Ce isi spun prietenele cand isi vorbesc?

Pina unde mergi cu destainuirile in relatia cu prietenele tale si cind renunti la parerile tale pentru a nu le rani sentimentele, se intreaba Alina Baisan.

Ce isi spun prietenele cand isi vorbesc?

Aveam 15 ani cind am decis sa o rup cu cea mai buna prietena a mea. 15 ani neintrerupti ne-am dat impreuna in leagane, am mers la aceeasi scoala, am organizat spectacole de varietati in scara blocului, am compus poezii care contineau cuvintul „amor”, am completat oracole si am facut liste cu baieti pe care voiam sa ii sarutam. Dar baietii apareau si dispareau, la fel si colegele de banca sau amicitiile legate in tabere. Prietenia noastra ne astepta mereu sa o luam de unde o lasasem, cind ne intorceam din vacantele de vara.

Tin minte perfect momentul in care i-am spus prietenei mele un mare secret. La ceva timp dupa marturisire, singura persoana care nu trebuia sa il afle imi cerea socoteala. Prietena mea incalcase cea mai sfinta dintre regulile relatiei noastre: imi tradase increderea. N-aveam sa o iert niciodata, dar nici nu intentionam sa o inlocuiesc cu alta. Aveam sa imi petrec ce-mi mai ramasese din adolescenta de una singura.

Asa am inceput sa cultiv amicitia prin corespondenta. Pe Adriana o stiam din vacantele petrecute la bunici. Am dubii ca prietenia noastra ar fi functionat la fel de bine daca am fi locuit in acelasi oras. Asa, la distanta, secretele noastre erau in siguranta. Posta Romana a transportat caiete intregi de dictando cu povestile noastre, scrise fara ascunzisuri, ca in jurnal, ferite de ochii ageri ai mamelor noastre. Pastrez si acum o cutie cu toate scrisorile ei si ea una cu toate scrisorile expediate de mine.

Mi-am recapatat increderea in institutia prieteniei cind, la facultate, am intilnit-o pe Ana. Prietenia noastra s-a sudat instantaneu, la mare, unde am impartit camera cu tipul de care ea era indragostita si care a sfirsit indragostindu-se de mine. Cu Ana am impartasit cele mai tari betii, dansuri si aventuri ale studentiei. Mai important decit atit, prietenia noastra a supravietuit maturizarii ei rapide determinate de aparitia unui copil si a unui sot si chiar si celor citeva sute de kilometri care ne despart acum. Chiar daca nu vorbim cu saptaminile la telefon si chiar daca ne vedem de doua ori pe an, atunci cind o facem avem sentimentul ca nu ne-am vazut de ieri. Atunci cind ne intilnim, preferam sa o facem intre patru ochi. Ea isi poate descarca in liniste frustrarile de tinara sotie si mama, iar eu ii pot incredinta toate povestile vietii mele boeme, fara a fi judecata in vreun fel. Ei ii pot spune tot ce cred despre relatia ei, fara sa o menajez si fara sa ma tem ca ii ranesc sentimentele, asa cum ea imi poate da fara retineri verdictul despre ultima trasnaie pe care am facut-o. In relatia cu ea joc cartea sinceritatii pina la capat, carte care m-a costat la un moment dat o alta prietenie draga.

Privind la prietenele mele, constat ca se incadreaza in doua categorii: cele care se bazeaza pe tine atunci cind au nevoie de un umar pe care sa plinga, fara a fi contrazise, si cele care prefera sa iti spuna si sa le spui adevarul verde in fata. Daca Anei imi permit sa ii spun orice, prietena mea Miruna face parte din cealalta categorie. De cite ori ma duc la ea cu o problema, imi zimbeste compatimitor si ma aproba indiferent ce prostii debitez. Si se asteapta sa primeasca acelasi tratament din partea mea. „Daca eu sint distrusa dupa o relatie, in care el m-a facut sa sufar, e un ticnit si jumatate si vin la tine sa ma pling, nu am nevoie ca tu sa imi alimentezi trairile cu «da, este un timpit si tu esti o proasta pentru ca stai cu el etc.». Vreau doar sa ma asculti, sa imi oferi servetele si sa imi dai dreptate. O stii pe Oana, prietena mea din liceu. De cite ori a venit pe canapeaua mea din sufragerie si a plins! Mi-a povestit tot felul de magarii pe care i le-a facut dinsul. La un moment dat il uram. Il vedeam uneori in oras, cu ea sau cu altii, si imi venea sa ii spun in fata cuvinte grele. Pe ea insa incercam sa o fac sa rida, sa iasa din starea respectiva… Au stat impreuna patru ani, doi daca socotim perioadele in care au fost despartiti. De curind a pus punct singura relatiei si toti am rasuflat usurati. In urma cu doua saptamini a cunoscut pe cineva si este foarte fericita. Mie personal mi s-a dovedit ca de cele mai multe ori, chiar daca mi se spune cum sa procedez, fac tot ce simt sau cred ca este mai bine la acel moment. Decid singura, indiferent de mesajele pe care le primesc din jur. Sint constienta ca ele sint arhivate undeva si la un moment dat cred ca iau decizia de a renunta, parasi, cumpara etc. si pe baza lor. Dar nu am nevoie de critici si de o subliniere cu marker-ul a felului in care sint umilita si penibila. Vreau sa fiu sustinuta si inteleasa. Decizia oricum o iau eu.”

