Regele David

O banală excursie la Roma s-a transformat într-o experiență pe care n-am s-o uit niciodată, pentru că am fost martoră la un moment istoric.

Ne-am propus ca, în fiecare an, să mergem o dată sau de două ori, cu copiii, într-un oraș mare, european, pentru o mini-vacanță educativă. Iar acum era rândul Romei, acest oraș-muzeu în aer liber. În aceeași perioadă avea loc și Campionatul European de Natație, așa încât ne-am cumpărat bilete din timp la finala de 100 de metri liber, în speranța că David Popovici se va califica. Și a făcut-o.

Așadar, am descins la Stadio Olimpico din Roma pe 13 august, într-o formație de nouă adulți și opt copii, toți înarmați cu steaguri tricolore, bastoane de plastic (primite la intrare, pentru a ne face auziți mai bine) și energie cât cuprinde. În momentul în care i-au anunțat intrarea în bazin lui David Popovici, emoțiile mă năpădiseră deja, de zici că era propriul meu copil. Asta a fost la început, pentru că la sfârșitul celor 100 de metri devenisem deja isterică, urlam, țipam, nu mai aveam nici o opreliște sau cenzură (pe care, în mod normal, le am nu doar eu, ci orice om civilizat în public, cel puțin). Eram o gașcă de 17 oameni electrizați.

Nu degeaba ziarele din Italia au comparat galeria lui David la finalul cursei cu un jumbo jet care decolează (David Popovici nu doar că a câștigat proba de 100 de metri liber la Campionatul European, dar a stabilit și un nou record mondial). Cum ziceam la început, am trăit un moment istoric.

Și m-am bucurat că l-am trăit împreună cu întreaga mea familie. Am cântat imnul României, ne-am îmbrățișat de parcă eram cu toții copii. Am cunoscut-o și pe mama lui, care parcă era mai lucidă ca noi toți (nu degeaba este mama unui campion de talia lui David, și psiholog, pe deasupra). Câteva minute mai târziu au început să curgă mesajele din România: „te-am văzut la televizor, sunteți pe toate știrile!”. Am cam înlemnit. Am deschis link-urile cu frică și ne-am văzut în toată splendoarea, dezbrăcați de orice bariere, schimonosiți, cu mâinile pe sus și copiii în cap, dar atât de fericiți, de reali, cum nu ne-am mai văzut vreodată! Am trăit acele momente la MAXIM! Mulțumim, David Popovici, și pentru aceste emoții. Ești unic. De pe altă planetă, într-adevăr!

P.S.: A treia zi, fix când am aterizat acasă, David mai câștiga o medalie europeană de aur, la 200 de metri. Și vor urma multe altele, cu siguranță!