Cum te afectează Pluto în retrograd

S-ar putea să nu simți inițial influența planetei Pluto în retrograd, însă astrele nu se înșeală niciodată.

Cum te afectează Pluto în retrograd

Pluto a intrat în retrograd pe 22 aprilie și va rămâne acolo până în luna septembrie. Astrologia ne spune că, atunci când o planetă se află în retrograd, toate zodiile sunt afectate negativ de mișcarea ei inversă pe bolta cerească. Iată cum ne va afecta Pluto în retrograd în această perioadă care va dura 5 luni.

Deși efectele retrogradului asupra zodiilor s-ar putea să nu fie simțite inițial, sau nu de către toate semnele astrale, asta nu înseamnă că ele nu există sau că nu își vor face simțită prezența într-un final.

Cea mai mare problemă cu care ne vom confrunta în această perioadă este identitatea noastră și, mai precis, întrebările pe care ni le punem noi înșine cu privire la drumul pe care suntem. „Oare am luat decizia corectă?' sau „oare mă îndrept în direcția bună cu viața mea?' sunt doar câteva dintre întrebările care ne-ar putea măcina în următoarea perioadă.

Vom avea greutăți în ceea ce privește controlul asupra vieții noastre, în sensul în care ni se va părea că lucrurile nu decurg deloc așa cum ne-am imaginat și cum am plănuit. S-ar putea să te simți neputincioasă și să simți că nu poți face nimic ca să îmbunătățești lucrurile chiar dacă îți dorești.

Pluto în retrograd te va „obliga', indiferent de zodia ta, să îți analizezi în primul rând relația cu tine însăți și să îți cunoști limitele. Vei avea o perioadă în care vei reflecta intens la viața ta și la toate aspectele sale.

Cu toate acestea, această perioadă de reflecție și analiză te-ar putea conduce către o schimbare benefică pentru viața ta, pe care altfel nu ai fi putut să o descoperi. Vei înțelege, la sfârșitul acestor 5 luni, care sunt calitățile și care sunt defectele tale, unde mai ai de lucrat la dezvoltarea ta și, cu alte cuvinte, te vei înțelege mai bine pe tine însăți.

Citeste si:
Cele 5 zodii care vor pune cariera pe primul loc în această vară

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din astrologie