ELLE INTERVIU: Efectul Nora Iuga

Am văzut documentarul realizat de Carla-Maria Teaha într-o zi sumbră și înfrigurată, genul acela în care orice fărâmă de speranță într-o oarecare umanitate cu care putem să ne lăudăm pălise și în care era greu să găsesc în interior resurse de optimism. S-a dovedit, în mai puțin de o oră și jumătate, chiar lucrul de care aveam nevoie: nu un film biografic despre viața și opera unei scriitoare remarcabile, cât o caldă și firească înșiruire de gânduri, credințe și învățăminte, pe de-o parte proprii, pe de alta – însușite într-o viață de om –, ale unei femei care, la o vârstă înaintată, reușește să fie mai tânără și mai liberă decât mulți dintre noi.

Asta i-am și mărturisit Carlei din prima clipă a conversației noastre. O știam de mulți ani pe regizoare: am cunoscut-o când lucra în PR, pentru ca apoi să o văd virând cu pasiune înspre actorie și, ceva mai târziu, spre un talk show radio, Roz, difuzat de Radio Guerrilla, o emisiune în care intervievează femei pe care le admiră. Mai știam că a fost o decizie bruscă pentru ea să se apuce de lucrul la primul ei documentar și eram curioasă să aflu ce a generat impulsul de a pune în forma aceasta nu doar personajul care este Nora Iuga, ci și relația specială care se crease în ultimii ani între ele.

„Gândindu-mă retrospectiv”, mi-a zis, „am cunoscut-o pe Nora într-o perioadă în care eu nu eram foarte bine cu mine, nu-mi găseam locul, făceam și terapie, refuzam interacțiunea. Singurul lucru care mă ținea era emisiunea. O cunoscusem cu ocazia unui spectacol-lectură în care trebuia să joc un text al ei la Undercloud, festivalul pe care l-am organizat timp de 11 ani. După, am început să vorbim destul de mult la telefon – Nora are o predispoziție pentru a vorbi la telefon –, și așa s-a dezvoltat relația noastră. Am simțit o foarte mare deschidere și din partea ei. Și era ca o sesiune de terapie. Chiar mai bine, îmi păstram zâmbetul pe buze, energia și poftă de viață mai multe zile la rând. Are efectul ăsta, pe parcurs l-am numit efectul Nora Iuga, pentru că mi se pare că se aplică mai multora, chiar și oamenilor care văd filmul, trece și prin ecran. La un an după ce am cunoscut-o am invitat-o la emisiune. Îmi era un pic de teamă, totuși, pentru că una e să vorbești la telefon și alta e să inviți o personalitate ca Nora la radio. Dar chimia dintre noi s-a simțit și a fost o emisiune foarte reușită.”

După ce a invitat-o la Roz, povestește Carla, mesajele și conversațiile cu oameni care o ascultaseră i-au demonstrat că este nevoie de un discurs ca al scriitoarei, „e nevoie să o ai în preajmă chiar dacă nu i-ai descoperit literatura. Nu-i nici o rușine. Și eu am descoperit-o la început mult mai mult ca om, și de-abia când mi-a venit ideea documentarului am început să citesc mai atent. Îi știam poezia, citisem Sexagenara și tânărul, Lebăda cu două intrări, dar nu m-am îndrăgostit de scriitoare și apoi de om, a fost invers.”

Deși ideea unui documentar îi încolțise în minte, tot i-a luat un an să se apuce să filmeze. „Nu am avut curajul să mă arunc imediat în chestia asta, în continuare aveam niște căutări interioare și probabil că lipsa de încredere venea și de la depresia mea. Uitându-mă în urmă, cred că așa se nasc lucrurile creative: cauți, te negi, te renegi, ca să te descoperi apoi. Cel puțin așa mi s-a întâmplat acum. Am continuat relația telefonică și mi-a spus că urmează să plece la Frankfurt, era invitată la Târgul de Carte, alături de scriitori ca Mircea Cărtărescu sau Vlad Zografi, care apar și-n film. Mi-a spus că urmează să plece cu trenul și mai știam că începuse să scrie pentru Hipodrom, cel mai recent roman al său, care între timp a fost publicat. Știind-o și beneficiind de energia ei, am zis: uite, cineva de aproape 90 de ani începe să scrie un roman și pleacă cu trenul… Nu știu dacă mai avem scriitori care publică la vârsta asta, care să fi publicat un roman de peste 400 de pagini la 90 de ani. Simțeam că trebuie să fac ceva cu asta. Cred despre mine că sunt o fire generoasă și mi s-a părut că nu e drept să păstrez pentru mine toată energia Norei, bucuria ei de viață, învățămintele și înțelepciunea ei, că trebuie să le dau mai departe. Să-i întorc cadoul pe care mi-l făcuse, generozitatea față de mine. Mă întrebam ce aș putea să fac, și am decis că ar fi cel mai bine să fie pusă într-un film, să-i arhivăm spiritul, energia. În continuare mi se pare înaintea timpurilor, și ale ei, și ale noastre, deși este atât de în vârstă. Un personaj contradictoriu cu totul.”

Citește continuarea în ELLE DECEMBRIE 2023!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK