Celebritățile care se machiază singure

Pare greu de crezut că machiajele lipsite de cusur afișate de vedete sunt realizate chiar de ele? Ei bine, multe dintre celebrități aleg să se machieze singure, chiar și când apar pe covorul roșu.

Deși poate părea ciudat, dat fiind faptul că au la dispoziție o întreagă armată de makeup artiști, multe dintre celebrități aleg să își realizeze singure machiajul. De-a lungul timpului au învățat de la profesioniști o sumedenie de trucuri pe care astăzi le pot pune în aplicare chiar ele, nemaiavând nevoie de ajutor pentru a crea un look spectaculos.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Jameela Jamil


Recent, actrița din The Good Place declara în cadrul premiilor Emmymachiajul purtat pe covorul roșu este realizat chiar de ea. Nu numai că această afirmație ne-a surprins plăcut, dar a și clasat-o pe Jameela în topul celor mai reușite apariții. Și această practică nu este una neobișnuită pentru ea, afirmând că se machiază singură pentru filmările serialului. „Aveam nevoie de o oră și 45 de minute pentru ca echipa de beauty să realizeze machiajul și coafura. Așa că m-am dus la producători și i-am întrebat: Cât de urâtă credeți că sunt? Am nevoie de o oră și jumătate la makeup și păr? O să mă machiez singură. Și acum sunt gata la fel de repede ca băieții.”

Meghan Markle

Meghan Markle este recunoscută pentru frumusețea sa naturală și look-urile simple și deloc încărcate. Așa că, de cele mai multe ori, nu are nevoie de ajutorul makeup artistului său, Daniel Martin, pentru a avea o apariție spectaculoasă ori de câte ori este în atenția publicului. Aceasta preferă să își realizeze propriul machiaj, iar două dintre produsele sale de beauty preferate sunt creionul de ochi de la MAC, Teddy Eye Kohl, și fardul de obraz de la Nars, nuanța Orgasm.

Ariana Grande

În 2016, Mac Miller a postat o poză pe Instagram, în care Adriana Grande era surprinsă realizându-și singură machiajul. Dacă credeai că ești singura care stă în poziții ciudate când se machiază, ei bine, Ariana duce jocul la un alt nivel. Fiindcă linia de tuș perfectă care a consacrat-o necesită o aplicare precisă, cântăreața este scufundată literalmente în chiuveta din baie, pentru a fi cât mai aproape de oglindă. Pe lângă importanța pe care o acordă machiajului, Ariana crede foarte tare în îngrijirea pielii. De aceea, unul dintre produsele sale preferate este uleiul de cocos, pe care îl aplică nu numai pe față, dar și pe păr sau corp.

Blake Lively

Actrița declara că de-a lungul timpului a învățat de la makeup artiști o sumedenie de trucuri, pe care le aplică astăzi, atunci când își realizează singură machiajul. De aceea, de cele mai multe ori nu are nevoie de o armată de oameni pentru a arăta impecabil chiar și pe covorul roșu. În ceea ce privește look-urile de zi cu zi, Blake este adepta unui machiaj lejer și extrem de natural. Blake afirmă că are întotdeauna în poșetă un ruj pe care îl folosește nu numai pe buze, ci și pentru zona pomeților și a pleoapelor. Astfel, ea creează un efect natural de îmbujorare și oferă chipului un aspect fresh.

Zendaya

Zendaya are o sumedenie de talente: cântă, dansează, joacă teatru și este și un makeup artist desăvârșit. Iar asta am văzut în tutorialul de makeup pe care l-a lansat recent. În doar câteva minute, actrița a reușit să realizeze un machiaj perfect de zi. Printre produsele pe care actrița mizează se regăsesc un anticearcăn, o pudră translucidă, un bronzer, un blush cremos, un iluminator și mascara. Iar secretul pe care mizează este aplicarea produselor cu ajutorul degetelor.

Gwen Stefani

Gwen Stefani își aduce aminte cu oroare de perioada primului albumul No Doubt, când machiajul său era realizat de profesioniști. „Arătam atât de urat. A fost cel mai nereușit machiaj. De atunci mi-am zis că nu mai las pe nimeni să mă machieze, fiindcă ei nu știu cum.” Și asta a și făcut. Deși look-urile sale sunt extrem de elaborate, cântăreața își realizează singură machiajul de fiecare dată. Pentru că machiajul să îi reziste în timpul concertelor, aceasta aplică mai multe straturi de fond de ten, și două seturi de gene false.

Kate Middleton

Chiar dacă dispune de o întreagă echipă care s-ar putea ocupa de machiajul și părul ei, Kate a ales ca în ziua nunții să își realizeze singură makeup-ul. Acest lucru a stârnit o grămadă de controverse la acel moment, însă  noi am fost profund impresionați de abilitățile de care a dat dovadă. Înainte de marea zi însă, Kate a mărturist că a luat câteva lecții de machiaj de la Arabella Preston, un makeup artist renumit.

Taylor Swift

Deși pentru evenimentele importante apelează de cele mai multe ori la specialiști, cântăreața stăpânește extrem de bine tehnicile de machiaj. Unul dintre trucurile la care apelează cel mai des când vine vorba de makeup-ul buzelor, este ca, după ce rujul a fost aplicat, să tapoteze buzele cu pudră, pentru o rezistență sporită.

Kate Hudson

Kate adoră să își realizează singură machiajul și afirmă că, dacă nu ar fi reușit ca actriță, cu siguranță s-ar fi reorientat către cea de makeup artist. De aceea, chiar și pentru look-urile de pe covorul roșu, nu apelează la ajutorul specialiștilor.

Scarlett Johansson

Scarlett este o altă vedetă care preferă să își facă singură machiajul, atunci când nu trebuie să ia parte la un eveniment important. De asemenea, aceasta a declarat că trucul pe care îl folosește pentru a obține un machiaj perfect al buzelor este de a aplica mai întâi anticearcăn, pentru a crea o baza neutră, iar apoi continuă cu folosirea unui creion de buze pe întreagă suprafață a acestora.

Citește și:
8 ritualuri de înfrumusețare adunate din toată lumea și pe care merită să le încerci

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video