Rochiile Primelor Doamne: ținute care au făcut istorie la ceremoniile de învestire, de la Jackie Kennedy la Melania Trump

Rochiile Primelor Doamne ale Statelor Unite sunt văzute de miliarde de oameni, pot da tonul trend-urilor și pot lansa designeri. Dar pot face și istorie, atunci când exprimă crezuri politice sau, pur și simplu, emoție.

Rochiile Primelor Doamne SUA și, în general, ținutele lor sunt întotdeauna urmărite, comentate, criticate sau lăudate, dar miza cea mai mare o au întotdeauna acele ținute pe care soțiile președinților le poartă în ziua învestirii și la galele inaugurale tradiționale. E bizar ca în 2021 să nu avem de comentat o rochie sau ținută purtată chiar de o președintă a Statelor Unite. Dar, cel puțin, anul acesta avem un prim pas în această direcție – Kamala Harris este vicepreședinta SUA, așa încât cea mai râvnită funcție a lumii apare și în orizontul de așteptare al femeilor. Cu siguranță și apariția ei la ceremonia de învestire va fi urmărită și criticată sau aplaudată, dar faptul că acea femeie are de îndeplinit mai mult decât o funcție onorifică în administrația americană va conduce, firesc, la alte alegeri vestimentare din partea ei.

Revenind, însă, la rochiile Primelor Doamne, acestea sunt printre elementele care captează, de decenii întregi, atenția presei și a publicului, care încearcă mereu să găsească declarații politice în spatele lor, sau poate chiar emoțiile pe care respectivele femei le-au resimțit și le-au exprimat prin vestimentație.

Despre aceste ținute se spune că au făcut istorie, fie pentru că au scos în lumina celor mai strălucitoare reflectoare tineri designeri, fie pentru că au încercat să transmită speranță sau un apel la unitate, sau pentru că au celebrat stilul autentic american.

Vă propun, așadar, să aruncați o privire atentă în galeria alăturată, care abundă în exerciții de stil efectuate, în ultimele șase decenii, de femei extrem de diverse, cu intenții și scopuri foarte diferite pentru rolurile lor de soții ale celor mai puternici oameni ai lumii.

Melania Trump, spre exemplu, și-a început parcursul ca Primă Doamnă într-un costum albastru semnat de Ralph Lauren, unul dintre cei mai importanți designeri americani, ca un mesaj de pace și un apel la bunăvoință către industria de modă din țară, orientată în majoritatea ei spre Partidul Democrat și care condamnase deja ferm, în 2017, la învestirea lui Donald Trump, acțiunile noului președinte. Nici faptul că acel costum trimitea cu gândul la ținutele iconice ale lui Jackie Kennedy din anii ’60 nu a fost ignorat de public – intenția a fost observată, dar propunerea ei de a deveni un nou fashion icon american nu s-a materializat. Și nu pentru că Melania Trump nu ar fi fost bine îmbrăcată în general (deși episodul jachetei care ironiza, aparent, copiii migranților ținuți în cuști la granițe s-a dovedit nu doar un fashion faux pas, dar și o alegere morală îndoielnică), ci pentru că aceasta nu a convins că poate fi mai mult decât o siluetă decorativă reflectată pe fundalul discursurilor toxice ale soțului.

În schimb, Michelle Obama, predecesoarea ei, a înțeles foarte bine cum sunt privite rochiile Primelor Doamne și a folosit lucrul acesta în avantajul său, dar și al tinerilor designeri americani pe care i-a promovat. Obama a ales pentru ambele baluri inaugurale rochii semnate de Jason Wu, care spunea la acea vreme despre una dintre ele: „E îndrăzneață. E de vis. Este și clasică, în același timp. Întruchipează toate calitățile pe care cred că le are Michelle Obama.”

Laura Bush, spre exemplu, și-a exprimat solidaritatea cu artizanii din statul ei, Texas, când a purtat la prima sa ceremonie de învestire o rochie realizată de designerul texan Michael Faircloth, iar pentru cea de-a doua a ales o rochie imaginată de un gigant al modei americane: Oscar de la Renta.

Și, deși rochiile Primelor Doamne sunt cele care atrag mai mult atenția, Hillary Clinton a ales ținute clasice (semnate de Sarah Phillips și Oscar de la Renta) pentru ceremoniile de învestire, dar a ținut ca portretul său oficial să o înfățișeze într-un costum format din sacou și pantaloni, o trimitere la propriile competențe și ambiții politice, care au făcut-o să devină prima femeie nominalizată de unul dintre marile partide drept candidată pentru funcția de președintă a Statelor Unite.

Barbara Bush, predecesoarea ei, nu a fost celebră pentru simțul ei estetic (pe care, de altfel, nici nu punea mare preț), ci pentru înțelepciune și umor. Dar fashion statement-ul suprem făcut de aceasta a fost să declare nonșalantă că a purtat pantofi de 29 de dolari și perle false la ceremonia de învestire a soțului ei, lucru care a născut o isterie și a dus la epuizarea rapidă a stocurilor lui Kenneth Jay Lane, designerul colierului. „Perlele sunt acolo ca să acopere ridurile, ceea ce nu mai fac. Nu poți să porți perle pe toată fața.”, glumea ea în 2015.

Nancy Reagan, în schimb, își înscrie cu succes ținutele în galeria cu rochiile Primelor Doamne care au impresionat prin eleganță. Opulența acelor vremuri a fost reflectată și în prima sa rochie inaugurală, croită pe un umăr, brodată, din satin și dantelă, o creație James Galanos, dar și în cea de-a doua ținută, din 1985, realizată de același designer, brodată cu mărgele de sticlă în motive art deco, o demonstrație de migală pentru care a fost nevoie de mai bine de 300 de ore de muncă.

Rosalynn Carter s-a diferențiat prin alegerea de a purta o ținută pe care o mai purtase și la învestirea soțului său ca guvernator al statului Georgia – o jachetă lungă, fără mâneci, peste o rochie din șifon – lucru care i-a adus critici imediat din partea presei care o acuza că nu-i pasă de industria modei americane sau de dorința americanilor de a vedea personaje glamour la Casa Albă.

În parte, și Betty Ford, care nici măcar nu a avut parte de o ceremonie de învestire cum se cuvine (soțul ei a fost succesorul lui Richard Nixon după demisia scandaloasă a acestuia) nu s-a conformat rolului decorativ pe care trebuiau să-l aibă Primele Doamne. Comunicativă și onestă, tocmai pentru acest motiv a devenit una dintre cele mai iubite Prime Doamne.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Dintre rochiile Primelor Doamne care au creat vâlvă nu puteau să lipsească nici cele purtate de Pat Nixon, una din satin de mătase galben, în 1969, și una din organza turcoaz în 1973. Iar dacă rochia galbenă a lui Lady Bird Johnson reprezenta, în 1965, după asasinarea lui Kennedy, speranța, ținuta lui Jackie Kennedy la învestirea soțului ei a fost cea care a dat tonul unei epoci a stilului și glamour-ului absolut. Iconică în apariție și cu un simț al stilului neegalat nici astăzi, Jackie a fost Prima Doamnă perfectă, cea care a conturat rolul acesta în imaginarul american și al lumii întregi. Cultivată, impecabil îmbrăcată și capabilă deopotrivă de conversații lejere și de negocieri diplomatice, Jackie și-a anunțat de la bun început intenția de a domni peste moda americană, lucru pe care îl face și azi, la un sfert de secol de la moartea ei. Iar rochia ei fără mâneci din 1961, realizată din șifon de mătase brodat cu fir argintiu și acoperită de o capă asortată, cu un design făcut de Ethel Frankau după schițele și sugestiile ei, cu un singur accesoriu semnat de Oleg Cassini, ar trebui să fie mereu prima între rochiile Primelor Doamne care au făcut istorie. Pentru că este o piesă care, asemenea purtătoarei, a rezistat istoriei, și a devenit o legendă.

Citește și:
Kamala Harris, prima vicepreședintă SUA. Sau cum o „victorie istorică' pentru femei e, de fapt, un premiu de consolare

Foto: Profimedia, Smithsonians National Museum of American History, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video