Bulgaria, cum nu am mai văzut-o niciodată

Peste ce am dat în prima mea călătorie într-o țară vecină.

Bulgaria, cum nu am mai văzut-o niciodată

De ani de zile, le propun prietenilor cu mașină să mergem la Sofia, și, puțin variabil, răspunsurile sunt cam aceleași: „Ce să faci la Sofia?”, „Sofia, capitala Bulgariei?”, „Am fost. Nu e cine știe ce.” Dorința să merg acolo, reactivată și uitată periodic, a rămas atârnată undeva între promisiuni vagi de la șoferii din viața mea, și zboruri scumpe sau curse la ore incomode. De-asta în august, când Bulgaria Travel ne-a zburat pe mine și pe alte cinci creatoare de conținut la Sofia, începutul unei experiențe de descoperire a Bulgariei în 5 zile mi s-a părut un apogeu în sine.

Ziua 1

În care realizez că mi-a luat 33 de ani ca să ajung în capitala unei țări vecine.

Soarele ardea pe după niște nori anemici pe la 4, când ne-am luat în primire camerele la Hyatt Regency, deschis acum un an în plin centru. Ghizii excursiei, Mariana și Nikolay, ne lăsaseră o oră de respiro până la prima explorare a zilei.

După un tur extatic de cameră, mi-am luat telefonul pe jumătate descărcat, am pus o adresă pe hartă și am pornit în goană spre showroom-ul KNAPP, un brand vestimentar bulgăresc pe care-l urmăresc de ani buni. L-am găsit la un etaj de bloc, pe o stradă pe care tramvaiul șerpuiește a poveste. Nu era nimeni acolo și aveam 20 de minute la dispoziție să mă întorc, așa că am luat-o în sprint pe alt drum decât cel pe care venisem, trăgând cu ochiul la vitrine și pozând graffitiuri și bătrâne în rochii înflorate. Am ajuns leoarcă, dar la timp să alimentez un pic bateria, să zac un minut pe canapea și să scot limba la oglinda inteligentă din baie.

Ce mă apucase s-o tulesc la KNAPP? Descopăr lumea mergând pe jos de una singură de când mă știu. Cred că era modul meu de a-i spune „Bună, în sfârșit!” Sofiei.

***

Raita de seară a început într-o carte poștală. Am văzut Aleksandar Nevski, cu domurile ei aurite, mai întâi de la The Scene, rooftop bar-ul de pe acoperișul hotelului. Construcția catedralei a început în 1882, în onoarea sutelor de mii de soldați ruși care au murit în războiul de eliberare ruso-turc de la 1877-1878. Încap în ea în jur de 5000 de oameni, și nu știu ce spune despre ambiția BOR faptul că a Nevski căzut pe locul 3 în topul celor mai mari catedrale ortodoxe din sud-estul Europei, după ce a fost devansată de Catedrala Mântuirii Neamului.

Pe dinăuntrul ei, o oră mai târziu, m-am uitat în sus până mi-a amorțit gâtul. Voiam să iau cu mine lumina filtrată de vitralii, mirosul de lemn și umbră, chipurile puținilor oameni aflați la ora aia înăuntru. M-am simțit o intrusă privind o femeie blondă, în taior și pantaloni albi, care și-a lăsat geanta scumpă pe podea și s-a proptit pe tocuri în fața altarului. Își mișca mâinile din încheieturi, se fâstâcea de pe-un picior pe altul, dând explicații parcă unui tată mult mai înalt, care o mustra sau poate refuza să-i vorbească.

***

Sofia toată e un evantai de epoci, unele încă ascunse pe dedesubt, altele scoțând exotic capul printre clădiri socialiste. O stație de metrou, care poartă numele vechi al orașului, Serdica, a fost transformată în muzeu subteran după ce lucrările de excavație au scos la iveală ruine romane vechi de aproape 2000 de ani. La ieșirea din pasaj, doi puști săreau cu skate-urile pe niște urme de zid profitând de absența paznicului, o istorie anonimă la picioarele lor.

***

Tindem să iertăm mai ușor păcatele orașelor străine. Sau nu știu, poate de multe ori nici nu le vedem, în iureșul lucrurilor noi.

Înaintând prin Sofia centrală (cât am apucat să vedem în câteva ore), nu m-a izbit aglomerarea convenabilă de clădiri importante, de la sedii de instituții și ambasade, la muzee și hoteluri de lux, pentru că Mariana, ghida noastră vorbitoare de română, ne explicase deja că orașul e mai mic și mai compact decât Bucureștiul. Ce m-a frapat a fost că pe drumul de la Nevski la NDK (Palatul Național al Culturii pe care eu, privindu-l de la distanță și venind de unde vin, l-am crezut mall), am avut senzația că orașul face loc deopotrivă pentru pietoni și pentru mașini, pentru pavaje și pentru verdeață, că „bucățica aia plăcută” se întinde aici pe mai multe cartiere. În orașul ăsta care l-a avut cândva primar pe Boyko Borisov, un prim-ministru ajuns sinonim cu corupția la nivel european, ne mișcam lejer pe șosele care păreau trotuare, pe lângă clădiri care se țineau bine și părculețe ițite la tot pasul, și îmi părea departe apăsarea degradării din miez de București.

***

Cina la MoMa (nu are legătură cu muzeul, cuvântul înseamnă „fată mare” în bulgară) a fost prima mea întâlnire cu chubritsa, un condiment asemănător cu cimbrul, adesea mixat cu sare și alte mirodenii, și cu lyutenitsa, zacusca lor dulceagă, cu ardei roșu în rol principal. (De la Nikolay am aflat cu jind câteva zile mai târziu despre chushkopek, un dispozitiv electric pe care bulgarii îl folosesc în bucătărie ca să coacă repede și uniform ardeii și vinetele.)

Tot la MoMa, înainte de aducerea aperitivelor, mi s-a pus prima dată o întrebare care s-a tot repetat de-a lungul excursiei. „Vrei rakia?” „Nuuu!”, am răspuns, de parcă mi se oferea absint la mic-dejun, și am cerut apă. Când mi-am văzut gazdele sorbind din păhăruțele înghețate cu picior, mi-am făcut notă mintală să nu mai spun „nu” la masă într-o țară nouă decât dacă am motive întemeiate.

S-a lăsat noaptea până să epuizăm și paleta de deserturi. O ploaie caldă cu fulgere-n fundal ne-a ritmat pasul pe drumul spre hotel, pe lângă Teatrul Național Ivan Vazov, cu pereții roșii înveliți în feșele renovării, pe lângă Ministerul de Finanțe, de unde, a subliniat râzând Nikolay, au fost furate odată burlanele până la etajul trei. Prima mea noapte în Sofia avea gust de înghețată de iaurt și mirosea a vară care nu vrea să se termine.

Ziua 2

Când la intrarea în sala de mic-dejun te așteaptă o tavă cu shot-uri de ghimbir și portocale pe un pat de gheață, nu are cum să fie o zi proastă.

Am ajuns în Plovdiv, al doilea oraș ca mărime al țării, un pic înainte de prânz. Mariana ne avertizase că trebuie să ne mișcăm repede, pentru că la 14:00 se fac chiar și 40 de grade. M-a amuzat pretenția că ar fi pe șapte coline, dar am rămas un pic surprinsă să aflu că e locuit încontinuu de 8000 de ani și că, săpând prin el, arheologii au dezvăluit, în straturi, urmele mai multor civilizații: tracă, romană, otomană și abia apoi bizantină. Plovdiv are o arenă romană construită pe vremea lui Hadrian, dar și mai multe case din Renașterea bulgară, construite la începutul secolului al XIX-lea pentru negustorii bogați, care îți taie respirația pe afară și pe dinăuntru.

Noi am văzut Casa Kuyumdzhioglu, care găzduiește muzeul etnografic, și splendida Georgiadi, construită în 1848. În clădirile astea viu colorate am învățat să mă uit mai întâi în sus când intru într-o cameră, numărând felurile în care tavanele din lemn sculptat mă pot surprinde.

***

„Care este cel mai celebru bulgar, pentru fiecare dintre voi?”, ne-a întrebat în prima seară, la masă, unul dintre organizatorii periplului nostru, și m-a izbit că în afară de Hristo Botev, pe care îl știu pentru că e un bulevard în București, nu pentru că i-aș fi citit poeziile, nu-mi venea nimic în minte. Din turul de masă a rezultat un nume de fotbalist pe care l-am uitat de cum l-am auzit și, desigur, Azis. Mi-am dat temă să plec din Bulgaria cu niște nume. Din Plovdiv, am plecat cu pictori, cum ar fi Tsanko Lavrenov, care are și propria lui stradă în oraș, și Aleksandar Petrov și Angel Tomov, ale căror La cules de trandafiri, expuse stângaci la Muzeul Etnografic, ar merita o lumină mai bună.

***

Teatrul antic din  Philippopolis (unul dintre multele nume vechi ale orașului), este un magnet pe care Plovdiv contează pentru atragerea turiștilor, și trebuie văzut ca să fie crezut. Folosit acum aproape două milenii pentru lupte de gladiatori, a fost restaurat și repus în funcțiune. Peste 3000 de spectatori se pot așeza acum pe rândurile terasate de marmură, ca să asiste la concerte, festivaluri și alte spectacole.

***

Primul lucru pe care l-am cerut după ce m-am așezat la masa de prânz a fost o rakia de gutuie.

Restaurantul Pavaj, ideea a doi prieteni pasionați de gastronomie, se află în Kapana („capcană”), un soi de nou centru vechi al orașului, devenit nucleu creativ în 2019, când Plovdiv a fost capitală culturală europeană.

La Pavaj, majoritatea legumelor provin din grădina unuia dintre proprietari, cafeaua e de la Dabov, un bulgar pasionat de cafeaua de specialitate care a dezvoltat propriul sortiment, iar taratorul se face în versiune clasică sau roz, cu sfeclă. Nu am avut lejeritatea culinară să-mi comand cârnații sau șnițelul de cal și era prea cald ca să poftesc la chiftelele Mimi Ivanova, numite așa după o legendă a muzicii ușoare bulgărești care are acum 74 de ani, dar am încercat apa de mastika, promovată ca digestiv. „Are gust de apă de colonie”, am strâmbat din nas și am salvat-o aruncând în sticlă câteva felii de lămâie.

***

O baie-n mare la final de zi, o plimbare pe nisipul cu striații negre, care ți se lipește pe picioare ca un pui de nămol. Burgas, destinație de-o noapte, m-a luat pe sus ca un vis cu piscinele exterioare moțate cu palmieri ale Primoretz Grand Hotel, cu cheiul lui de 300 de metri pe deasupra valurilor, cu *Sea Garden, un tiv de verdeață de peste 5 km lungime, care desparte faleza de oraș și care m-a făcut să regret că Mangalia, sufocantă în lunile de caniculă, nu pare să creadă-n parcuri.

La 1 noaptea, am deschis ușa balconului cu vedere la mare, ca să intre în cameră aerul moale al nopții. M-am alarmat, revenită în pat, să simt în nări un miros fetid. Marea era acolo, strălucind în depărtare a liniște, dar telefonul, singurul la care puteam apela la ora aia ca să aflu ce se întâmplă, îmi spunea că, la doar câțiva kilometri distanță, este o rafinărie Lukoil, cea mai mare din Peninsula Balcanică. Am închis ușa balconului și am pus ceasul să sune pentru răsărit. Când m-am trezit, la 6:15, mirosul dispăruse ca un coșmar, dar nu și gândul la întrebările pe care nu apucăm sau refuzăm să ni le punem nu numai ca turiști, ci și în propriile noastre orașe.

Ziua 3

Jumătate de oră pe zi de înot pe zi este arma pe care aș alege-o contra ridurilor.

După mic-dejun, am înotat pentru prima dată într-o piscină de hotel. Asta e, mi-a luat ceva! Partea bună e că, având deja o vârstă, nu m-am înecat de rușine când o altă înotătoare s-a apropiat prietenoasă și a zis: Is this your first day here?', după care m-a informat că nu era nevoie să vin cu prosopul din cameră, ci puteam lua prosoape bej sau albastre de la un mic stand amplasat între piscine. Încă duc dorul apelor blue infinity de la Primoretz.

***

De parcă nu ajunsese etalarea de straturi de istorie din Sofia și Plovdiv, următoarea destinație a fost Nessebar, unul dintre cele mai vechi orașe europene, întemeiat acum peste 3000 de ani de traci și devenit colonie grecească în secolul 6 î.H. Declarat în 1983 sit al Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, este întins, cu toate bisericile și ruinele lui magnifice pe o peninsulă.

Din păcate, este greu de decelat zona dedicată prezervării istoriei de comerțul tip bazar care ocupă alandala străduțele și parterele de case, făcându-te mai degrabă atent la a nu călca pe cineva pe picioare decât la lecția de arhitectură – antică, bizantină și mai recentă –, care se dă la fiecare colț. Prea multe tarabe care vând aceleași prostioare de plastic, prea multe magazine cu haine à „la 13 lei', cum găsești peste tot în stațiunile românești. „Este un loc în care multe civilizații au lăsat urme tangibile', explică site-ul UNESCO, și nu poți să nu te întrebi, înaintând într-o zi caniculară pe micuța peninsulă stâncoasă pe care oamenii galopează de la un obiectiv la altul cu camerele telefoanelor pregătite, noi ce lăsăm?

***

Apoi e mereu marea, delirant de lină și vizibilă parcă de oriunde în acea zi caniculară în care am alunecat pe lângă un zid îmbrăcat în floarea pasiunii spre un prânz la Neptun, încheiat cu globuri de iaurt, presărate cu nucă pisată și scăldate-n dulceață de smochine verzi și coajă de portocale.

***

În timpul plimbării de voie de vreo oră pe străzile Varnei, următoarea noastră destinație și locul unde aveam să petrecem două nopți, mi-au sărit în ochi PET-uri de 5 litri, pe jumătate pline de dopuri de plastic, atârnate de stâlpi de prin oraș. L-am întrebat pe Nikolay de ele, și așa am aflat de campania Plastic Caps for the Future, inițiată de un ONG care îi încurajează deja de aproape patru ani pe bulgari să nu mai arunce dopurile de plastic la gunoi. Cum îi convinge să fie responsabili? Cu o cauză nobilă care nu e protecția mediului. Din fondurile obținute prin reciclarea tonelor de dopuri colectate la nivel național, Martina Yordanova și Lazar Radkov au achiziționat incubatoare pentru mai multe spitale din țară care nu aveau.

***

Cred că o să țin mereu minte Varna pentru străzile mărginite de copaci înalți și pentru plajă care, în plină vară, cel puțin, aduce mult cu cea din Vama Veche. Un loc animat de baruri care se scurg spre mare, unde e ușor să asiști la un concert, cu degetele înfundate în nisipul rece și mușchii arcuiți de chef de dans.

Când am ajuns noi la Menthol, o femeie în rochie-furou cu animal print, și părul blond ondulat prins în coadă, începea să cânte pe o mică scenă. Cred că mi-a luat o piesă și o comandă la bar să mă dumiresc ce se întâmplă și încă două piese să mă prind că, în ciuda barierei de limbă, fata asta îmi place. Internetul mi-a spus că o cheamă Mila Robert, că are 25 de ani și e cântăreață, actriță și pictoriță. Nikolay mi-a spus pe la mijlocul concertului, când ne mutaserăm deja lângă scenă, că Mila are obiceiul jucăuș să reinterpreteze hituri bulgărești, de la Neshto Netipichno al Ivanei la Nikoi Ne Moje a lui Azis. Cumva, nici nu aveam nevoie de o traducere a versurilor. Era suficient să văd cum vibrează în corp și voce ca să-mi rezulte că e *quirky și ireverențioasă, pusă pe scandal și șotii cum numai o feministă din Generation Z poate să fie. Albumul ei de debut, lansat în 2020, se numește *Egotrip și e pe Spotify.

Citește continuarea și descoperă un ghid surpriză de experimentare a Sofiei în ELLE de octombrie.

Citește și:
Cărțile pe care chiar merită să le citești în luna septembrie

Foto: Gabriela Pițurlea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle