Scandal la Hollywood: Armie Hammer ar fi spus că este canibal și are fantezii sexuale legate de viol

„Sunt 100% canibal. Vreau să te mănânc”, este unul dintre mesajele pe care Armie Hammer i le-ar fi trimis unei femei.

Scandal la Hollywood: Armie Hammer ar fi spus că este canibal și are fantezii sexuale legate de viol

Armie Hammer, în vârstă de 34 de ani, a devenit cunoscut publicului larg pentru rolul său din filmul Call me by your name. Actorul a fost căsătorit timp de zece ani cu Elizabeth Chambers, alături de care are doi copii: Harper Grace și Ford Douglas Armand. Armie și Elizabeth au anunțat printr-o declarație comună în iulie 2020 că divorțează. Potrivit surselor, acest pas ar fi fost făcut din cauza infidelității lui Armie.

Recent, mai multe mesaje pe care actorul i le-ar fi trimis unei femei au fost făcute publice de către un cont privat de Instagram, numit House of Effie. Mesajele includeau fantezii sexuale, canibalism sau BDSM.

„Sunt 100% canibal. Vreau să te mănânc. La naiba. E înfricoșător să o recunosc. Nu am mai admis-o până acum”, i-ar fi scris Armie femeii cu care avea o relație.

Chiar dacă veridicitatea mesajelor nu a fost confirmată, pentru a demonstra că sunt reale, House of Effie a publicat și două fotografii cu actorul, care ar fi fost trimise de pe contul său oficial de Instagram. Prima dintre ele îl arată pe Armie cu mâna în jurul gâtului, ca și  când ar sugera faptul că vrea să se sufoce singur.

În a doua putem vedea mâna unui bărbat, cu un tatuaj pe degetul inelar, stând deasupra unor pagini dintr-un scenariu. Tatuajul seamănă izbitor de tare cu cel pe care Armie îl are pe deget și care la început reprezenta inițialele soției sale.

De asemenea, au apărut și mai multe mesaje audio, în care un bărbat, care se presupune a fi Hammer, își descrie fanteziile sexuale și vorbește despre mesajele în cauză.

În 2016, actorul ar fi amenințat-o pe femeia cu care avea o relație, spunându-i că „dacă dintr-un anumit motiv, ceva nu merge bine și soția mea află, probabil te voi decapita”.

Deși Elizabeth Chambers știa de infidelitățile lui Armie, o sursă apropiată a acesteia afirmă că fanteziile sexuale extreme ale actorului sunt un șoc complet pentru ea. Armie pare a fi un monstru, adaugă sursă.

„Multe dintre aceste femei au contactat-o pe Elizabeth și chiar dacă nu a vrut să recunoască la început, știe acum că acestea spun adevărul. Armie avea o latură complet diferită, de care ea nu știa. Fie că era acolo dintotdeauna și a ținut-o ascunsă, fie că ceva s-a întâmplat între timp și l-a făcut să se schimbe, nu știe”, a declarat sursa despre fosta soție a lui Armie, anunță Daily Mail.

Citește și:
Lily James ar fi flirtat cu Armie Hammer, partenerul ei din filmul Rebecca, pe vremea când acesta era însurat

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video