ELLE BEAUTY: Buy ECO. Buy Local

Daunele pe care industria de beauty le-a cauzat în ultimele decenii mediului înconjurător sunt de-a dreptul alarmante. Însă, din fericire, lucrurile încep să se schimbe. Tot mai multe companii se alătură astăzi mișcării ecologiste, promovând produse ce au un impact mai scăzut asupra ecosistemului.

ELLE BEAUTY: Buy ECO. Buy Local

Printre acestea se regăsesc si brand-uri românești, ce îți oferă o gamă largă de produse ce conțin ingrediente naturale și care au fost obținute respectând principii etice. Descoperă-le, susține-le și află cum îți poți construi o rutină de îngrijire cât mai sustenabilă!

Trio Verde

Povestea Trio Verde a început în 2011, când Mima Sorocean a intrat în magazinul naturist al Nușei (Carmen Froicu) pentru a-i arăta câteva săpunuri pe care le producea manual. De la această primă întâlnire lucrurile au evoluat rapid, iar asta s-a datorat interesului și pasiunii pe care cele două le împărtășeau pentru produsele naturale. „Ne unea aceeași dorință: să folosim și să oferim și altora produse din ingrediente naturale”, îmi spune Mima. Iar dorința s-a concretizat în cele din urmă într-un brand românesc de produse cosmetice și de îngrijire personală, care are la bază o filosofie simplă: „ingrediente naturale, de cea mai bună calitate, la un preț accesibil”. Misiunea celor două fondatoare este, după cum îmi spune Mima, de „a oferi posibilitatea consumatorilor din România să decidă asupra ingredientelor pe care aleg să le folosească. Să le fie ușor să le recunoască, să le fie ușor să se informeze despre întrebuințarea și efectele lor. Să îşi creeze propriul ritual de îngrijire în funcţie de necesități, folosind strictul necesar”.

După mai bine de zece ani de existență pe piața românească, Trio Verde a ajuns să aibă un portofoliu vast de produse, în care se regăsesc șampoane, creme pentru față, mâini sau picioare, geluri de duș sau igienizante, uleiuri, deodorante, săpunuri sau balsamuri de buze. Cele mai multe dintre produse conțin doar ingrediente naturale, de origine vegetală, ce provin din culturi ecologice. „Acest tip de agricultură permite un ritm natural de creștere a plantei pentru a asigura potențialul maxim al acesteia. Angajamentul partenerilor noștri față de agricultura sustenabilă este important pentru noi, fiind parte integrantă din inițiativa noastră pentru protejarea mediului și promovarea responsabilității sociale cu privire la practicile fair-trade”, spun reprezentanții Trio Verde.

Vorbind cu Mima despre modul în care tot mai multe brand-uri își etichetează astăzi produsele ca fiind 100% naturale, îmi precizează că acest lucru nu este posibil dacă „produsul conține un adaos de apă. Obligatoriu are și un conservant, fiind un standard necesar protecției consumatorului. Noi fabricăm produse care sunt 100% naturale, precum săpunurile solide, deodorantele sau cremele pentru ten”, însă pentru cele care au în compoziția lor și apă utilizează „conservanți acreditați și folosiți în industria cosmetică naturală. Produsele noastre din această categorie au peste 95% ingrediente naturale. Este foarte important pentru noi ca ingredientele să nu fie procesate sau rafinate chimic, să își păstreze proprietățile curative și să aibă întrebuințări multiple”, explică Mima.

Însă acest lucru vine la pachet cu o sumedenie de provocări, iar pentru Trio Verde cea mai mare dintre ele o reprezintă perioada scurtă de valabilitate a ingredientelor folosite. „Cumpărăm materie primă în cantități mici, producem în cantități mici și încercăm să vindem cât mai repede. Marja de eroare este mică, iar costul de producție e mai ridicat în comparație cu alte produse. Trebuie să gestionezi cât mai bine întregul proces, încât să ai tot timpul în magazine produse care să fie proaspete, pentru că termenul lor de garanție nu este foarte mare (nu conțin conservanți chimici care să le prelungească durata de viață la raft). În principiu, costul de producție trebuie să nu fluctueze foarte mult, pentru că prețul final nu îl poți modifica frecvent, iar orice eroare în partea de producție reprezintă costuri suplimentare suportate de companie”.

Pe lângă asta, Mima îmi povestește că dintre toate produsele naturale pe care creează, de departe deodorantul le ridică cele mai multe dificultăți. „Multe dintre noi putem face o mască pentru față din ingrediente pe care le găsim în propriul frigider, însă un deodorant natural eficient vine cu provocări aparte. Fiecare ingredient este ales pentru proprietățile sale eficiente, iar rețeta trebuie să respecte proporții bine stabilite. Produsul final are o textură ușor cremoasă, ce oferă pielii protecție, neutralizează mirosul neplăcut și absoarbe umezeala. Consistența  deodorantelor face aplicarea ușoară, cât mai apropiată de cea a produselor cu care suntem obișnuiți, fiind ușor de distribuit și de absorbit de piele. Însă e o reală provocare să obții toate aceste lucruri și să echilibrezi ingredientele”.

În mod evident, sustenabilitatea este un pilon fundamental al brand-ului Trio Verde, iar acest lucru este demonstrat de natura ingredientelor, de metoda etică de procurare a acestora, dar și de procesele de creare. Singurul element care le lipsește în prezent pentru a-și putea atinge pe deplin misiunea ecologică îl reprezintă ambalajele reciclabile, reutilizabile sau obținute din materiale sustenabile. Și nu fiindcă nu și-ar dori acest lucru, ci pentru că aceste variante „sunt încă mult prea costisitoare. Însă încercăm să găsim un echilibru și ne-am propus ca în următorii cinci ani să introducem cât mai multe soluții eco”, precizează Mima.

Raftul cu miresme

O călătorie în Sri Lanka a fost suficientă pentru Georgiana Radu ca să se îndrăgostească de medicina ayurvedică, de uleiurile naturale, de ideea de spa, și în principiu, de tot ce ține de Asia. După ce a vizitat una dintre faimoasele „spice gardens” ale insulei și a cunoscut un medic ayurvedic care i-a oferit o incursiune în lumea ingredientelor naturale, Georgianei i-a fost clar că trebuia să împărtășească experiența trăită cu cât mai mulți oameni. „Când am văzut cât de minunate sunt uleiurile de santal, de vanilie, de ghimbir, și cum mi se luminează fața cu fiecare aplicare, am hotărât să aduc lumină și pe chipul altor femei. Așa că am început să creez produse naturale, cu aport ridicat de substanțe active, care reușesc să reducă petele pigmentare și să ofere regenerare, hidratare și vitalitate„.

Și astfel a luat naștere Raftul cu miresme, un brand de skincare ce folosește doar ingrediente de origine vegetală și care „nu au fost supuse vreunui proces chimic, ce ar putea să le modifice structura. În plus, majoritatea dintre ele sunt certificate ca fiind EcoCert”, adaugă Georgiana. O parte dintre acestea, precum uleiurile de santal sau de iasomie, sunt aduse personal de fondatoarea brand-ului din Asia, iar altele sunt procurate de la „un furnizor stabil, care, după cum spuneam, oferă ingrediente EcoCert”.

Citește continuarea în ELLE MAI 2022!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din revista elle