Longevitate & industria nemuririi

În ultima perioadă am avut două experiențe care, la prima vedere, par să aparțină unor lumi diferite.

Prima a fost la Paris, la lansarea unor produse noi din gama Chronologiste de la Kérastase (un eveniment construit în jurul ideii că frumusețea părului nu este doar o chestiune estetică, ci una care ține de felul în care trece timpul peste noi; am scris și un articol pe care îl găsiți la pagina 70). A doua a fost într-o clinică de longevitate, unde am petrecut câteva zile încercând să înțeleg mai bine cum funcționează corpul nostru și ce înseamnă, de fapt, să ai grijă de el pe termen lung.

În mod curios, cele două experiențe au ajuns să vorbească despre același lucru.Trăim într-o epocă în care longevitatea a devenit una dintre obsesiile culturale ale momentului, iar în paginile acestui număr veți găsi un material amplu despre industria globală construită în jurul ideii de a trăi mai mult, de a încetini îmbătrânirea sau chiar de a o inversa (Industria nemuririi, de Gabriela Calițoiu, pagina 54). Este un univers fascinant, în care tehnologia, medicina și business-ul se întâlnesc într-un mod care până acum câțiva ani părea aproape science fiction.

Dar dincolo de protocoale, gadget-uri și teorii sofisticate, experiența personală mi-a confirmat ceva mult mai simplu.

La un moment dat, în viață, începi să înțelegi că grija pentru tine nu mai este un gest ocazional sau un mic lux, ci se încadrează mai degrabă la responsabilitate. Ani la rând, pentru multe dintre noi, prioritățile au fost în altă parte: am construit cariere, proiecte, familii, am avut grijă de toți cei din jurul nostru, iar ideea de a ne pune pe noi pe primul loc a părut, uneori, aproape suspectă.

Concluzia e simplă: corpul nu este un accesoriu al vieții noastre. Iar modul în care îl tratăm în fiecare zi, de la cum dormim, mâncăm, ne mișcăm și ne gestionăm energia, determină, cu siguranță, calitatea anilor care urmează.

Și nu este vorba nici despre a încerca să păcălești timpul sau să-l controlezi obsesiv, nu este nici despre promisiunea unei tinereți infinite, ci despre ceva mult mai realist și, paradoxal, mult mai radical: să înțelegi că tu ești, până la urmă, cel mai important proiect al vieții tale, iar grija pentru tine nu este un capriciu, ci o strategie de viață.

În timp ce tehnologia încearcă să ne promită o viață mai lungă, să nu ne scape din vedere că, totuși, principalul nostru scop este să trăim mai bine, nu doar mai mult.

PS: Merită să menționez aici și că în paginile revistei pe care o ții în mână, la pagina 50, găsești și un amplu interviu cu regizorii scurtmetrajului Two People Exchanging Saliva, care a câștigat premiul Oscar. Cred că dialogul Ioanei Ulmeanu cu regizoarea cu origini românești Natalie Musteata și cu partenerul acesteia, Alexandre Singh, îți va da de gândit.