Începând de astăzi, autoritățile vor da din nou amenzi pentru încălcarea restricțiilor, iar cea mai mare ajunge la 15.000 de lei

Trecerea la starea de alertă presupune și un nou set de reguli. Află aici care sunt noile sancțiuni prevăzute de autorități pentru cei ce le încalcă.

Începând de astăzi, autoritățile vor da din nou amenzi pentru încălcarea restricțiilor, iar cea mai mare ajunge la 15.000 de lei

După un weekend în care ne-am aflat în vid legislativ, de luni, 18 mai intră în vigoare legea privind starea de alertă, pe fondul pandemiei de coronavirus. Asta presupune și că autoritățile vor putea da din nou amenzi pentru sancționarea acestora. Amenzile variază de la 500 de lei la 15.000 de lei, iar cei care le primesc pot plăti jumătate din sumă în 15 zile.

Una dintre prevederile noii legi este că cei care organizează în această perioadă mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, dar și întruniri în spații închise (pot fi activități culturale, științifice, artistice, religioase, de divertisment, sportive etc.) riscă amenzi de la 3.000 de lei la 15.000 de lei. Persoanele fizice care participă la astfel de evenimente pot primi amenzi între 500 de lei și 2.500 de lei, în timp ce organizatorii sunt pasibili la a plăti între 2.000 de lei și 10.000 de lei.

Amenzi între 500 și 2.500 vor primi cei care încalcă noile restricții de deplasare și se deplasează pietonal sau cu vehicule în locurile sau în intervalele orare în care circulația a fost restrânsă. De asemenea, nerespectarea izolării la domiciliu sau a carantinei atrage o amendă între 1.000 și 5.000 de lei.

E important de menționat și că nepurtarea măștii care să acopere gura și nasul în spațiile publice închise sau în transportul în comun se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei. 

Referitor la noile restricții impuse de starea de alertă, premierul Ludovic Orban a declarat după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență următoarele: „Ştiţi foarte bine că e o perioadă de timp în care am spus că oamenii trebuie informaţi privitor la noile măsuri pe care le-am luat, la regulile care există în mijloacele de transport în comun. Această perioadă de informare şi, de cum să zic, de mustrare a trecut. Începând de marţi, după declararea stării de alertă prin hotărâre de guvern, toate instituţiile implicate în asigurarea respectării de către instituţii, de către companii, de către operatorii de transport şi de către cetăţeni a regulilor pe care le-am instituit vor fi pe teren şi vor asigura respectarea legii şi a regulilor stabilite.”

Citește și:
Când este obligatoriu să purtăm mască de protecție pe durata stării de alertă

Foto: Facebook Poliția Română

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din health & diet