De aceeasi parere e si psihologul Mihaela Costea. „Daca prietena ta se afla intr-un moment critic si este bulversata, nu e cazul sa fii foarte directa sau transanta cu ea. Fii alaturi de ea neconditionat, chiar daca ti se pare ca greseste. Acum increderea ei in sine este foarte scazuta, iar un comentariu prea dur ar putea-o destabiliza si mai mult. Daca insista sa-ti ceara parerea, trebuie sa stii ca oamenii care fac acest lucru sint de obicei persoane care nu pot lua decizii sau carora le este frica de responsabilitate si riscuri. Au nevoie ca altcineva sa decida in locul lor si este foarte posibil sa fii invinuita mai tirziu sau sa te simti tu singura vinovata daca acel sfat ti-a fost urmat. Nu-ti exprima parerea daca aceasta implica o anumita trasare de directie, pentru ca ea trebuie sa decida. O poti ajuta cu intrebari reflexive: ce te leaga de iubitul tau, care au fost nevoile tale dintotdeauna, care sint visele si idealurile tale, te ajuta acest iubit sa-ti atingi idealurile sau te indeparteaza etc.?”

Daca Miruna e in acest moment prietena mea „de zi cu zi”, cu care ma vad cel mai des si cu care ating in discutii toate subiectele din lume, de la cele mai banale la cele mai speciale, cu Ioana, o alta prietena de-a mea, port discutii mai cu dichis. Tot despre familie si job vorbim, dar cumva, intilnirile cu ea ma fac sa ma simt mai…inteligenta. Ea imi trasmite mereu un fel de admiratie pe care stiu bine ca nu o merit. Ea e singura mea prietena care imi citeste cu sfintenie articolele si imi trimite sms-uri cu cuvinte de lauda. Discutiile noastre au pe undeva o rezerva politicoasa, ca intre niste colege de pension care nu isi permit chiar orice intimitate. Cu Ioana nu m-as imbata niciodata in cluburi, nu as dormi in acelasi pat si nu as indrazni sa-i cer cerceii cu imprumut, desi are o colectie impresionanta. Ioana e prietena mea intelectuala. Mereu ii admir cu gura cascata biblioteca imensa din care stiu sigur ca a citit 99% din volume. Istoria prieteniilor din viata unei femei nu e niciodata una liniara. Sint prietenii care tin o viata si altele scurte si mai intense decit o iubire de-o vara.

In copilarie, prietenia este poate mult mai importanta decit in viata adulta”, sustine psihologul Mihaela Costea. „Daca invatam in copilarie sa dezvoltam relatii de prietenie, ulterior este imposibil sa raminem fara prieteni. Parintii au obligatia sa-si invete copiii sa-si faca prieteni, pentru ca asa isi dezvolta interesul pentru celalalt, curiozitatea fata de omenire, altruismul, si este evident un bun antidot pentru egocentrism. Prin prietenie copiii invata de mici sa comunice si sa aiba grija de ceilalti, sa lucreze in echipa, sa-si exprime emotiile si dorintele si sa ceara ajutor. Daca in copilarie prietenia are mai mult un rol ludic si de exprimare a creativitatii, in viata de adult accentul se muta pe comunicare si impartasirea experientelor si proiectelor comune. In acest caz, prietenia semnifica pentru noi, din punct de vedere evolutiv, modalitatea prin care ne integram intr-un grup si ne gasim «aliati» care sa ne fie sprijin in situatii vitrege.”

Sint multe momentele in care ai nevoie de sfatul sau de prezenta unei prietene, dar sint si acele clipe cind simti nevoia sa treci singura printr-o situatie pentru a-ti regasi echilibrul. Ultima mea despartire m-a izolat complet de toate prietenele mele. Desi foarte diferite intre ele, nici una nu imi acoperea nevoia de a ma impaca cu decizia mea. Toate ma credeau implicata in relatia perfecta, iar decizia mea de a iesi din ea a fost un soc pentru ele. Stiam ca fac un lucru nebunesc si ca singurele argumente pe care le-as fi primit de la ele ar fi fost cele rationale. Unele au luat-o personal si relatia cu ele a luat o pauza.

Fiecare din prietenele mele se pliaza pe o felie din viata mea. Cu fiecare dintre ele, prietenia a trecut prin diverse momente, de apropiere sau de distantare, in functie de drumurile pe care ne-a purtat viata fiecareia. Daca la 15 ani mi-am spus ca nu o sa o iert niciodata pe prietena mea din copilarie, cea care mi-a dat share la secret, timpul a facut ca motivul supararii noastre sa nu mai fie la fel de relevant acum, dupa alti 15 ani. Si tin sa va anunt ca lista mea de prietene ramine deschisa. Deja am doua candidate la titlul de „prietena mea de baut vin si ascultat Radio Beirut” si „prietena mea care calatoreste mereu”.

Foto: Ionut Staicu

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle