Zodii care tind să își mintă prietenii vs. zodii care sunt prea sincere

Când te gândeșți la o calitate pe care o are un prieten bun, a minți nu este chiar primul lucru care îți trece prin minte, nu-i așa?

Zodii care tind să își mintă prietenii vs. zodii care sunt prea sincere

De fapt, cu siguranță, prietenul ideal pentru tine este cel care îți spune întotdeauna adevărul, indiferent de forma sa sau de cât de greu ar fi. Acesta este modul lor de a-ți arată că le pasă de tine, am dreptate?

Acum nu vreau să spun că există prieteni perfecți, până și noi mințim uneori. Ține de natură noastră.
Ceea ce ne face diferiți de cei care fac acest lucru cu răutate și pentru propriul interes sunt intențiile. Sună ciudat, dar dacă-i spui prietenei tale că ai mințit-o pentru a-i proteja sentimentele, acest lucru este chiar adevărat și sigur ai trecut printr-o astfel de situație.

Există două tipuri de mincinoși, potrivit studiilor. Cei care mint pentru a se pune pe ei într-o lumină bună – spre exemplu, prietena care îți va spune cât de bine ți se potrivește ținuta de astăzi, deși nu te avantajează, doar pentru a părea ea mai bine îmbrăcată în comparație cu tine. Și mincinoșii care se gândesc că a auzi ce îți doreșți o să-ți facă bine. Scopul acestor minciuni este de a-ți oferi încredere în tine și de a te ajuta.

Așa că acum te întreb pe tine, sunt situații în care crezi că este în regulă să minți? Cu siguranță răspunsul este da, însă depinde de ce fel de prieten ești. Unii dintre noi văd totul doar în alb și negru, așa că a minți pentru ei este exclus, în timp ce alții aleg această metodă mai des decât ar trebui. Adevărul este că depinde doar de tine cum alegi să gestionezi situațiile pe care le întâlneșți. Și zodia ta influențează destul de mult dacă alegi să fii de partea minciunii sau nu.

Mai jos, o să-ți spun câte ceva despre zodiile care preferă să mintă și despre cele care aleg mereu să fie sincere, chiar dacă uneori adevărul doare.

Gemeni

Gemenii sunt zodia care se pricepe cel mai bine când vine vorba la minciuni. O să își mintă prietenii, familia, chiar și pe ei – doar nu fac discriminări. Motivul pentru care adoptă acest obicei este de fapt natura lor cu două fețe. Un lucru specific femeilor din zodia Gemeni este că nu îți poți da seama dacă te mint din nou sau de fapt sunt sincere. Dacă ele consideră că minciunile le vor pune într-o lumina bună și o să îți schimbe părerea despre ele în bine, nu vor ezita să te mintă cu orice preț.

Balanță

Balanța este cunoscută pentru cum încearcă mereu să fie pe placul celor din jur, iar acest lucru poate fi considerat o slăbiciune. Balanța este zodia care te poate asculta și îndruma când ai nevoie, dar și cea care te va minți când simte că așa trebuie tratată situația. Sunt șanse destul de mari să mintă, deoarece asta o face să se simtă bine cu ea însăși. Își dorește foarte mult să fie plăcută și apreciată, așa că o să facă tot ce ține de ea pentru a ajunge în atenția celor din preajma sa. Tot ea este zodia care o să te mintă pentru a-ți da impresia că lucrurile merg bine fiind convinsă că așa ar face un prieten adevărat.

Pești

Peștii o să își mintă prietenii pentru a le proteja sentimentele. Femeia Pești o să încerce mereu să facă gesturi de bunătate și să amelioreze certurile. Sunt șanse să te întrebi dacă poți avea încredere în cineva care te minte doar pentru a te face să te simți bine. Dacă ți se întâmplă asta, încearcă să te sfătuieșți și să vezi și o altă părere deoarece nu poți să știi sigur când te minte sau îți spune adevărul.

Scorpion

Scorpionii sunt zodia care își dorește mereu sinceritate din partea celorlalți, dar par să ascundă chiar ei ceva când vine vorba de relațiile cu cei din jurul lor. Femeia Scorpion este una dintre cele mai secretoase zodii. Nu poți să-ți dai niciodată seama dacă o să lase garda jos și o să-ți spune ceea ce gândește sau o să te mintă frumos.

Vărsător

Femeia Vărsător vrea să fie mereu prietena de încredere, dar să nu crezi că nu poate să ia parte la o ceartă serioasă. Vărsătorii te poți minți pur și simplu pentru că urăsc să îi confrunți – se ceartă doar dacă este neapărată nevoie. În restul timpului preferă să liniștească situațiile cu câteva minciuni pentru a nu ajunge în punctul unei neînțelegeri. În apărarea sa, ceea ce face femeia Vărsător face doar pentru că-i pasă și nu vrea să se certe.

Taur

În timp ce unele zodii mint pentru starea cea bună a celorlalți, femeile Taur mint pentru propria stare de bine. Nu au nevoie de un motiv pentru a minți, o fac doar pentru că le este la îndemână. Taurii își mint prietenii și pentru că asta îi pune într-o lumina bună. Laudele pe care ți le aduc sau complimentele te fac să îi consideri cei mai buni prieteni, ba chiar să îți doreșți ca toți cei din grupul tău să le semene.

Capricorn

Capricornii sunt sinceri doar dacă își doresc să facă asta. Dacă te plac și te respectă, sunt șanse să fie sinceri cu tine. Dar, chiar dacă ești cea mai bună prietenă a unui Capricorn, șansele sunt să te mintă – în așa fel încât nu vei afla niciodată că a făcut asta. Femeile Capricorn pot fi foarte manipulatoare. Își iubesc prietenii, asta-i ceva știut, dar iubesc și să aibă controlul asupra lucrurilor. Dacă poate controla modul în care le vezi, o să facă acest lucru pentru a te avea de partea lor.

Fecioară

Când vine vorba de Fecioare, fie o să fie prea sincere, încât o să ajungi să regreți că ți-ai dorit asta, fie n-o să-ți spună nimic din ce îți doreșți să știi. Fecioarelor nu le place să mintă și o să caute mereu metode de a-ți spune adevărul chiar dacă știu că nu asta este ceea ce ai vrea să auzi.

Rac

Racii consideră că onestitatea este cel mai importat atu al unei persoane – așa că ar trebui să fii la rândul tău sincer cu ei. Femeia Rac o să încerce mereu să spună adevărul și o să aștepte să fie tratată în aceeași manieră. Sinceritatea ei vine din iubire și poți mereu să contezi pe ea. Poate nu o să auzi mereu ceea ce îți doreșți din partea ei, dar sinceritatea sa o să te facă să înțelegi ce trebuie să îndrepți și ce nu trebuie să mai repeți.

Leu

Leii își doresc să fie prietenii pe care să te bazezi la bine și la rău. Și singurul mod de a face asta este dacă îți inspiră încredere, așa că sunt mereu sinceri cu tine. Nu vei întâlni niciodată un Leu să te mintă. Femeia Leu o să fie sinceră mai ales cu cei pe care îi iubește, deoarece vrea să îi ajute și să le arate cât de mult îi apreciază și respectă.

Berbec

Berbecii uneori pot să nu fie apreciați de toți pentru sinceritatea de care dau dovadă mereu. Dar asta nu o să îi împiedice din a-ți spune adevărul, oricât de șocant ar fi el, deoarece vor să fie autentici și să aibă în jurul lor oameni care știu să accepte când ceva nu este așa cum trebuie. Dacă ai native Berbec în grupul tău de prietene, știi și tu cât de sinceră este această zodie. Și cu siguranță deja ai ajuns să apreciezi sinceritatea sa, ba chiar să îi urmezi atitudinea.

Săgetător

Femeile Săgetător preferă să fie considerate prietenele care pot fi puțin dureros de sincere, decât să îți ascundă ceva sau să accepte un aspect doar pentru a te face să te simți bine. Săgetătorii sunt ca o carte deschisă. Cred că adevărul este ceva foarte greu de obținut în general, așa că încearcă să-l atragă fiind chiar ei mereu sinceri. Chiar dacă uneori nu sunt apreciați pentru onestitatea lor, știi că mereu te poți baza pe femeia Săgetător să îți fie aproape când ai nevoie.

Citește și:
Ce să nu spui niciodată unui bărbat, în funcție de zodia lui

Text: Ruxandra Banica
Foto: PR

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din astrologie