Carole Middleton, apariție spectaculoasă la Royal Ascot într-o celebră rochie ce i-a aparținut fiicei sale, Kate

Carole Middleton a îmbrăcat o rochie cunoscută a fiicei sale, Kate, pentru un eveniment special.

Carole Middleton, apariție spectaculoasă la Royal Ascot într-o celebră rochie ce i-a aparținut fiicei sale, Kate

Carole Middleton ia exemplu în materie de modă de la fiica ei, Kate Middleton. Marți, mama Ducesei de Cambridge a sosit în prima zi de Royal Ascot într-o rochie roz cunoscută, care aparține fiicei sale, Kate. Ducesa de Cambridge, în vârstă de 40 de ani, a purtat rochia elegantă de mătase roz tip cămașă de la ME+EM anul trecut, în timpul unei vizite oficiale.

Carole Middleton a îmbrăcat rochia fiicei sale, Kate

Celebra rochie a Ducesei de Cambridge a fost inspirată de momentul când a vizitat-o pe Mila Sneddon, o fetiță în vârstă de 5 ani care suferă de leucemie. Cele două au vorbit anterior la telefon pentru proiectul fotografic „Hold Still” al lui Kate, iar soția Prințului William a aflat că micuței îi place foarte mult culoarea roz.

CONȚINUT VIDEO ELLE

„Trebuie să mă asigur că mă duc și încerc să-mi găsesc o rochie roz. Să sperăm că atunci când, într-o zi, Mila, vom ajunge să ne întâlnim îmi voi aminti să port rochia mea roz pentru tine”, a spus Kate Middleton.

Kate s-a ținut de cuvânt, purtând rochia cu fustă color block de la Me+Em într-o nuanță de roz bubblegum pentru întâlnirea lor din mai 2021. Mila a purtat și ea o rochie roz deschis, completată cu o tiara în păr.

Mama Ducesei de Cambridge, adepta unei garderobe sustenabile

De această dată, mama lui Kate a îmbrăcat rochia cu semnificație în prima zi de Royal Ascot. Carole, care este fondatoarea afacerii de articole pentru petreceri Party Pieces, a fost însoțită de soțul ei, Michael Middleton, în tribunele de la Royal Ascot. Kate și prințul William vor asista probabil la cursa de cai la un alt moment în timpul evenimentului de cinci zile.

Carole, în vârstă de 67 de ani, a avut un alt moment vestimentar memorabil anul trecut, când și-a împrumutat propria rochie de mireasă viitoarei sale nurori, Alizée Thevenet, pentru ca aceasta să o poarte la nunta cu James Middleton, fiul lui Carole.

„În timp ce vorbeam despre rochii cu Carole și împărtășeam idei în timpul carantinei, am probat rochia ei de mireasă și m-am îndrăgostit de ea. Mi se potrivea perfect și era exact ceea ce îmi doream. Întotdeauna m-a deranjat faptul că rochiile de mireasă sunt purtate doar o singură dată, așa că a fost uimitor să dau unei rochii atât de frumoase o a doua șansă de viață.”, a dezvăluit analistul financiar francez pentru Hello!

Citește și:
Bradley Cooper, greu de recunoscut în noul lui film, Maestro

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din video