Rutina, un monstru blind

„Pentru inceput, as preciza ca fiecare dintre noi are o rutina deja stabilita”, spune sociologul francez (tradus in peste 20 de tari) Jean-Claude Kaufmann, in cartea La trame conjugale, analyse du couple par son linge. „Viata noastra ar fi extrem de complicata fara activitati de rutina. Imaginati-va ca ar trebui sa ne gindim in fiecare dimineata, cind ne tre­zim, la lucrurile pe care le avem de facut. Ceai sau cafea? Dus sau baie? Metrou sau taxi? 99% din activitatile noastre sint rutina pura.

Trezitul la o anumita ora, cafeaua de dimineata, mersul la serviciu, cina, imbratisarea de noapte buna, toate acestea constituie baza si identitatea noastra si implicit si a cuplului nostru. In societatea moderna, nesi­gura si agresiva, avem din ce in ce mai mult nevoie de repere fixe. si, de asemenea, avem nevoie de momente de liniste, in care sa putem lasa lucrurile sa se intimple fara sa trebuiasca sa ne batem capul prea tare. Pe scurt, avem nevoie de confort, din toate punctele de vedere. si cuplul este, sau ar trebui sa fie, una dintre sursele principale de confort.”

O sustinatoare declarata a rutinei este si A., cu care m-am intilnit in parc intr-o vineri dupa-amiaza. Era destul de frig, dar si ea, si fetita ei de sase ani erau infofolite bine, aveau ceai cald intr-un termos si nu aveau deloc de gind sa se lase pagubase si sa renunte la datul in leagan. Am intrebat-o pe A. ce parere are despre rutina si i-am povestit despre intilnirea cu N. „Crezi ca N. e cu adevarat fericita sau doar a capitulat si a renuntat la ce si-a dorit toata viata?”

A. mi-a intins termosul cu ceai si a zimbit. „Rutina nu e un monstru. Ea se transforma intr-un monstru a­tunci cind apare intr-un context nefericit: intr-un cuplu, atunci cind nu il mai suporti pe celalalt; la serviciu, cind nu iti mai place ce faci. Rutina in sine n-are nici o vina. si stii care e cea mai buna dovada? Faptul ca nu se plinge nimeni atunci cind vine vorba de copii. si crede-ma, cind esti parinte trebuie sa inoti intr-un ocean de rutina: baita la ora fixa, fructe la ora fixa, 101 dalmatieni saptaminal, la leagane de doua ori pe saptamina, indiferent de vreme... si, cu toate astea, nu auzi pe nimeni spunind ca nu mai suporta rutina in relatia cu copilul. In schimb, toata lumea se vaita de viata in cuplu. Nu ti se pare un pic ciudat?”

Ba da, trebuie sa recunosc ca da... Incep sa cred ca N. are dreptate si ca fanteziile legate de amoruri aventuroase sint naive si nepractice. „Pe mine rutina ma tine in viata. In fiecare zi, la spital (A. este medic pediatru), am de-a face cu o gramada de situatii neprevazute. Intilnesc oameni noi, probleme noi, nu stiu niciodata la ce sa ma astept. Cind ajung seara acasa, rasuflu usurata: aici ma asteapta o rutina pe care o iubesc si care imi aduce echilibru.

Cind il vad pe sotul meu cum se enerveaza in timp ce se uita la stiri si il aud pentru a mia oara promitind ca nu se va mai uita niciodata la televizor, ma simt cu adevarat acasa si sint chiar fericita. Ma asez pe canapea si rasuflu usurata. Apoi, ca in fiecare seara, il tachinez si ii spun ca ma duc la prima ora sa reziliez contractul cu firma de cablu.” A. zimbeste si continua sa o dea pe fetita ei in leagan. Profit de momentul in care leaganul se departeaza de noi si o intreb rapid daca rutina si sexul nu sint cumva dusmani.

A. zimbeste din nou, bea putin ceai din termos si imi spune: „Banuiam ca o sa ma intrebi asta. Ce pot eu sa-ti spun este ca sexul e ca ciocolata: daca esti amator de ciocolata, asa cum sint eu, si gasesti citeva marci care te multumesc, nu le mai schimbi. Le ramii fidel si de fiecare data cind intri intr-un supermarket le cauti. stii la ce sa te astepti si acest lucru nu diminueaza deloc placerea pe care ti-o aduc. Ba chiar din contra...”

As vrea sa-i spun lui A. ca citisem de curind parerea unui sexolog francez, Frédérique Hedon, care spunea urmatorul lucru: „Adesea, pacientii mei se pling ca se cunosc prea bine si de fiecare data invoca numarul de ani pe care i-au petrecut impreuna. Dar, de cele mai multe ori, ei nu se cunosc chiar asa de bine. Am remarcat de-a lungul carierei mele ca cei care comunica din priviri si se stiu pe dinafara unul pe celalalt nu se pling niciodata de o viata sexuala mediocra, indiferent citi ani au petrecut impreuna. Cu cit il cunoastem pe cel de linga noi mai bine, cu atit stim mai bine ce ii place si implicit putem sa-i oferim mai mult. Dar pentru asta e nevoie de timp...” Renunt sa-i mai spun aceste lucruri pentru ca leaganul se apropie amenintator de noi si cineva ar putea sa traga cu urechea, asa ca ii multumesc lui A. pentru ceai si pentru discutie si plec.