Anxietatea nu îți arată din start că persoana respectivă nu e potrivită. Ci îți poate influența alegerile și modul în care te conectezi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/04/anxietatea.jpg)
În teorie, îți dorești o relație. În practică, însă, ceva te ține pe loc. Amâni întâlniri, analizezi excesiv fiecare mesaj, te temi de respingere sau, dimpotrivă, intri prea repede în povești care nu ți se potrivesc. În acest tipar anxietatea joacă un rol mai mare decât îți imaginezi. După, începi chiar să te critici? Nu este nimic în neregulă cu tine, ci e important să înțelegi mecanismele prin care te sabotează anxietatea, tocmai pentru a face schimbările necesare în vederea gestionării ei.
Anxietatea nu arată întotdeauna ca o stare evidentă de panică sau frică ce te paralizează. De multe ori, ea se infiltrează subtil în comportamentele tale. Supraanalizezi fiecare interacțiune, de tipul de ce nu mi-a răspuns până acum, mi-a văzut mesajul și de atunci a trecut 1 oră. Îți creezi scenarii negative înainte ca lucrurile să se întâmple, eviți întâlnirile sau le anulezi în ultimul moment, ceri validare constantă și reasigurări care nu sunt rezonabile ci mai degrabă din sfera controlului, te atașezi rapid de persoane indisponibile emoțional.
Oare nu se face ceea ce numim punte emoțională, în care anxietatea din relația actuală are rădăcini în experiențele anterioare? Respingeri din trecut, relații instabile, care te-au lăsat cu inima bucăți, lipsă de siguranță emoțională sau modele relaționale disfuncționale din copilărie. Da, creierul tău încearcă să te protejeze acum, problema este că o face folosind strategii disfuncționale care îți limitează șansele de a construi o relație sănătoasă.
Primul pas nu este să găsești butonul magic de delete pentru anxietate, ci întâi să o înțelegi. Începe să observi când apare, ce o declanșează, cum reacționezi. Ea îți oferă un mic spațiu între tine și reacțiile tale automate, explică acea punte emoțională. Că tu ai învățat abandonul sau instabilitatea în copilărie, în relație cu mama sau cu tata, la vârsta X, când aveai nevoie de siguranță, predictibilitate, stabilitate, iar realitatea de acum îți arată că…
Să ieși la întâlniri, să tatonezi o potențială relație chiar implică, inevitabil, necunoscut. Nu poți controla dacă cineva te place sau dacă o conexiune evoluează. Dar poți controla modul în care reacționezi la această incertitudine.
Mintea anxioasă iubește să lucreze peste program, să rumineze și târziu în noapte, deci limitele concrete devin și o grijă de sine și o strategie de a opri comportamentele de control care nu fac altceva decât să întrețină anxietatea. Nu reciti conversații la nesfârșit, nu verifica telefonul compulsiv, nu trage concluzii în lipsa informațiilor reale, ci verifică realitatea.
Dacă starea ta emoțională depinde exclusiv de reacțiile celuilalt, anxietatea va crește inevitabil. Investește în tine, în activități care îți fac plăcere, în relații de prietenie stabile, obiective personale și profesionale. Cu cât ai mai multe surse de stabilitate, cu atât vei pune mai puțină presiune pe o potențială relație.
Anxietatea te poate împinge în două extreme: evitarea totală sau implicarea prea rapidă. Exact, niciuna nu ajută. Oferă timp ca povestea voastră să se dezvolte, nu proiecta viitorul după câteva întâlniri cu un om pe care nici nu-l cunoști până la urmă, rămâi în prezent, nu în scenarii.
Dacă anxietatea este intensă și recurentă, afectează calitatea vieții în general și calitatea vieții relaționale, de cuplu, atunci ea merită abordată în profunzime. Iar pentru asta lucrul terapeutic personal cu un specialist poate scoate la suprafață cauzele reale și pot schimba tiparele pe termen lung. Ideea nu este să devii perfect calmă, ceea ce nici nu e realist, ci să înveți să rămâi prezentă chiar și atunci când apare disconfortul. Pentru că relațiile sănătoase nu se construiesc în absența fricii, ci în ciuda ei.
Foto: PR