Cele mai controversate filme cu adolescenți din istoria cinematografiei

Foarte multe filme care au în centrul său adolescenți dezvăluie adevărate povești de viață. Ele ne introduc într-o lume în care tinerii sunt discriminați, abuzați sau nu își găsesc locul.

Chiar dacă unele dintre aceste filme sunt și educative și ne arată o poveste în care tinerii se distrează, altele arată o latură mult mai vulnerabilă și intunecată din viața unui adolescent. Câteva dintre aceste pelicule chiar au primit replici dure din partea criticilor de film.

Ba mai mult, aceste filme chiar au avut un impact destul de mare asupra tinerilor din acele timpuri datorită temelor abordate precum violență domestică sau abuz sexual. Iată care este selecția noastră a celor mai controversate filme cu și despre adolescenți:

1. Heathers

Filmul Heathers este unul dintre cele mai întunecate filme despre adolescenți. El prezintă povestea unui cuplu de adolescenți, interpretați de Winona Ryder și Christian Slater, care ajung să își omoare cei mai populari colegi de clasă și ascund acest lucru, făcând să pară că aceștia s-au sinucis. Filmul chiar a inspirat un serial de televiziune care trebuia să apară în anul 2018, însă, din cauza violenței domestice și a tragediilor care au loc între tineri, a fost amânat, fiind difuzat abia anul acesta.

2. River’s Edge

Filmul apărut în anul 1986 spune povestea unui grup de adolescenți care descoperă faptul că unul dintre prietenii lor și-a omorât iubita. La o simplă privire, filmul chiar are la bază și o poveste reală, a unei fete de 14 ani omorâte în Milpitas, California, însă filmul este cu atât mai dramatic deoarece nu oferă explicațiile necesare. De când a fost lansat, filmul a ajuns să primească și comentarii pozitive de la critici, considerându-l unul dintre „cele mai controversate filme cu adolescenți din toate timpurile.”

3. Assassination Nation

Dacă vrei să urmărești un film cu adevărat dramatic, atunci este cazul să te uiți la Assassination Nation. Filmul prezintă povestea unui grup de adolescente care locuiesc la marginea orașului și ale căror secrete lor ajung să fie dezvăluie tuturor locuitorilor din oraș din cauza unui hacker. Filmul a primit mai multe critici, fiind considerat un atac indirect și ofensator asupra bărbaților.

4. Sierra Burges Is A Loser

Filmul a adunat extrem de multe critici din cauza subiectului pe care îl abordează. Mai exact, filmul arată povestea unei tinere care nu este populară în liceul său și care își dorește să îl facă pe cel de care îi place să se îndrăgostească de ea. Deși poate părea un subiect aparent banal, acesta a ilustrat povestea a mai multe adolescente care s-au regăsit în personajul principal. Pe lângă romantism și decepție în dragoste, filmul abordează un subiect extrem de important, și anume discriminarea.

5. Jawbreaker

Jawbreaker arată cum o simplă ceartă între fete poate avea consecințe extrem de grave. Mai exact, filmul spune povestea a câtorva fete care, în mod accidental, își omoară cea mai mai bună prietenă, chiar de ziua acesteia. Pelicula a primit extrem de multe critici, fiind considerat drept un film „grotesc.” Chiar dacă în anul 1999 au apărut mai multe filme de acest gen, acesta a fost unul dintre cele mai criticate.

6. Kids

Filmul Kids, apărut în anul 1995, a fost prost văzut de către criticii de gen din cauza faptului că abordează subiecte precum pornografie sau consum de droguri. Încă de la început nu a fost bine văzut și cei mai mulți au crezut că este un atac la adresa persoanelor care au avut parte de violență domestică sau chiar s-au confruntat cu un abuz sexual. La vremea respectivă, regizorul a declarat faptul că și-a dorit doar să expună realitatea acelor timpuri.

7. Ken Park

Ken Park este unul dintre filmele care arată în mod explicit scene care au în vedere violență, abuz sexual și consum de droguri între minori. Filmul începe cu scena în care un grup de tineri își desfășoară viața după ce unul dintre prietenii săi se sinucide. Ba mai mult, în anul 2003, în Sydney a fost confiscată o copie a acestui film, în Australia pelicula fiind interzisă.

8. Welcome to the Dollhouse

Filmul apărut în anul 1995 spune povestea unei tinere de 11 ani care este ignorată de familie și nu reușește să se integreze cu colegii din clasa ei. Deși există în film și câteva momente amuzante și este considerat una dintre cele mai sumbre comedii, filmul a ajuns să fie și apreciat de mai mulți critici.

9. Thirteen

Filmul Thirteen spune povestea mai multor fete care ajung să fie prietene destul de repede. Aceste fete ajung să își petreacă tot timpul împreună și sunt victimele mai multor vicii, precum alcool sau droguri. Deși inițial a fost privit drept un film bun, alții nu au încetat să îl catalogheze drept un film care prezintă mult prea explicit aceste scene. Pelicula are la bază povestea reală a uneia dintre actrițele principale ale filmului.

Citește și:
Filme biografice cunoscute, care nu seamănă deloc cu poveștile reale

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle