7 lucruri care îți arată că ești într-o relație cu persoana greșită

Câteodată crezi că ai găsit dragostea și faci tot ce poți ca să faci relația să funcționeze – numai că asta nu pare să se întâmple. Dar dacă ești sinceră cu tine, probabil că știi că partenerul tău nu e persoana potrivită. Ba dimpotrivă, că e persoana greșită pentru tine.

7 lucruri care îți arată că ești într-o relație cu persoana greșită

Cine a spus că relațiile cer timp, dedicare, compromisuri și energie a avut dreptate. Numai că aceste lucruri sunt necesare, dar nu și suficiente ca să facă o relație să funcționeze. Uneori, când lucrurile chiar nu par să meargă, poate că e momentul să recunoști față de tine însăți că ești într-o relație cu persoana greșită. Iar dacă nu recunoști simptomele, am strâns pentru tine doar câteva dintre semnalele care ar trebui să te alerteze.

Chiar și experții în relații s-au pus de acord asupra faptului că, în vreme ce unele lucruri, precum încrederea, se pot întări sau construi în timp, altele, esențiale, nu au de-a face cu nimic din ceea ce ai putea face tu. Cum ar fi chimia dintre voi doi, cea care, lipsind, te poate face să crezi că ar fi mai bine să îți cauți iubirea în altă parte. Așa că nu este cazul să îți reproșezi că nu ai acordat prea multe șanse unei relații despre care simți că nu ar duce într-un loc în care să fii fericită. Sau, dacă ții cu tot dinadinsul să muncești la relația ta, ai grijă la aceste șapte semnale care îți arată cât se poate de clar că ai ales persoana greșită. Nu sunt deloc greu de recunoscut și te pot scuti de o grămadă de timp pierdut încercând să le explici prietenelor tale ce nu funcționează în relația voastră. Ca să nu mai vorbim despre nervi sau dezamăgiri.

1. Te simți vinovată pentru lucruri pe care nu le-ai făcut

Când ești împreună cu cineva care chiar îți place, tindeți să faceți totul împreună și îți vine ușor să empatizezi cu problemele partenerului. Însă persoana greșită ar putea să nu fie atât de convinsă de empatia ta, de exemplu. Și să te facă să te simți responsabilă pentru lucruri pe care nu le-ai făcut și care nu au nimic de-a face cu tine, ba mai mult, sunt chiar responsabilitatea lui (sau a ei). Dacă te face să te simți prost, printr-o atitudine pasiv-agresivă, pentru că ai petrecut mai mult timp ca de obicei la muncă, unde aveai sarcini importante (pentru tine) de îndeplinit sau pentru că ai întârziat pentru că mai voiai să bei un pahar de vin cu fetele, e clar că e momentul să îți pui întrebări.

2. Nu vă bucurați de momente liniștite împreună

Câteodată e de-a dreptul exagerat să crezi că, odată ce ești într-o relație, vei avea permanent pretexte de discuție și lucruri de făcut împreună cu partenerul tău. Iar momentele de liniște sunt uneori de-a dreptul binevenite. Tăcerea în doi poate avea efecte de-a dreptul terapeutice, te poate face să îl cunoști mai bine pe cel de lângă tine și îți poate aduce un grad de confort și intimitate de care chiar ai nevoie. Dar, atunci când ești alături de persoana greșită, liniștea poate părea apăsătoare – și e un indiciu că trebuie să reconsideri lucrurile dintre voi.

3. Nu simți că ești parte dintr-o echipă

O relație e un sport de echipă și oricine îți spune contrariul nu știe despre ce vorbește. Individualismul și egoismul nu au ce căuta în ecuația asta, iar dacă ești cu persoana greșită vei ști și pentru că partenerul tău nu te susține și nu înțelege că a face lucruri împreună nu e o necesitate permanentă, dar este totuși un lucru care aduce valoare legăturii dintre voi.

4. Nu poți să-ți dai seama la ce se gândește

Orice expert în relații va fi în stare să îți vorbească la nesfârșit despre comunicare drept Sfântul Graal al iubirii. Și e adevărat, nu există relație reușită fără o comunicare la fel de reușită, onestă și deschisă. Însă dacă simți că partenerul îți ascunde lucruri sau pur și simplu nu se ostenește să îți spună la ce se gândește uneori, înseamnă că nu va fi deschis prea curând.

5. Partenerul tău crede că te știe – și nu e adevărat

Partenerul tău poate să te cunoască în cele mai intime detalii – sau nu, în funcție de cât timp ați petrecut împreună sau cât ați acordat comunicării. Însă persoana greșită nu va observa când ceva se schimbă în tine și nu se va interesa de acele lucruri care te construiesc neîncetat. Poate că doar are impresia că te știe suficient de bine și nu mai vrea să se mai străduiască, poate că și-a pierdut interesul, iar lucrurile acestea în mod cert te vor face să te simți extrem de frustrată, și numai de asta nu ai nevoie.

6. Nu te (mai) bucuri

Cât de relaxată te simți când sunteți împreună? E unul dintre cele mai importante indicii că ceva nu merge bine între voi, iar dacă nu ești suficient de sigură pe celălalt ca să te relaxezi și să te bucuri de relație, dacă ești mereu anxioasă, poate că a venit timpul să te întrebi ce anume îți aduce o astfel de relație.

7. Nu simți că ești valorizată

Dacă ești convinsă că ești o persoană OK, cu multe calități, dar prezența celuilalt îți provoacă permanent un disconfort, e încă un semn că ești într-o relație cu persoana greșită. Aceasta ar trebui să te facă să te simți mai bine în legătură cu tine – nu neapărat în orice moment, dar în general – iar dacă asta nu se întâmplă, nu te întreba cu ce ai greșit tu, ci întreabă-te de ce celălalt nu te tratează astfel încât să îți arate cât de mult însemni. Și nu doar pentru el.

Citește și:
Game of Thrones s-a întors și nu a dezamăgit o secundă! Și, DA, în sfârșit Jon Snow știe ceva

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle