilnit si sa ne vedem fiecare de treburile noastre. Ceea ce am si facut: ne-am tinut de miini pe scarile rulante, am batut palmele, am stirnit priviri curioase, amuzate sau chiar indignate, ne-a pufnit risul, ne-am simtit citeva minute veseli ca niste copii tembeli, apoi ne-am vazut fiecare de treaba lui. Totul a durat nu mai mult de doua minute. Intrebarea este: de ce ar face cineva asa ceva?

Istoria recenta a aglomerarilor urbane

Primul flashmob (care s-ar traduce in romaneste prin „aglomerare spontana') a fost organizat in iunie 2003, in Manhattan, la initiativa lui Bill Wasik (fost editor la Harpers Magazine). Aproape 150 de oameni s-au adunat atunci la etajul 9 al unui centru comercial, la raionul de covoare, si au cerut „un covor pentru dragoste', spre nedumerirea vinzatorilor. Ideea a ajuns o luna mai tirziu si peste Ocean, la Roma, cind 300 de persoane au intrat intr-o librarie cerind vinzatorilor carti inexistente. Nu a trecut mult timp si flashmob-urile au devenit un adevarat fenomen social. Un soi de lupta pasnica (si, cumva, suprarealista) impotriva restrictiilor sociale, o iesire din cotidian prin acte aparent absurde, noul mod de distractie al tinerilor occidentali plictisiti de formele de distractie standardizate, o forma inconstienta si colectiva de arta urbana continind o doza de anarhie? Flashmob-urile sint cite putin din toate acestea. Iar unele dintre ele au ajuns, in doar citiva ani, la o adevarata traditie. Worldwide Pillow Fight Day se intimpla pe 22 martie in orase de pretutindeni din lume (doar in New York s-au strins in acest scop, in 2008, peste 5.000 de participanti!). Freeze Mob este un „model' extrem de popular de aglomerare spontana: imaginati-va ca, intr-un loc public, zeci si chiar sute de oameni se opresc deodata si ramin nemiscati, de parca ar fi niste statui, timp de citeva minute. In 2008, in Place Trocadéro din Paris a avut loc cel mai mare freeze mob, la care au participat peste 3.000 de oameni, iar efectul a fost absolut spectaculos. La Berlin, in Alexanderplatz, tinerii se joaca de-a flashmob-ul cu baloane si umbrele colorate, iar in metroul newyorkez nu mai putin de 1.000 de persoane si-au scos… pantalonii in timpul calatoriei sub pamint, pentru a celebra No Pants Day. ImprovEverywhere este un soi de asociatie informala din New York care se ocupa cu „organized fun', dupa cum singuri declara pe site-ul lor. Desi nu vor sa fie asociati miscarii flashmob, ei organizeaza periodic astfel de actiuni, cu singurul scop de a crea o diversiune simpatica in spatiul urban, de a provoca zimbetele trecatorilor care asista la „scene de haos si bucurie'. Creata in august 2001 (deci inainte de inceputul „oficial' al flashmob-urilor…) de catre un anume Charlie Todd, ImprovEverywhere se lauda pina acum cu peste 100 de actiuni la care au luat parte, in total, aproximativ 10.000 de „agenti undercover' si au ajuns atit de populari, incit au inceput sa fie chemati la festivaluri si happening-uri artistice. In mod paradoxal, desi se vrea a fi un soi de manifest al libertatii, cu un usor substrat subversiv, uriasul potential comercial al acestui fenomen a fost intuit de catre industria publicitatii: T-Mobile si Coca-Cola au realizat doua spoturi pornind de la conceptul de flashmob. Asa incit, asa cum se intimpla inevitabil in cazul manifestarilor underground, dupa o vreme, sint absorbite in marea matca a mainstream-ului…

Flashmob-ul ca forma de protest

Totul parea la fel ca in orice alta zi. Lumea trecea grabita prin fata Fintinii de la Universitate, iar masinile incremenisera oprite la un semafor ce parea ca va avea vesnic culoarea rosie. Nimeni nu a bagat de seama cind unul dintre trecatori a scos, nu se stie de unde, o perna. O perna micuta, cu husa alba, umpluta cu puf. Apoi a aparut inca un trecator, inca o perna si, in scurt timp, in fata Fintinii de la Universitate s-a incins o bataie cu perne de mai mare dragul. Au zburat fulgi prin aer, s-au auzit risete si asupra batausilor stradali s-au revarsat privirile curioase ale celor de pe margine. N-a durat mai mult de doua minute. Apoi pernele au disparut ca prin minune, oamenii s-au imprastiat de parca nici nu s-ar fi cunoscut si, daca n-ar fi fost fulgii imprastiati pe jos, ai fi putut crede ca in fata Fintinii de la Universitate nu s-a intimplat niciodata vreo bataie cu perne. La o privire mai atenta, insa, nu era deloc o zi ca oricare alta, ci una in care se aniversa un moment trist al istoriei noastre: Mineriadele. Iar bataia cu perne fusese un flashmob ironic in memoria acelor intelectuali si studenti anticomunisti care au fost batuti fara mila chiar in acel loc, la Universitate. In Romania, acest tip de manifestare a fost initiat mai ales ca forma de protest. Pentru ca, trebuie sa recunoastem, pina la relaxarea berlinezilor care se joaca cu umbrele colorate in ritmuri electro sau a newyorkezilor care-si scot pantalonii in metrou din plictiseala, romanii au inca multe chestiuni pentru care merita sa iesi in strada si sa protestezi, chiar daca numai la modul ironic. Acum doi ani, la initiativa unui faimos blog de literatura, intre timp inchis („Terorism de cititoare'), mai multi tineri s-au adunat in fata intrarii in Televiziunea publica si au citit in tacere, asezati cuminti pe trotuare, in semn de protest fata de inchiderea unei emisiuni culturale. Desigur, nimeni nu i-a bagat in seama, in afara unor jurnalisti zelosi, iar emisiunea nu a mai intrat niciodata in grila de programe, dar tinerii au fost multumiti pentru ca facusera un statement. De altfel, bucurestenii s-au mai jucat de multe ori de-a flashmob-ul, uneori cu mesaj politic, alteori fara. Au cintat in metrou, au ramas cinci minute „inghetati' in cea mai aglomerata piata din oras, s-au batut cu papuci de casa in fata Teatrului National (dar au facut-o just for fun), au dezumflat baloane albastre pentru a-si arata nemultumirea fata de politica Guvernului, au dansat fara muzica in fata unui parc si au sarbatorit aniversarea lui Michael Jackson, oprind circulatia in mai multe parti ale Bucurestiului, in timp ce din boxe rasuna frenetic „Beat it'.

Cum a fost sarbatorit Michael Jackson

Judith State are 28 de ani si este dansatoare profesionista (o puteti vedea la Opereta, in spectacolul Romeo si Julieta). S-a apucat de dans, printre altele, pentru ca o fascinase in copilarie coregrafia lui Michael Jackson din „Smooth Criminal'si a trecut prin toate fazele prin care poate trece un fan adevarat. In iulie 2008, dupa ce a vazut pe YouTube un clip cu flashmob-ul-tribut dedicat lui Michael la Stockholm, a hotarit ca exact asta vrea sa faca si ea, in Romania. Avea si data perfecta: 29 august 2009, ziua in care ‰ Regele Pop-ului ar fi implinit 51 de ani. „Din acel moment, mi-am canalizat cea mai mare parte a energiei spre asta.' Judith auzise doar vag despre ce inseamna un flashmob, asa ca a inceput cu o documentare serioasa. La inceput, si-a sunat prietenii dansatori si actori, rugindu-i sa i se alature, apoi, pentru a recruta cit mai multi participanti, a inceput sa caute pe Google fan-cluburi ale artistului; asa a gasit cel mai mare forum (mjromania), unde a lasat un mesaj prin care anunta ca pe 29 august vor raspunde apelului international lansat de Stockholm si ii vor aduce un tribut lui Michael Jackson. A mentionat ca este un eveniment organizat de dansatori profesionisti, dar ca toata lumea care doreste sa-i aduca un omagiu artistului este libera sa se alature. „Si atunci s-au complicat lucrurile', isi aminteste Judith. Unii au venit cu propriile idei, altii au sustinut ca este un eveniment sortit esecului („la noi nu se poate'), dar Judith nu s-a descurajat, ci a mers mai departe. A facut o pagina de Facebook (Join together as one), un cont de Messenger, a mers sa ceara aprobari de la un Plaza Mall, Gara de Nord si Primarie. La Primarie a intrat in audienta impreuna cu prietena si colega ei, Ioana Marchidan, iar proiectul a fost respins in unanimitate, explicindu-li-se ca daca se cred in Occident, cumva, ar fi bine sa-si mai tempereze elanul. Renuntind la aprobare, Judith a gasit un loc pentru repetitii (in curtea scolii nr. 92, unde mama ei este profesoara) si a dat un anunt cu ziua si ora repetitiilor. Au fost doar doua repetitii, la care au participat aproape 200 de oameni, de toate virstele si meseriile, cei mai multi dintre ei habar neavind sa danseze, dar cuprinsi de un mare entuziasm. Au fost impartiti in mai multe grupe si Judith, impreuna cu prietenii ei dansatori, i-au invatat miscarile. Locatiile au fost anuntate cu doar o ora inainte de eveniment, „din precautie'. Tot atunci s-a stabilit si „regia': participantii nu vor incepe sa danseze toti odata, ci vor intra in coregrafie in trei grupuri separate, pentru a crea impresia de spontaneitate. S-a nimerit ca 29 august 2009 sa fie intr-o simbata. Primul loc a fost Gara de Nord, la ora 16,00. Radu, sotul lui Judith, impreuna cu alti doi prieteni, sunetisti profesionisti, au instalat doua boxe de 1.000 de wati. „La Gara a fost cel mai intens, pentru ca era prima data cind se intimpla. Nimeni nu a intuit ca urmeaza sa se petreaca ceva, pentru ca nu ne deosebeam de viltoarea de pasageri. Am avut emotii, dar emotiile alea super-frumoase, pentru ca stiam ca urmeaza sa facem ceva minunat.' Ce au facut Judith, prietenii ei si fanii anonimi ai lui Michael Jackson, probabil ca ati vazut deja pe YouTube. Daca nu, cautati Official Michael Jackson Dance Tribute Bucharest si veti intelege despre ce vorbesc. Reactiile celor din jur au fost foarte incurajatoare: „Mai frumos ca la Madonna', „Puteti sa mai faceti o data?'. La mall, totul a decurs perfect si de-abia acolo, in parcare, Judith a dezvaluit ultima locatie: Piata Romana, pentru care nu aveau nici un fel de aprobare. Nimeni nu a parut insa sa se sperie de acest amanunt, ba dimpotriva, toti au intimpinat vestea cu urale. La ora 18,00, Piata Romana a fost invadata si, chiar in mijlocul strazii, pe trecerea de pietoni, s-a dezlantuit dansul. Cum, intimplator, in cinci minute prin piata urma sa treaca o coloana oficiala, au aparut politistii si s-a auzit o sirena suierind. Oamenii de pe margini le-au strigat: „Nu va opriti! Dansati!'. Au terminat de dansat si s-au imprastiat, dar politistii l-au oprit pe sotul lui Judith, care se ocupase de muzica si boxe, si l-au luat la intrebari. Judith le-a explicat politistilor de ce au facut asta („toata lumea a dansat astazi pentru Michael'), iar raspunsul nu-l va uita niciodata. Zimbind, unul dintre politisti le-a spus: „Am sa va dau doar un avertisment verbal. Ca odata ajuns acasa, dupa ce imi dau jos haina, si eu dansez pe muzica lui Michael Jackson'. Dupa ce a pus clipul pe YouTube (pina acum a avut peste 900.000 de vizualizari), Judith nu a mai simtit nevoia sa participe la alt flashmob, desi a plouat cu oferte. „Cred ca toate au rostul si timpul lor...'

Un lant uman pentru pace

Urmatoarea adunare pusa la cale de catre pustii de la iflashmob.net se anunta mult mai spectaculoasa decit tinerea de miini la mall, asa ca m-am hotarit sa particip: urma sa dansam „Ciuleandra' undeva intr-un loc public din Capitala. Numai ca pentru asta este nevoie, desigur, de niste repetitii. Am primit un e-mail in care am fost anuntata ca in duminica aceea ne vom intilni cu totii intr-un club din Centrul Vechi ca sa exersam dansul. Am ajuns ceva mai devreme de ora stabilita si m-a intimpinat un cuplu venit, dupa cit se parea, in aceleasi scopuri ca si mine. I-am intrebat, ca sa ma asigur, daca se afla acolo ca sa invete „Ciuleandra' pentru flashmob-ul viitor. S-au uitat la mine amuzati si mi-au raspuns ca ei au un alt proiect. Un proiect mare. Vor sa organizeze un „lant uman in jurul lumii', de Ziua Mondiala a Pacii. I-am privit mai intii ca pe niste nebuni, dar apoi, dupa doua ore de dansat „Ciuleandra' si alte dansuri populare, am plecat gindindu-ma plina de optimism: „Un lant uman in jurul lumii? Hm, de ce nu?'.

Adina Rosetti
Foto: Adrian Rosu

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK